În adâncul junglei

Acțiunea romanului lui Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca (editura Nemira, 2014) se petrece undeva, într-un colț necunoscut al junglei amazoniene.

Avem de-a face cu o carte de mari dimensiuni, de peste 800 de pagini. Cu toate acestea, romanul se citește cu sufletul la gură, Corn oferindu-ne aventuri, emoții și chiar meditații metafizice.

ne-vom-intoarce-in-muribecca_1_produsDespre ce-i vorba? O expediție rusă (vorba vine) încearcă să dea de urma celebrului explrator Percyval Fawcett, dispărut fără urmă în junglă prin 1920. Fawcett căutase cu încăpățânare un oraș despre care se spunea că ar fi fost zărit de exploratorii portughezi, pe la începuturile colonizării Braziliei.

Expediția care  se străduia să dea de urmele lui Fawcett era aclătuită din membrii familiei Perelman. Vladimir Sergheevici Perelman era evreu din Rusia, soția sa Marusia era rusoaică, iar Nicole, amanta lui Perelman, era franțuzoaică. Împreună cu ei călătorea și Francois, fiul Perelmanilor, un adolescent dornic de aventură. Al doilea fiu al Perelmanilor, Lional, era ofițer pe un submarin rus și păstra legătura cu familia sa prin transmsiile prin satelit, la care avea acces submarinul pe care era îmbarcat și pe care le folosea fără permisiunea șefilor.

Puștiul Francois se împrietenise cu un indian, numit Kiaui, care-l  învăța să vâneze și să exploreze pădurea tropicală.

Deci totul părea în regulă, lucrurile desfășurânu-se după rutina obișnuită a explororilor în junglă – până când Francois și prietenul său Kiaui decid să plece de capul lor, fără să anunțe pe nimeni. De aici  încolo lucrurile se încurcă zdravăn, părinții își mobilizează toate resursele și pornesc în căutarea adolescentului.

Romanul  devinte tot mai dinamic și mai interesant, așa că nu vă voi dezvălui povestea.

Vă voi aminti doar că roanul lui Corn a avut un succes de critică deosebit. Mircea Opriță l-a definit în revista Helion drept ”o capodoperă”, iar Mihai Iovănel l-a  considerat ”o capodoperă a literaturii române contemporane”. Romanul lui Corn a fost selectat drept candidat la premiul  acordat de juriul revistei Observator Cultural, pentru roman, pentru anul 2014. Recenzii favorabile au apăărut în revista Galileo, Observator cultural și altele.

Adică, după multe opinii autorizate, romanul lui Corn chiar merită citit.

Back to top