Editura Publica și librăriile Cărturești vă invită joi, 25 iunie, ora 18:30, în Grădina secretă Cărturești Verona (strada Pictor Arthur Verona 13-15) unde va avea loc lansarea cărții Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor ’90, semnată de Paul Slayer Grigoriu.
Paul Slayer Grigoriu ne ia cu el în tumultul anilor în care România şi o generaţie nouă descopereau libertatea, într-o călătorie presărată cu îndoieli şi excese adolescentine, lecturi, nenumărate incursiuni în lumea rock-ului, toate în cadrul definit de ideea de liceu, în general şi de Liceul German, în special.
Cronicile vulpii este şi nu este o autobiografie. Îl găsim peste tot pe autor, însă personajul principal este fără îndoială gaşca, denumire generică dată grupului de prieteni care s-a format în acea vreme şi care a dăinuit peste ani – în acest sens întâmplările descrise capătă forma unui Bildungsroman care vorbește despre naşterea unei prietenii.
În peisaj întâlnim – fie şi cu apariţii episodice – personalităţi ale vremii, începând chiar cu tatăl autorului, muzicieni rock, de la Dan Iliescu de la Timpuri Noi, până la membrii grupului britanic Anathema, dar şi figuri de profesori mai puţin celebri, dar care au jucat un rol esenţial în formarea unei generaţii.
Lansarea cărții va fi un prilej de întâlnire între personajele cărții, întâlnire moderată creativ de Alina Gavrilă-Borțun.
Despre autor:
Paul Slayer Grigoriu s-a născut la Bucureşti, în 1978. Între 1984 şi 1996, a urmat Şcoala Germană. Este absolvent de Teologie şi Conservator, jurnalist, muzician rock şi traducător. A publicat, în colaborare cu Alexandru Rădescu, un jurnal de pelerinaj din Muntele Athos, Jurnal athonit. Este, de asemenea, autorul unei colecţii de nuvele şi a mai multor poezii, dar şi unul dintre textierii şi compozitorii formaţiei Lost Society. Paul Slayer Grigoriu trăieşte la Bucureşti.
PUBLICA este editura specializată în publicarea de cărți actuale și relevante de nonficțiune: business, științe sociale, biografii și non-ficțiune creativă. În portofoliul editurii găsim seriile de autor semnate de Malcolm Gladwell, Sir Ken Robinson, Richard Branson, Dan Ariely. Pe lângă cunoscutele colecții de antreprenoriat, de economie și leadership, Publica deține două imprint-uri: Victoria Books – care reunește autobiografii și biografii celebre din tenis, muzică, film, politică și lumea culinară, și Narator – colecția de nonficțiune creativă. Cartea Cronicile vulpii face parte din colecția Narator.