Să ajungi să decizi suspendarea unei ediții a unui festival de literatură din cele trei pe care le are îara asta, mi se pare grav. Înseamnă că ai epuizat toate căile, că nu mai vezi altă ieșire și alegi să îngheți un proiect remarcabil pentru ca mai târziu să nu ajungi să porți etichete rușinoase. Aseară am primit comunicatul pe care îl veți citi mai jos. Nu pot să nu duc dorul festivalului, nu pot să nu mă întreb până la ce nivel au ajuns presiunile politice astfel încât echipa lui Dan Lungu să ia această decizie.
E paradoxal că politicienii locali, aceiași care în restul anului nu știu dacă acordă vreo atenție vreunui eveniment cultural, au fost acum atât de activi și presanți. Probabil le pasă de festival pentru că le-ar aduce un capital de imagine, dar și pentru că s-a tot scris că are un buget generos din care, de ce nu, s-ar putea reorienta niște sume, așadar trebuie o mână știutoare la conducerea festivalului. Apoi, cine n-are în familie un poet, o romancieră, un tânăr talent care să fie impus? Toate acestea sunt speculațiile mele, probabil că la Iași lucrurile au fost mult mai complicate.
Eu le doresc organizatorilor festivalului să treacă onorabil peste această încercare și să se apuce de organizarea FILIT 2016. Într-o țară cu o medie de lectură de jumătate de carte pe an, pe cap de locuitor și un buget pentru cumpărarea de carte de 5 euro (!!) pe an, nu cred că ne permitem să confiscăm festivaluri culturale. Dar o facem, la fel cum schimbăm programe școlare și tâmpim copiii cu materie la kilogram, doar pentru că vrem să arătăm că suntem mai tari decăt predecesorii. Gândim fără să ne pese de resurse și fără proiecții în viitor. Ciolanul aburind din față contează, doar el.
Iată, integral, comunicatul transmis de organizatorii FILIT:
”Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) anunță suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediții a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015. Motivele pentru care am fost nevoiți să ajungem la această decizie sunt, pe scurt, următoarele:
- Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; considerăm că ingerința politicului în cultură, în sensul instrumentalizării acesteia, obligă la reacții radicale precum cea de față;
- Continua denigrare și tentativele insistente de decredibilizare a membrilor echipei organizatoare, a colaboratorilor și, în unele cazuri, chiar a invitaților, ajunse, în ultima săptămână, la nivelul unei campanii sistematice de defăimare. Suntem o echipă matură, responsabilă, care a creat un concept de succes internațional și a gestionat profesionist două ediții, şi tocmai aceste aspecte ne obligă la a sancţiona public, printr-un gest ferm, asemenea practici;
- Permanenta hărțuire instituțională care a îngreunat în mod semnificativ derularea proiectului, încă de la prima ediție;
- Atmosfera tensionată de dispute politice locale, imprevizibilitatea instituțională, birocratizarea excesivă și legislația rigidă, care nu sunt deloc propice dezvoltării de proiecte solide, profesioniste, pe termen lung.
Ne exprimăm regretul în faţa celor peste o sută de invitați care au confirmat deja prezența la ediția a treia, în fața partenerilor noștri instituționali (ambasade, institute culturale, edituri, agenți literari, festivaluri internaționale) şi, nu în ultimul rând, în faţa publiculului festivalului, care, prin prezenţa extrem de numeroasă la precedentele două ediţii, a arătat că Iaşiul merită din plin, din acest punct de vedere, să fie gazda unor asemenea evenimente.
Regretăm faptul că acestui public nu i se mai oferă prilejul, din motivele expuse deja, de a întâlni şi anul acesta nume importante ale literaturii mondiale, precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Șișkin – pentru a-i aminti doar pe câţiva dintre scriitorii străini care şi-au dat deja acceptul de participare la ediţia a treia a FILIT. De asemenea, suntem nevoiţi să întrerupem discuţiile, deja avansate, cu alţi scriitori recunoscuţi la nivel mondial, printre care și Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
Echipa FILIT a arătat că se poate construi un proiect de relevanță europeană la Iași, dar nu este dispusă să facă asta oricum. Demnitatea umană, profesionalismul, libertatea de expresie și, în acest context, independența politică sunt valori pe care le considerăm extrem de importante şi la care, evident, nu putem accepta să renunţăm.
Considerăm însă că suspendarea ediţiei a treia a FILIT, o decizie deloc confortabilă, rămâne unul dintre puținele moduri prin care putem protesta în mod credibil împotriva minciunii și manipulării grosolane. Ne dorim totodată ca în acest fel să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că amestecul politicianismului în cultură, la orice nivel, are efect distructiv.
Primele două ediții ale FILIT au avut parte de un succes răsunător. Dimensiunea cu adevărat internațională a festivalului, profesionalismul organizării evenimentelor, invitații de primă mână, interesul extraordinar al unui public tânăr pentru literatură au fost doar câteva dintre aspectele apreciate de invitații și participanții la FILIT, aspecte remarcate și de către presa internațională. Cotidianul spaniol El País a declarat că FILIT „este deja, la prima sa ediție, cel mai important festival literar din Europa de Est“, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că „un eveniment literar de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România”. De asemenea, recunoașterea anvergurii internaționale a evenimentului a venit și din partea Comisiei Europene, ediția din 2014 a festivalului desfășurându-se sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
La cele două ediții organizate până acum, FILIT s-a bucurat de prezența unor nume mari ale literaturii precum Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franța, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România) etc. Calitatea manifestărilor din cadrul FILIT a atras, până acum, peste 60.000 de participanți, mai ales tineri.”