Mi-am petrecut după-amiaza de ieri citind Exorcizat, de Radu Găvan. O carte în care nu se întâmplă multe, acțiunea e mai degrabă liniară, dar personajul principal te ține alături de la început până la final. Un roman psihologic, introspectiv, despre frici, demoni, disperare, supraviețuire, iubire. O lectură care te cam lasă descoperit, căci sunt pasaje în care te recunoști și altele în care simți că autorul parcă a pus chiar gândurile tale (ah, bucureștenii! :)).
E un roman ambițios nu doar prin scriitură și construcție, ci și prin mesaj. Nu ajungi niciodată acolo unde îți dorești dacă nu tragi de tine, dacă nu ieși din zona de confort. Ei bine, tocmai această ieșire din zona de confort face din cartea lui Radu Găvan o lectură care-l provoacă pe cititor la o introspecție deloc comodă.
”Cartea mea vorbeşte despre întunericul din minte şi din suflet şi, totodată, despre întunericul ce se naşte din indiferenţa şi lăcomia celor de lângă noi, dar, pe de altă parte, vorbeşte şi despre speranţa aceea îndârjită într-o zi de mâine mai bună. Există şi multă sensibilitate în Exorcizat, doar că uneori este sufocată de întunericul ce o acoperă”, spunea Radu Găvan într-un interviu din Gazeta SF.
Și pentru că vă spuneam despre pasajele în care se poate regăsi ciitorul, iată:
”E nostim cum ne agăţăm de toate nimicurile pentru a ne crea senzaţia de bine. Ceea ce pentru tine e un motiv de bucurie, pentru mine poate fi un motiv de invidie, de ură sau de indiferenţă de cele mai multe ori. Chiar dacă mă bucur cu tine, te felicit, par fericit alături de tine, ştiu prea bine că de fapt nu îmi pasă prea tare de ce ţi s-a întâmplat şi de abia aştept să treacă cele câteva clipe de „fericire în grup” ca să mă pot adânci iar în ale mele.
Şi atunci când dispare confortul, când viaţa revine la griul de dinainte, atunci ce faci? Te agiţi iar să găseşti un nimic care să îţi dea putere să mergi mai departe. Îţi iei o cămaşă nouă şi te simţi mai bine pentru o clipă. Mănânci ceva bun şi eşti mai bine pentru încă o clipă. Mergi la un film sau la un bar şi îţi mai cumperi alte clipe. Da, nimicurile sunt combustibilul vieţii, fără ele am fi morţi mult prea repede. Şi între acele clipe dormim, vegetăm, lucrăm ca roboţii, tânjind după nimicuri.”
La final m-am despărțit cu regret de personajul fragil, ușor dezaxat, dar foarte bun observator al oamenilor și locurilor. Mă bucur că am mai adăugat un autor român în lista mea de preferați, mă bucur că (re)începem să avem o literatură care contează.
Îți mulțumesc, Radu Găvan, pentru Exorcizat.