Un ghid pentru supravieţuire onorabilă, în caz că eşti gras, ghinionist şi părăsit de iubirea vieţii tale: cartea Știri de acasă, de Annie Proulx.
După începutul tern te aştepţi la o carte duioasă, plată, care să te lase la final cu senzaţia că Annie Proulx a mai descoperit un argument patetic în sprijinul panseului pesimist că viaţa asta e o mare porcărie. Lucrurile încep să se mişte frumos după primul capitol şi vă asigur că până la pagina 100 îl veţi adora pe Quoyle, atipicul personaj principal. Nu se înscrie în nici un tipar de bestseller, nu are şi nici nu îşi doreşte calităţile excepţionale ale unui model de succes. Dar e foarte prezent, e viu, îl simţi alături şi uneori ai vrea chiar să îi poţi spune câteva vorbe care să-i mai potolească zbaterile interioare.
Intriga se rezumă în două fraze elocvente: Quoyle, un jurnalist de mâna a treia, cam ghinionist şi lipsit de idealuri, se hotărăşte să părăsească New Yorkul după ce îşi pierde soţia adulterină într-un dramatic accident de automobil. Stabilit împreună cu cele două fiice rebele, Bunny şi Sunshine, şi cu mătuşa lui excentrică în cel mai îndepărtat colţ din Newfoundland, pământul strămoşilor săi, Quoyle se pomeneşte aruncat în vâltoarea unei noi vieţi, într-un sătuc de pescari de pe ţărmul Atlanticului.
Proza lui Proulx te prinde şi nu ştii care e de fapt ingredientul afrodisiac: frazele simple, stilul direct, umorul dulce-amar, perosnajele bine clădite. În timp ce încearcă să îşi ia viţa de la capăt, aşa cum l-a sfătuit mătuşa, trebuie să se adapteze din mers la atmosfera şi la obiceiurile noului loc şi să încerce să le creeze iluzia de cămin celor două progenituri neastâmpărate. Cunoaşte multe personaje excentrice, cu nume ciudate, începând din redacţia ziarului Pasărea clevetitoare, unde îl recomandă vechiul său prieten de culoare Partridge. Pe măsură ce acţiunea evoluează, Quoyle devine un personaj din ce în ce mai puternic. Îşi învinge teama de apă şi cvasipermanentul sentiment de nesiguranţă, practică un soi straniu de jurnalism şi gustă din delicatesele locale, precum plăcinta din carne de focă. În ciuda evenimentelor aproape ireale prin care trece Quoyle în timp ce încearcă să îşi clădească noua viaţă, el rămâne tot gras, neatractiv şi asocial. Un mare plus pentru stilul narativ al lui Annie Proulx. Singurul amănunt care ar putea transforma această lectură agreabilă într-una uşor dificilă este reluarea, la fiecare început de capitol, a unor citate din Cartea Ashley a nodurilor (The Ashley Book of Knots). Unele citate într-adevăr oferă indicii despre ceea ce va urma să descopere cititorul în acel capitol, altele sunt însă plasate la distanţă de câteva zeci de pagini de scenele respective.
Wendy Steiner scria într-un eseu publicat în The New York Times Book Review în octombrie 1999: „Prin intermediul lirismului şi al atenţiei pentru experienţa individuală, Proulx jonglează cu drama existenţială într-un mod diferit de primii postmodernişti. Oricum, pentru ea cele mai potrivite răspunsuri nu este hiperraţionalizarea, paradoxul şi absurdul, ci un soi de credinţă cultivată. Rămâne alături de non-eroi până ce aceştia sunt pătrunşi de grandoare“.
Nuvela Brokeback Mountain, cu o intrigă extrem de simplă, scrisă de Proulx cu o francheţe şi o sinceritate dezarmante, a ajuns film de Oscar. Ştiri de acasă (Shipping News) este povestea care i-a adus admiraţia lumii cu mult înainte ca scriitoarea să păşească pe covorul roşu. Acest roman a fost distins cu premiul Pulitzer pentru ficţiune, National Book Award, Irish Times International Fiction Prize şi Chicago Tribune Heartland Award.