Iar m-am specializat în cărţile pentru copii şi zău dacă îmi pare vreun pic rău. Oferta este foarte bogată, de parcă un tren întreg încărcat cu fantezie a deraiat undeva, deasupra noastră, şi s-a vărsat peste lume.
Primele două volume ale trilogiei Otrăvurile din Caux au apărut la editura Litera, iar eu mărturisesc că îl aştept cu nerăbdare de copil (cititor, e adevărat, specie rară în ultima vreme, din câte înţeleg).
Lumea inventată şi şlefuită de scriitoarea Susannah Appelbaum este una a substanţelor nu doar misterioase, ci şi primejdioase. Şi cu asta am numit două din ingredientele care fac musai parte dintr-o carte de aventură şi suspans. Eroina principală este Ivy Manx, o fetiţă menită să împlinească profeţia universului ei. Ea ştie ce înseamnă să ai teamă, precauţie, curiozitate, dar şi înţelepciune în faţa unei sticluţe dintr-o lume otrăvitoare, unde orice poate ucide. Legea acestui tărâm condus de regele Mătrăgună este „Otrăveşte sau vei fi chiar tu otrăvit’“. Deci ce-ţi rămâne de făcut? Pai, în primul rând să-ţi ascuţi atenţia şi în al doilea rând să te pui pe învăţat. Sau invers, cum preferaţi.
Cum? Ce spun copiii? Că nu e nimic palpitant la a fi atent şi la a învăţa? Mai gândiţi-vă o dată! Ce poate fi mai cool pe pământul acesta decat să iei lecţii de la tipii cei mai pricepuţi în ale poţiunilor şi magiei?
Primul volum, Nestemata scobită, reprezintă, de fapt, o largă introducere într-o mare farmacie, cu recipiente de toate culorile, care conţin substanţe de toate naţiile. Facem cunoştinţă cu Breasla Degustătorilor, dar şi cu farmacopaţii. Cu ciori inteligente şi cu laboratoare întregi de bună dispoziţie şi de întorsături de situaţie care mai de care mai surprinzătoare şi mai interesante, dar şi cu băieţelul Rowan, prietenul cel mai bun al lui Ivy.
Al doilea volum, care se numeşte chiar Breasla Degustătorilor, descrie infiltrarea micuţei Ivy în miezul periculosului grup de învăţaţi care, de cele mai multe ori, folosesc lucrurile bune pentru a face rău. În plus, apare şi o plantă nemernică, feriga-rea, cea care îşi poate înnebuni bietele victime.
Aceste două cărţi mai au ceva fermecat. Respiră frumuseţe. Sclipire. Imaginaţie pusă în slujba poveştilor pentru copii. Grija la detalii, mângâierile acestea scrise cu atâta drag pentru generaţia care nu prea mai răsfoieşte pagini de carte. Ajung să cred că şi aceşti oameni, care şi-au făcut un ţel din reîntoarcerea şcolarilor către citit, constituie o breaslă specială, cu o misiune magică. Printre ei şi Susannah Appelbaum, cea care şi-a închipuit câte o substanţă, poţiune, otravă pentru zbor, transformare, înţelepciune. Şi totul a pornit, spune povestea, de la un moment din copilăria scriitoarei, care a mâncat o floare misterioasă din grădina mătuşii ei. A ajuns la spital, otrăvită de iarba cea rea. Şi din amintirea aceasta nu foarte plăcută a ieşit ceva minunat.
Botanica nu e pentru toată lumea. Asta e clar. Are ascunzişuri, vicleşuguri, secrete. Cam aşa e şi copilăria. Mereu în curs de descoperire, de inventare. Mereu găsind adevăruri şocante. Amândouă sunt pline de dezvăluiri, de revelaţii zilnice. De miracole, chiar dacă uneori acestea par amăgitoare şi suspecte. În amândouă e clar că se trăieşte la maximum. Şi se întâmplă mereu câte ceva pasionant. Susannah Applebaum ştie asta. Şi o exprimă foarte bine, în nişte cărţi care, pe lângă faptul că au rânduri atrăgătoare, au şi nişte desene întunecate, înfricoşătoare, originale, care se potrivesc de minune cu poveştile închise în ele.