Această carte, Copilărie, este primul volum al trilogiei autobiografice Scene de viață provincială, a autorului australian de origine sud-africană J.M.Coetzee, care a primit Premiul Nobel pentru literatură în anul 2003. Personajul principal al cărții este un băiețel de zece ani care, spre sfârșitul cărții, se îndreaptă plin de gânduri spre 14 ani. Ani importanți pentru formarea personalității lui, dacă admitem că psihologii susțin că pe la 11 ani se structurează conceptul de sine. Este vârsta la care un copil înțelege cine este el.
Acest băiat, odată cu mutarea în provincie se confruntă cu lumea școlii, cu colegi de tot felul, dar rămâne ancorat puternic în viața lui de familie, urmărind relațiile dintre rude, istoria familiei din care se trăgeau părinții lui. Personalitatea lui se construiește nu numai din viața lui de relație, ci și din spiritul lui analitic, din atenția cu care privește pe cei din jurul lui și pe care îi judecă, îi compară, făcând efortul de a-și stabili propria concepție despre viață și oameni. Lumea gândurilor lui este largă, păstrând cu strășnicie secretele copilăriei, ceea ce este eul lui intim, nemărturisit, neliniștitor. 
Pentru el, copilăria nu este un timp al bucuriei inocente. Această viziune îi este cu totul străină. Trăirile lui, la școală sau acasă, îl conving să vadă copilăria ca „o perioadă în care scrâșnești din dinți și înduri“.
Găsim în carte inserții psihanalitice despre relația lui cu părinții și mai ales percepția fuziunii dintre el și mama lui. „ Mama e singura persoană care se pune între el și o existență pe care n-ar putea-o îndura…Așa că se agață de ea ca de singurul lui protector. El este fiul ei, nu fiul tatei. Își neagă și-și detestă tatăl“. Soarta lui dată de naștere, care-i aduce bucurie este sursa altui secret. El este al fermei în care au trăit înaintașii lui de sânge, chiar dacă ferma nu mai este casa lui. „Celălalt secret al lui este că oricât s-ar împotrivi, el încă este al mamei lui. Nu-i scapă faptul că aceste două lucruri se bat cap în cap“, pentru că mama lui era femeie, iar femeii nu-i stă în puteri să facă ceea ce face un bărbat la fermă.
Cum se construiește personalitatea lui, în solitudine, confuzii și certitudini, asta descoperă cititorul, înțelegând ce este în capul unui copil care crește, a cărui minte este tulburată de temeri și de interogații.
O altă temă care-l frământă este iubirea, care-l face, analizând relația între femeie și bărbat, să aibă simțăminte contradictorii. Se simte și frica acestui băiat că iubirea mamei se poate schimba, teama lui de judecata ei, de gândurile ei lucide, cele necolorate de pasiune. El știe că femeia aceasta, mama lui „n-a venit pe lume cu singurul scop de a-l iubi pe el, de a-l proteja și a se îngriji de nevoile lui“. Acesta va fi momentul de-fuzionării, momentul în care doar iubirea pentru ferma bunicilor lui va rămâne singurul lui secret. Mai apare și spaima lui de necunoaștere. Mama lui are „avantajul uriaș față de el să știe totul despre primii lui ani, cei mai nevolnici, cei mai intimi, anii despre care, în ciuda tuturor eforturilor, el nu-și amintește nimic“. Dar mai este și faptul că mama lui „a avut o viață înainte să fi fost el conceput, o viață în care nu avea de ce să se gândească la el“.
Tranzițiile psihologice ale acestui băiat sunt atât de bine descriese și atât de complexe! Dincolo de cele de mai sus apar și alte teme: prejudecățile rasiale și provinciale, inegalitățile sociale, relația între limba vorbită și identitate, nevoia de siguranță și apartenență la ceva stabil, imuabil, relațiile între generații. Fiecare generație transmite celei următoare lucruri amenințătoare, ca un „avertisment“ pe care copilul refuză să-l audă.
Cartea te pune pe gânduri. Pare că viața unui copil obișnuit e simplă. Dar nu este așa! Copilăria este un lucru teribil, pe care adulții, grăbiți să-și vadă copiii crescuți, nu-l văd. De aceea, această operă te face să-ți dorești să afli ce va deveni băiețașul acesta cu trecerea anilor.