Editura Polirom a lansat sâmbătă, la Gaudeamus, cartea Luka și Focul Vieții, semnată de Salman Rushdie. Romanul este tradus în limba română la doar câteva luni de la apariția originalului. Luka și Focul Vieții este o continuare a basmului Harun și Marea de Povești și a fost scris, la rându‑i, tot pentru unul din fiii săi.
Când renumitul povestitor Rasid Khalifa, „Șahul de Blah”, cade într‑un somn malefic, pradă unui blestem, fiul său cel mic, Luka, pornește cu îndârjire într‑o expediție în Lumea Magică, pentru a fura Focul Vieții, singurul care îl poate readuce la viață pe iubitul său parinte. El este însoțit de un câine și un urs de circ, cuțu Ursu și ursul Cuțu, de un misterios și adesea înspăimântător dublu al tatălui său, Tatanonimul, iar pe parcursul căutării sale, în care plouă cu peripeții fascinante, apar numeroase alte personaje magice și mitologice, de la fermecătoarea Insultana de Zel până la titanul Prometeu, un alt Hoț al Focului. Scrisă cu același talent și aceeași vervă care l‑au consacrat pe Rushdie, Luka și Focul Vieții este o carte cuceritoare, un basm modern și o lectură pasionantă.
Veți putea urmări filmul lansării pe www.elefant.ro.
Iată ce spune autorul despre acest roman, într-un interviu acordat B&N Studio:
Lansare de carte Luka si focul vietii, de Salman Rushdie, editura Polirom