Începi să vezi două luni pe cer? Înseamnă că ai halucinaţii. Dac-ai lătrat la ele, totul e în zadar. Dacă mai şi citeşti despre ele, ai intrat în anul 1Q84 şi ai în faţă unul dintre cele mai aşteptate romane scrise de Haruki Murakami.
Haruki Murakami este acel scriitor care nu-ţi permite să-ţi asumi rolul de critic detaşat sau de cititor interesat doar de culisele psihologice. Pur şi simplu nu poţi rezista unei tentaţii de a trăi alături de personaje, de a participa afectiv la întâmplările din cărţile sale, mai ales dacă este vorba despre 1Q84, considerat unul dintre cele mai bune romane 
japoneze.
În finalul celui de-al doilea volum al romanului 1Q84, Haruki Murakami l-a trimis pe Tengo (personajul masculin) în căutarea propriului trecut, greu de înţeles, iar pe Aomame (eroina), o aduce în pragul unui colaps emoţional. Tocmai când era gata să părăsească lumea stranie a lui 1Q84, cu secte apocaliptice şi două luni pe cer, găsind o metodă extremă, se răzgândeşte în ultima clipă, ia taxiul şi revine în ascunzişul pus la dispoziţie de protectorii săi. Mai are de îndeplinit un lucru înainte de a fi găsită şi condamnată la moarte: să-l reîntâlnească pe singurul care a învăţat-o ce înseamnă umanizarea (Tengo).
În al treilea volum, Haruki Murakami nu mai vrea un timp care să aibă răbdare. Acţiunea se înteţeşte, suspansul atinge cote maxime, iar personajele sumbre se înăspresc. Pe fundalul unei patologii sociale, iubirea din copilărie, oricâte clişee ar aduna, este medicamentul perfect, în viziunea scriitorului. Dincolo de relaţia dintre Aomame şi Tengo, Murakami a vrut să redea imaginea unei Japonii şocante. Secte, abuzuri, sadism, însingurare şi alienare, o Japonie underground, din ce in ce mai explorată în cărţile autorilor contemporani, sătui de stampele delicate, create în perioada lui Kawabata.
Pentru a mări doza de suspans, autorul mai introduce un personaj sinistru, respingător- detectivul abil, plătit de o sectă pentru a-i da de urmă lui Aomame, care l-a ucis pe liderul spiritual, bănuit de pedofilie. Detectivul devine întruchiparea pericolului. El va săpa în trecutul personajelor, dezgropând secrete dureroase. Dar Aomame şi Tengo au o înclinaţie spre situaţii riscante, ieşite din comun, şi ar merge până-n pânzele ţesute de oamenii liderului ucis, atâta vreme cât mai există şansa regăsirii. Cititorul va da peste aceeaşi apetenţă a lui Murakami de a transforma realitatea banală în ireal, fără a trasa graniţe fixe. Eroii săi intră şi ies din lumile stranii fără să anunţe, iar cititorul nedeprins cu influenţele realismului magic, va fi buimac…doar la început. La final, îşi va pune o singură întrebare: vor putea cele două personaje să iasă din 1Q84?
Când nu se ocupă de imaginile unei lumi scindate, Haruki Murakami hrăneşte şi nevoia cititorului actual de umanizare în mijlocul unor evenimente ostile. Într-un decor sumbru, aşa cum apare în opera sa, firescul este recuperat numai după traversarea unor întâmplări neobişnuite, iar scriitorul are o pasiune pentru aspectele stranii ale societăţii.