Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. De când a revenit în ţară, după studii în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Alexandru a demonstrat că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.
Din punctul dvs de vedere, sunt românii patrioţi?
Cred că românii sunt afectaţi de diverse lucruri, care îi împiedică să vadă latura frumoasă a ţării în care trăim. În plus, termenul de «patriot» a fost excesiv folosit în perioada comunistă, ceea ce poate explica scepticismul oamenilor în a răspunde prompt la această întrebare. Eu unul sunt mândru că sunt român, nu mi-am ascuns niciodată naţionalitatea când am fost în străinătate, pentru că avem o ţară superbă care merită iubită. Am călătorit mult prin lume şi am întâlnit multe ţări frumoase, dar unui singur loc de pe faţa pământului îi pot spune „acasă”: România. Este o ţară pe care o iubesc, cu tot ceea ce presupune iubirea: entuziasm şi pasiune, dar şi acceptarea defectelor, cu speranţa că într-o bună zi, printr-un efort colectiv, vom reuşi cu toţii să ne construim ţara pe care o merităm.
Dacă ar fi să facem o paralelă între România şi alte ţări, care e profilul cultural al României, din punctul dvs. de vedere?
Cred că România are multe de oferit la nivel cultural, atât din punct de vedere al ofertei, cât şi al cererii. În Bucureşti dacă stăm bine să ne gândim 6 zile din 7 există cel puţin un concert de muzică clasică, sunt galerii de artă la care se duc tineri, vernisaje la expoziţii, premiere cinematografice. Există câteva evenimente-reper: Festivalul Internaţional «George Enescu», Festivalul TIFF, Festivalul Naţional de Teatru, Turneul «Stradivarius», SoNoRo, Festivalul Sergiu Celibidache. Sunt doar câteva care mi-au venit acum rapid în minte. Sigur, se pot face încă şi mai multe, dar orice schimbare majoră are nevoie de timp ca să se instaleze. Cred că am parcurs cu toţii un drum important şi sunt convins că terenul va fi pregătit pentru alte realizări sau evenimente notabile care vor racorda definitiv România la Occident.
Cum credeţi că va evolua cultura în România, în următorii ani?
În ciuda tuturor pesimiştilor, cred că lucrurile vor merge în cele din urmă bine – mă bazez în primul rând pe entuziasmul şi deschiderea şi dorinţa de mai bine pe care le văd în ochii celor tineri. Fără îndoială, vor fi în continuare tot felul de piedici, în special de natură financiară, dar sunt convins că sectorul privat va deveni în timp din ce în ce mai conştient de rolul său în a sprijini actele de cultură. La urma urmei, interesul arătat culturii este un indicator sigur al nivelului de trai dintr-o ţară. Cu toţii ne dorim să trăim mai bine – nu ne mai rămâne decât să facem paşii necesari în direcţia cea bună.
Profesional vorbind, care a fost prima dvs. iubire?
După cum bine vă puteţi închipui, vioara. Aceasta mi-a fost cea mai bună prietenă încă din copilărie. Împreună am făcut mereu noi şi noi descoperiri şi m-a ajutat să mă exprim aşa cum în cuvinte nu aş fi reuşit poate niciodată să o fac.
Cum aţi descoperit pasiunea pentru muzică, pentru vioară?
M-am născut într-o familie de muzicieni, deci muzica a fost prezentă în viaţa mea încă dinainte să mă nasc. Cu toate că părinţii nu mă predestinau unei cariere muzicale, este totuşi calea pe care am ales-o.
Când aţi simţit că sunteţi cel mai mândru de dvs, de-a lungul profesiei?
Acolo unde e dragoste, nu cred că e loc de mândrie. Ştiu că v-aţi referit la «mândrie» în accepţiunea sa pozitivă, doar că nici aşa nu am avut acest sentiment. Lucrurile pe care le-am făcut au venit natural, dintr-un sentiment de total dezinteres. Nu pot spune că sunt mândru de mine că am avut un concert reuşit. Nu pot într-un asemenea caz, decât să mă bucur că am făcut o seară mai frumoasă pentru cei care m-au ascultat.
Care sunt cele mai valoroase, mai de preţ, lucruri pentru dvs., ca individ?
Păi aş începe cu cele nemateriale – familia, prietenii, bucuria de a face muzică. Lucrurile materiale sunt mai puţin importante, fiindcă atâta timp cât eşti înconjurat de cei pe care îi iubeşti, orice pierdere materială devine insignifiantă.
Pentru astfel de români precum Alexandru Tomescu a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. „Români pentru o lume” reprezintă un omagiu adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori. Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/RomaniPentruOLume) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.
Foto: arhiva personală