Șase dintre cei mai importanți scriitori cehi contemporani vor sosi săptămîna acesta la București, ca învitați de onoare ai Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Republica Cehă este oaspetele principal.
Ceremonia de decernare a premiilor în cadrul celei de a IV-a ediții a galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar a avut loc joi, în Aula Bibliotecii Naţionale a României. Iată lista laureaților:
Un debut remarcabil, care aminteşte prin atmosferă de Înainte să adorm şi care se bucură deja de un succes internaţional, Avertisment vorbeşte despre o femeie bântuită de secrete, despre dorinţa mistuitoare de răzbunare şi preţul dureros pe care trebuie să-l plătim dacă încercăm să ascundem adevărul.
În Bugeac există o comunitate religioasă care reuşeşte să supravieţuiască de patru generaţii, cu toate că a trebuit să treacă prin tot atîtea regimuri diferite: imperiul ţarist, România Mare, URSS şi Republica Moldova, scrie Vasile Ernu în Sectanții.
Anul acesta, Republica Cehă este invitatul de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, mesajul. Cu două săptămâni înainte de sosirea la București, invitații de onoare ai ediției de anul acesta ai Bookfest ne-au mărturist care sunt gândurile cu care vin în România.
Juriul ediției din acest an a Galei Industriei de Carte din România, format din MIRCEA VASILESCU (președinte) – eseist, critic, istoric literar, jurnalist, profesor dr. al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, redactor-șef al săptămînalului Dilema Veche; SIMONA KESSLER – agent literar, Simona Kessler Copyright International Agency; COSMIN CIOTLOŞ – critic literar (România literară), asistent dr. al Facultății de Litere a Universității din București; LUCA NICULESCU – unul dintre cei mai apreciați jurnaliști români de astăzi, redactor-șef al RFI România; OANA-VALENTINA SUCIU – lector dr. Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; VICTORIA PĂTRAȘCU – autoare de cărți pentru copii, foarte activă în promovarea lecturii în rîndul școlarilor, preocupată să susțină ilustrația de carte românească; CARMEN APETREI – lector univ. dr, director Departament Grafică al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Artă din București; CRISTINA FOARFĂ – editor coordonator Bookaholic, specialistă în comunicare digitală; TUDOR CREȚU – directorul Bibliotecii Județene Timiș, scriitor și DANIEL VOINEA – Brand Manager Cărturești, a selectat finaliștii celei de a IV-a ediții.
Republica Cehă este oaspetele de onoare al ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo, în perioada 20-24 mai.
Tu ce mai visezi nopțile astea? Cât de importante sunt aventurile onirice pentru cineva care muncește ca un robot, trăiește ca un rob și uită să mai fantazeze? Eu fac ce fac și mă întorc la Jung și Analiza viselor, când îmi dau seama că nopțile mele o iau razna. Și o fac nu neapărat pentru interpretare, ci pentru o lectură asiguratoare – în vis pot orice, nu e nimic interzis, povestea poate fi oricât de nebună. Am ales câteva dintre citatele mele favorite, poate vă conving să treceți, măcar din când în când, de la ficțiune și nonficțiune la lectura propriilor vise.
A trecut ceva vreme de când n-am mai citit un thriller cu atâta nesaț. Știu, pentru unii e o lectură facilă, ce poate să-ți lase în minte și în suflet o biată lectură comercială? Iată că poate! Te face să te simți în alertă, să cauți răspunsuri alături de personajele prinicipale, să găsești soluții ingenioase ori scăpări miraculoase din capcane mortale, toate astea în timp ce capitolele se succed sub ochii tăi.
Anul acesta, Compania de Librării București (CLB) sărbătorește 65 de ani de la înființare. Seria momentelor aniversare debutează în 6 martie, cu o întâlnire-eveniment care își propune să îi reunească pe toți cei care lucrează sau au lucrat vreodată pentru …
Controverse, laude, insulte, aprecieri, critici – nu știu dacă Andrei Ciobanu și-a imaginat vreodată ce furtuni va stârni cartea sa cu titlu licențios, Suge-o, Ramona! , judecată de cele mai multe ori doar după copertă. O poveste semi-amuzantă despre maturizare emoțională și sexuală, în care se regăsesc mii de adolescenți, probabil nu doar din România.
Cum dialoghezi cu sugarul folosindu-te de limbajul trupului? Cum afli de ce copilul te minte? Și cum îl ajuți pe școlarul care fuge de la ore sau pe adolescentul care și-a pierdut busola? Câteva dileme ale părinților moderni, mereu în echilibristica fragilă a cotidianului, între viața de familie și educarea copilului – pe de o parte – și cariera și viața socială, de cealaltă parte. Sunt, în egală măsură, chestiuni care ar trebui să îi preocupe pe toți adulții care stau în preajma unui copil, pentru că fiecare dintre ei este partener în educarea și creșterea armonioasă a acestuia.
