Nutriționiștii noștri, Prof. Dr. George Puia Negulescu, Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi și Dr. Șerban Puia Negulescu,vă recomandă o carte care a schimbat deja paradigma nutriției sănătoase în Statele Unite.
Dilema omnivorului: un bestseller care a primit Premiul James Beard pornește de la ideea că „din timpuri străvechi, după descoperirea focului, noi oamenii ne-am întrebat zilnic ce vom pune pe masă“. Autorul Michael Pollan face o explicație amplă, fundamentată științific (având bibliografie pentru fiecare capitol) asupra situației noastre de indivizi ce se află în vârful piramidei evolutive. Ne aflăm aici deoarece am învățat să producem și să industrializăm cu maximă eficientă resursele primare pentru un număr din ce în ce mai mare de indivizi. Vom vedea, parcurgând cartea dacă direcția în care mergem în prelucrarea alimentelor zilnice este cea care ne poate salva ca specie.
În trei mari capitole: Lanțul trofic industrial (porumbul), Lanțul trofic pastoral (iarba) și Lanțul trofic personal (pădurea) sunt parcurse, la pas, într-o descriere mult mai asemănătoare unui roman clasic decât cea a unui text științific, toate etapele legate de cultivarea porumbului ca sursă inițială de nutrienți, iar ulterior prelucrarea acestuia prin procedee tehnologice industriale sofisticate. Așa cum olandezii spun despre ei că sunt oameni ai cartofilor, pe americani autorul îi numește oameni ai porumbului. Și chiar are dreptate, comparativ cu noi, românii, care deși suntem numiți de alții mămăligari, parcurgând cartea ne dăm seama că suntem departe de a putea fi considerați astfel (poate ni s-ar potrivi mai mult descrierea de oameni ai brânzei telemea). Americanii sunt, după părerea autorului, adevărații mămăligari ai lumii.
Constatăm că morile uscate de porumb, cunoscute în Europa ca sistem clasic de procesare al boabelor de cereale, au fost înlocuite în America de morile umede, în care cerealele (în special porumbul) sunt subdivizate în elementele componente din care, prin tehnologii sofisticate sunt produse: acid lactic și citric, glucoză, fructoză, alcool, sorbitol, manitol, gumă xantan, amidon modificat (indigestibil), dextrine, monoglutamat de sodiu. Sunt doar câteva dintre produse finale pe care în mod sigur le veți găsi pe etichetele produselor alimentare din marile lanțuri de magazine.
Dar cel mai important și poate cel mai nociv produs este HFCS-ul (high fructose corn syrup) – siropul de prorumb. În toate produsele ce necesită prezența zahărului alimentar, acesta a fost substituit cu ușurință de siropul de porumb, care are un preț mult mai scăzut decât zahărul natural rafinat. Efectele acestei substituții le putem vedea pe stradă: numărul supraponderalilor și a celor obezi a crescut alarmant, cu toate consecințele ce decurg din această situație de malnutriție consumistă actuală.
Până unde s-a ajuns cu superprelucrarea alimentelor sau fructelor clasice putem observa din exemplul citat de autor: merele semi-preparate după un sistem de alimentație nutraceutică (bucățele de măr mediu-deshidratate, îndulcite și infuzate cu extract de vin roșu). Cantitatea de flavonoizi anticancerigeni (resveratrol) este aceeași cu cea conținută de cinci pahare de vin negru.
Visul generației din secolul trecut de a ne putea hrăni cu cantități mici de hrană (eventual pastile) este conceput cu grijă de tehnologia alimentară în institute de cercetări superdotate și deosebit de bine păzite de ochii concurenței.
Un episod îngrijorător (ar putea fi calificat și scandalos) este cel ce se referă la lanțul trofic industrial care știe să ascundă modul de preparare a alimentelor ce se produc; procesarea excesivă în cascadă continuă până când dispare legătura dintre sursele primare și produsul final. Extracția elementelor nutritive și complexarea acestora cu nenumărați aditivi și antioxidanți alimentari, recunoscuți și catalogați ca simple E-uri alimentare, ne asigură tuturor posibilitatea de a ne hrăni îndestulător zilnic. Consecințele acestui tip de hrănire au început însă să se vadă.
Problema care îngrijorează nutriționiștii pe plan mondial este aceea că sunt foarte puțini cei care își permit financiar să evite acest regim alimentar impus de tehnologiile ultrasofisticate mondiale. Iar aceste aspecte vor evolua permanent, în ritm intensificat, pentru a putea hrăni populația planetei, care a explodat în ultimii 20 de ani.
Următorul element al lanțului trofic pastoral, cum este denumită iarba, pornește de la textul biblic Toată carnea este iarbă, referindu-se la aninmalele ce pot transforma cu ușurință pășunile ce acoperă Terra, în carne. Autorul urmărește cu asiduitate și concretețe etapele parcurse în acest ciclu pastoral: își cumpără un vițel de carne pe care-l urmează în călătoria sa de la pășunea pe care va crește și până la abatorizarea acestuia. Concluziile nu sunt unele care să ne îndemne să avem la viitorul nostru prânz o friptură de vită în farfurie.
Lanțul trofic personal (pădurea) este cel în care, în sfârșit, ajunge la dilema omnivorului: a mânca sau a nu mânca animale?
Cartea se încheie cu descrierea unei mese perfecte ce cuprinde, în 6 puncte, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru aceasta. Dacă într-o familie ocupată zilnic aproximativ 10 ore se pot îndeplini aceste condiții, vă lăsăm pe dvs. să descoperiți citind această carte, care nu întâmplător a ajuns să fie un bestseller mondial. Noi, în România, încă mai putem, cel puțin în weekend, să pregătim o masă din ingrediente primare fără etichete și coduri de bare, doar cu puțin efort și multă dragoste pentru familia noastră.