Puțini suverani aveau, în trecut, curajul de a se exprima în scrieri pentru opinia publică și cu atât mai puțini erau cei care îndrăzneau asta în trecut. Regina poetă Elisabeta a României (care scria sub pseudonimul Carmen Sylva), avea câteva teme preferate, printre care cele autobiografice, cele privind natura umană, femeia în familie și în societate, discrepanțele sociale, chestiuni privitoare la credință, patria germană și regatul românesc.
Totuși, cartea Carmen Sylva, regina poetă scrisă de Silvia Irina Zimmermann și apărută la editura All este o biografie ca o teză de doctorat, care analizează mai mult textul și contextul, și dă prea puține detalii despre viața personală a reginei. 
Totuși, despre ea se spune că a fost în slujba țării, chiar și prin poezie. Pe lângă versuri, Carmen Syla a scris o carte de povești pentru copii – Poveștile Peleșului – publicată în 1882, care a fost distribuită ca premiu școlarilor în varianta românească. Mă gândesc că CSR-ul de azi s-a născut și a existat cu mult înainte de corporațiile care se îngrijesc de diverse proiecte pentru a-și arăta latura umană, dincolo de interesele financiare.
Mi-a plăcut prefața cărții, scrisă de ASR Principele Radu al României, care sublinia un lucru: „Puțini sunt astăzi cei care înțeleg rolul binefăcător al modelului în societate, cred în puterea exemplului personal și admiră devotamentul discret al liderilor atipici“.
Despre Regina Elisabeta a României ar trebui să se știe că, atunci când a venit la București, în noiembrie 1869, cunoștea doar câteva cuvinte în limba română. Cu toate acestea, s-a străduit să învețe limba poporului său, să-i cunoască tradițiile și obiceiurile. De asemenea, ea a recunoscut valorile naționale, iar în saloanele de la Peleș au răsunat de multe ori piese muzicale interpretate de duetul regina Elisabeta – pian – și George Enescu, vioară. A avut o relație literară și de prietenie foarte strânsă cu Vasile Alecsandri, nemaiîntâlnită până atunci.
Regina Elisabeta spune că: „Mi se părea că vârsta de șaizeci de ani e limanul desăvârșit al liniștii și păcii și că atunci viața, care a început pentru mine foarte viforoasă, ar trebui să se netezească și să oglindească numai în culori strălucite cel mai frumos apus de soare. Dar viața rămâne de cele mai multe ori întunecată și plină de enigme până la sfârșit. Nu viața se netezește, ci sufletul“.
În opinia sa, „meseria de suverană nu cere decât cele trei calități: frumusețea, bunătatea și fecunditatea“.
Prințesa Elisabeta s-a căsătorit în noimebrie 1869 cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care din 1866 devenise domnitorul Principatelor Române Unite. Apreciată la vremea ei pentru angajamentul şi talentul de a media între culturi, Regina Elisabeta a României (1843-1916) este considerată până în zilele noastre drept una dintre cele mai importante mediatoare ale literaturii şi culturii româneşti în spaţiul de limbă germană de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Înțeleaptă și cu păreri proprii, regina aprecia: „contradicția însuflețește conversația; iată de ce curțile regale sunt atât de plictisitoare“. Tot ea spune că „nu există decât o singură fericire: datoria; Nu există decât o singură consolare: munca; Nu există decât o singură plăcere: frumusețea“.
Ca soție de monarh Elisabeta a încercat să fie un model, mai ales exprimându-și părerile sale sincere: „Ce este noblețea? Cele mai mărețe gânduri pot locui în cea mai amărâtă înfățișare, sub fața de maimuță a unui erudit, iar cele mai josnice înclinații și slăbiciuni într-o înfățișare regească. Noblețea este cu totul independentă de rațiune și educație. Un om poate avea cele mai fine maniere și să fie filistin, pe când celălalt își pune picioarele pe masă și este în întregime un prinț. Unul pune lumea în mișcare cu gândurile sale și dacă îl întâlnim i-am da mai degrabă un ban de pomană; un altul nici nu poate să scrie ortografic, dar toată lumea îi face loc pentru că arată ca un mare domn. Indiferența suverană față de micile mizerii ale vieții este nobilă, asemenea unui dulău. La femei situația este mai dificilă, pentru că la ele frumusețea, grația, eleganța înlocuiesc noblețea care le lipsește“.