Şcoală pentru proşti este o carte construită din multe, multe poveşti, deşi firul narativ pare să fie unul singur. De fapt, autorul dă atât de multă importanţă unor amănunte de la care construieşte apoi poveşti noi, încât în carte apar foarte multe scene puternice, multe dintre ele fără legătură directă una cu cealaltă. Moartea profesorului Norvegov sau istoria amantlâcului vecinei care ascultă doar un singur disc – cel pe care se aude vocea soţului decedat, ambele cuprinse în doar câteva pagini, sunt unele dintre cele mai memorabile imagini descrise de Sokolov.
În Şcoală pentru proşti personajele principale sunt cele două personalităţi diferite ale naratorului (care suferă de schizofrenie). De un rol aproape principal are parte şi profesorul de 
geografie Pavel Petrovich Norvegov. Profesorul moare însă se reîntoarce apoi de câteva ori în viața naratorului care are tendinţa de a amesteca fantasticul cu realitatea şi pentru care moartea nu înseamnă nici ceva real nici ceva final. Practic, pentru el (pentru ei), Norvegov s-a mutat doar definitiv pe celălalt mal al râului local Lethe, într-o vilă rusească rustică (o dacha) de vară. Şi timpul îi pare naratorului o noţiune abstractă, de neînţeles, pentru că se mişcă înainte şi înapoi fără să aibă vreo noimă pentru el – mai ales după anii de tratament primit într-un spital, din cauza bolii sale psihice.
Profesorul crește molii, libelule şi fluturi în casa lui de vacanţă, încă de dinainte să moară. Larvele moliilor sunt folosite de către acesta uneori atunci când merge la pescuit. Cu toate că știe că urmează să moară, profesorului îi place să glumească pe tema aceasta iar copilul intră în jocul lui crezând cu adevărat că moartea nu este ceva cu adevărat dramatic ci mai degrabă o altă stare de agregare a lucrurilor. De exemplu, Norvegov este convins că atunci când va muri nu va dispărea, ci se va transforma în vânt – ceea ce după propria sa părere nu e tocmai rău pentru un profesor de geografie care deține o giruetă pe acoperișul casei.
Cele două personalităţi ale naratorului îşi reamintesc diverse întâmplări fiecare dând propriile interpretări amănuntelor în jurul cărora se construiește povestea și încercând să-i explice celuilalt ce s-a întâmplat cu adevărat în trecutul îndepărtat sau apropiat – pentru că timpul este pentru cel care povesteşte doar un amănunt nesemnificativ, iar data exactă a întâmplărilor irelevantă.
Tatăl naratorului (al cărui personaj este construit după asemănarea tatălui scriitorului din viaţa reală) este descris ca fiind o persoană foarte serioasă și închisă, nu-și înțelege copilul, nici boala de care acesta suferă. Îl ceartă des pentru că băiatul îi pune întrebări incomode. Citește ziare. Îl disprețuiește pe profesorul de geografie pe care copilul (copiii) îl admiră. O mâhnește pe mamă pentru că nu-şi acceptă şi înţelege propriul copil, iar aceasta încearcă fără succes să creeze totuşi o legătură între tată şi fiu.
Şcoală pentru proşti, primul roman al lui Sasha Sokolov a fost scris în 1960 şi distribuit iniţial doar pe ascuns, abia în 1970, când editura americană Ardis l-a publicat a devenit cu adevărat cunoscut şi…recunoscut. Sokolov este şi inventatorul termenului proeziia (combinaţia între proză şi poezie) utilizat pentru a-şi descrie stilul.
Deşi de origine rus, Sokolov este cetăţean canadian şi a trăit mare parte din viaţa sa în Statele Unite ale Americii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl său a lucrat ca ataşat militar al Ambasadei ruseşti din Canada. În 1946, când s-a întors în Uniunea Sovietică, Sokolov nu s-a mai putut adapta sistemului, spre marea dezamăgire a tatălui său, care-şi dorea pentru fiul său o carieră militară. A încercat să fugă din ţară fără a reuşi şi a studiat apoi o vreme, jurnalismul, la Universitatea de Stat din Moscova. În 1974, după naşterea primei fiice, prima sa căsătorie a luat sfârşit. S-a recăsătorit apoi cu o profesoară de limba germană şi după ce Johanna, cea de-a doua soţie care era austriacă, întoarsă la Viena, a intrat în greva foamei, lui Sokolov i s-a permis să se mute şi să se stabilească în Viena. N-a stat nici aici mult, în 1976 s-a mutat în Statele Unite. Cu cea de-a doua soţie a mai avut doi copii, însă a divorţat de aceasta şi s-a mai recăsătorit de câteva ori. Scriitorul duce în prezent o viaţă retrasă şi deşi spune că scrie în continuare, nu doreşte ca opera lui să mai fie tipărită.
Aici găsiţi un spectacol vizual realizat după cartea lui Sokolov de Teatrul Formalny din Rusia, reprezentaţie care a câştigat în anul 2000 premiul Golden Soffit, cel mai mare premiu anual acordat de Teatrul din Sf. Petersburg.