Cărţi | BookMag

Memoriile fostelor prime doamne

E un fel de modă să îţi scrii memoriile după ce ai părăsit o funcţie publică importantă. E tot o modă să promovezi această scriere cu mare tam-tam, chiar dacă materialul pe care îl oferi publicului nu e cine ştie ce original. Genul memorialistic obligă la introspecţie şi la decantarea tuturor evenimentelor pe care le-ai trăit într-o anumită perioadă. Îţi revizuieşti viaţa şi retrăieşti momente delicate ca să le dăruieşti cititorilor o imagine cât mai apropiată de cea pe care o vezi în fiecare zi în oglindă, fără cosmeticalele şi retuşurile de PR care ţi-au folosit în trecut. Şi te autocenzurezi până la limita la care nu mai ştii dacă e bine să îţi aminteşti anumite lucruri, dacă e bine să rememorezi anumite discursuri sau să retrăieşti anumite stări.

Rusia și rușii, vodcă și șampanie

Cristina Manole despre literatura din Rusia, Vladimir Putin și Tolstoi. Tare mi-ar fi plăcut să particip la o întrevedere între Serghei Dovlatov și Ernest Hemingway. Să mă fac mică, mică și să ascult cum își povestesc unul altuia secvențe din viața lor. Reală sau imaginară. Sau inventează povestiri ireale cu oameni reali. Sau să-i privesc doar cum tac. Cum tac și beau. Căci și unul și altul au fost niște băutori pe cinste. Băutori, am zis, nu cheflii. Cheflii se mai găsesc și pe la noi, suntem doar un popor vesel și optimist, la români oamenii se sinucid dintr-un prea plin, fără Weltschmerz. Sau alte chestii din astea. Dar așa, trăgători la măsea, zdraveni, mai ales tărie, vodcă sau whisky, mai rar. Și Papa Hem și Seriojka Dovlatov, Dovladka, cum îl alintau prietenii unei namile (1,92 m) de autor născut (mama armeancă, tatăl evreu, el produs 100% exclusiv sovietic) în URSS (1941) și decedat în SUA (1990), țineau la băutură. Și la povești. Spuse sau scrise. Prozele lor au un miros persistent de alcool. Am citit, nu chiar tot ce au scris cei doi, dar în bună și mare măsură.

Nabokov și amănuntul biografic

Cartea lui Vladimir Nabokov Un hohot în beznă a fost publicată în 1938 şi cine a citit Vrăjitorul – scrisă în 1939 şi publicată după moartea sa de fiul său care a găsit manuscrisul, în 1987 – şi Lolita, publicată în 1955, va sesiza cu uşurinţă motivul iubirii pasionale necugetate a unui bărbat matur faţă de adolescente. Am putea numi acest lucru „efebofilie. Chiar Nabokov a considerat că Vrăjitorul este o pre-Lolită.

Trandafiri înfloriţi pe aripile vântului

Criticul literar Elisabeta Lăsconi despre un roman remarcabil: Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din Pe aripile vântului, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe frumoasele sudiste, cu şiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile şi replicilele memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una iluzorie pentru bărbatul cel mai nepotrivit, şi alta inconştientă pentru cel ce i se potriveşte, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moştenit şi trecut prin pârjolul Războiului Civil?

Cartea Roșie și secretele ei

Editura Trei publică în premieră în România Cartea Roşie (The Red Book, Liber Novus) la care C. G.Jung a lucrat din 1914 până în 1930. Cartea conţine ilustraţiile color ale autorului, are un format special (30×40 cm), 404 pagini şi se va găsi în librării de la 1 septembrie 2011, la un preț de 499 lei. Din 1962 s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa Cărţii Roşii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecţii, a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate.

O colonie cu probleme

Pentru început, câteva cuvinte despre John Scalzi – pentru că sunt convins că acesta e prea puţin cunoscut în ţara noastră, în afara grupului de amatori de literatură SF. Născut în 1969, Scalzi devine celebru în 2005, în urma publicării primului său roman, Războiul bătrânilor. Datorită succeselor literare a fost ales preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Americani de SF şi Fantasy. Spre deosebire de alţi scriitori tineri şi de succes, care şi-au ales domenii ce nu au prea multe în comun cu SF-ul (Neil Gaiman scrie fantasy – în special urban fantasy -, China Mieville scrie weird fiction) John Scalzi s-a dedicat literaturii science fiction de factură oarecum clasică.

O carte care a rămas secretă 80 de ani – cheia operei lui Jung, apariţie editorială de excepţie

Editura TREI publică în premieră în România – Cartea Roşie (The Red Book, Liber Novus) de C. G.Jung. Cartea conţine ilustraţiile color ale autorului, are un format special (30x40 cm), 404 pagini şi se va găsi în librării de la 1 septembrie 2011. Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi, spunea C. G. Jung în 1957, referindu-se la deceniile când a lucrat la Cartea Roşie, din 1914 până în 1930.

Chimonoul cu sabie. Sau, în europeană, fusta cu tupeu

Noi, europenii, nu am ajuns să-i cuprindem şi să-i înţelegem pe japonezi. Ni se par dramatici şi exageraţi, cu sinuciderea lor în numele onoarei, cu obsesia lor pentru muncă sau cultul sacrificiului exacerbat. Noi locuim într-o zonă de confort unde amestecăm rolurile, nu mai contează diferenţele dintre femei şi bărbaţi, ne adaptăm continuu, ne pierdem şi ne regăsim pe parcurs. Pe partea cealaltă a lumii, lucrurile s-au desfăşurat întotdeauna altfel. Acolo, cărţile au fost grijuliu împărţite, iar prinţesele din poveştile lui Soare-Răsare sunt rafinate, misterioase şi spun mereu prea puţine. Nu le ţii minte, arată toate la fel şi se împiedică mărunt în chimonou. Personajul central din Masako, prinţesa samurailor s-ar potrivi câte puţin în fiecare dintre cele două lumi. Ea a trăit cu adevărat – ce noroc pentru cei care au întâlnit-o în Japonia secolului al XII-lea!

Un gentilom cam tâlhar…

Din motive ce ţin de o anumită psihologie socială, oamenii s-au bucurat întotdeauna când cei bogaţi şi puternici au fost puşi cu botul pe labe de indivizi antisociali. Nu ne referim la indivizi precum Robin Hood sau haiducii – adică cei care îşi asumau responsabilitatea de a face dreptate atunci când autorităţile erau corupte şi care luau de la bogaţi ca să împartă celor săraci – ci la indivizi care îi jefuiau pur şi simplu pe cei care strânseseră averi jecmănindu-i pe cei slabi şi sărmani. De la Rocambole al lui Ponson du Terrail şi Arsene Lupin al lui Maurice Leblanc până la Simon Templar al lui Leslie Charteris, o pleiadă de eroi bandiţi făceau dreptate în felul lor, spre bucuria şi satisfacţia cititorilor. Locke Lamora, eroul lui Scott Lynch, face parte din aceeaşi categorie de justiţiari care îi jefuiesc pe cei bogaţi, fără însă să-şi împartă prada celor săraci. Şi, tot aşa cum Rocambole, Arsene Lupin sau Simon Templar sunt personajele unor serii întregi de romane, Minciunile lui Locke Lamora este prima carte dintr-o serie ce urmează să fie alcătuită din şapte romane (primele trei au fost deja publicate).

Lumea de dedesubt: apare „Spiral”, a cincea carte din seria „Tunele”

Spiral, cea de-a cincea carte din seria Tunele, va fi lansată în Marea Britanie peste o săptămână, pe 1 septembrie, iar în Statele Unite va apărea la anul. Sperăm să o vedem și la noi cât de curând, pentru că face parte dintr-o serie îndrăgită de adolescenții din România. Cel de-al șaselea volum al seriei va încheia aventurile subterane ale lui Will și ale prietenilor săi. Roderick Gordon şi Brian Williams sunt cel mai efervescent cuplu literar pe care l-am cunoscut. Stilul lor conversaţional este la fel de spumos precum scriitura cu care au încântat milioane de cititori. Asta poate şi datorită faptului că, venind în urmă cu trei ani în România, pentru lansarea cărţii a doua din seria Tunele, au descoperit multe lucruri pe placul lor şi au avut multe surprize agreabile.

Freud în ţara minunilor

Michel Onfray este anti-academic, anti-limbaj de autolegitimare (anti-umflare în pene neologistică), este chiar pasionat de „subiecţii săi. Uneori îi calcă în picioare tabloidal de-a dreptul. În istoria tabloidalului filozofic poate, cea mai bună scenă ne-o furnizează un documentar despre Derrida. E întrebat la un moment dat ce-ar vrea să fi ştiut din viaţa lui Kant. Derrida răspunde simplu: detalii despre viaţa lui sexuală. Pasul al doilea când intervievatorul îl întreabă câte ceva despre propria viaţă sexuală: filozoful devine ironic şi schimbă subiectul. Onfray n-are scrupule din astea. Intră cu pistolul în mână şi somează toţi biografii, documentariştii să spună tot. În Freud, amurgul unui idol teza e clară, fără ambiguităţi: Freud a încercat să mintă că a pus bazele unei ştiinţe şi i-a ieşit.

Un roman senzațional: „Hoțul de cărți“

O carte senzațională, Hoțul de cărți, care a captivat încă de la publicare și a câștigat de atunci tot mai mulți admiratori, numărând acum milioane și milioane de fani, apare joi în librăriile din România. La vârsta de 30 de ani, australianul Markus Zusak fusese remarcat deja ca unul dintre cei mai inovatori și poetici romancieri ai zilelor noastre. Odată cu publicarea Hoțului de cărți, el a devenit un „fenomen literar. A crescut ascultând povești despre Germania nazistă, despre bombardarea Münchenului și despre evreii care erau mânați spre lagăre prin micul oraș natal al mamei lui. A știut dintotdeauna ce poveste voia să aștearnă pe hârtie.

Categorie: Cărţi