Victoria – ironic nume! - este o fată care şi-a început şi şi-a trăit tânăra viaţă fără prea multă şansă. Este orfană, temătoare până la întâlnirea cu agresivitatea, nu îi plac oamenii şi nu are încredere în ei. Are însă încredere în plante, cărora le învaţă semnificaţia, ca un refugiu de pe lumea aceasta şi ca o îmbrăţişare a unei alte lumi, mute, variate, pe alocuri misterioase şi aproape nesfârşite. Vorbim despre Limbajul florilor, de Vanessa Diffenbaugh.
Puțini suverani aveau, în trecut, curajul de a se exprima în scrieri pentru opinia publică și cu atât mai puțini erau cei care îndrăzneau asta în trecut. Regina poetă Elisabeta a României (care scria sub pseudonimul Carmen Sylva), avea câteva teme preferate, printre care cele autobiografice, cele privind natura umană, femeia în familie și în societate, discrepanțele sociale, chestiuni privitoare la credință, patria germană și regatul românesc.
Cea care şi-ar fi dorit să devină jurnalista şi scriitoarea, Anne Frank, îşi anticipează viitorul şi îl comprimă într-o singură carte, nescrisă pentru publicare, ci pentru a înţelege, dincolo de solitudinea şi de închiderea într-un spaţiu personal, o existenţă.
La 60 de ani de la publicarea romanului Fahrenheit 451 și la 50 de ani de la prima apariție în limba română a acestui roman, editura ART ne oferă o nouă ediție a cărții în colecția sa specializată în literatură SF, Paladin, preluând traducerea consacrată a lui Petre Solomon, dar corectând-o și adaptând-o (nu prea mult, doar cât a fost nevoie după trecerea unei jumătăți de secol).
Scriitoarea australiană Kate Morton are un dar: face casele vechi să vorbească, să-și spună poveștile și să ne dezvăluie secrete adânc ascunse. E un truc pe care doar scriitorii buni îl pot stăpâni, și pe care ni-l arată la fiecare nou roman altfel.
Prin 1995, Mary Doria Russell, doctor în antropologie și profesor universitar, a rămas - în urma unui șir de coincidențe - fără contract cu vreo Universitate și fără posibilitatea de a încheia vreunul până când nu începea următorul an universitar. Și atunci doamna profesor a decis să-și permită o vacanță adevărată, o vacanță în care să nu mai aibă nici o legătură cu profesia sa, o vacanță în care să scrie un roman SF, dar nu unul oarecare, ci unul în care să trateze tot felul de teme care o preocupau, cum ar fi în ce fel s-ar înțelege oamenii cu o specie extraterestră, sau cum ar putea să suporte un preot iezuit un șir de nedreptăți flagrante din partea lui Dumnezeu, sau ce ar putea să simtă o evreică sefardă pentru un preot de origine spaniolă... și alte multe lucruri de felul ăsta, care colcăiau prin mintea unei profesoare lipsită de activitate.
Ultimul roman al lui Gheorghe Crăciun, Femei albastre, readuce în proză analiza interioară şi diferite ipostaze ale personajului feminin. Chiar dacă pasajele de metaliteratură nu mai sunt obiectul de analiză al romanului, scriitura fină, aşezată, atent psihologizată este subiectul principal al acestui cumul cromatic de stări şi impresii.
Nu știu dacă ați citit vreodată o carte care să vă răscolească întra-atât încât să întrerupeți lectura pentru a purta câte o discuție cu voi înșivă. Asupra mea, cel mai recent roman al lui Khaled Hosseini – And the Mountains Echoed – a avut acest efect. Cel de-al treilea roman al lui Hosseini va fi lansat pe 21 mai în Marea Britanie și Statele Unite și este unul dintre cele mai așteptate evenimente editoriale ale anului, căci apare după o pauză de șase ani. În România, romanul va apărea la editura Niculescu, la începutul lunii iunie – așa că rezervați un mic buget pentru o carte mare.
Bastarda Istanbulului are tot ce-i trebuie pentru a-ţi transforma lectura într-o călătorie tumultuoasă. Interdicţii, suspans, tabuuri şi controverse. Peste toate pluteşte realismul magic ascuns între pereţii unui conac otoman, unde zac ascunse multe secrete transgeneraţionale, abordate fie dramatic, fie prin ironiile usturătoare precum anumite mâncăruri condimentate din fostul Constantinopol.
Mănâncă, roagă-te, iubește! a lui Elizabeth Gilbert, bestseller apărut la editura Humanitas, este probabil ce am dorit să aflu sau să citesc în această perioadă. Cred că fiecare dintre noi are nevoie să savureze fără restricții o mâncare cu gust, să se roage pentru a se regăsi și să iubească pentru a fi împlinit(ă).
Când vine vorba de literatura SF, ne apar în minte tot felul de autori americani, începând cu Asimov și Heinlein și terminând cu Orson Scott Card, G.R.R. Martin sau Dan Simmons. Apoi, după ce ne gândim mai bine, ne dăm seama că genul a fost inventat de doi europeni: Jules Verne și H. G. Wells. Că termenul robot a fost inventat de un ceh, Capek. Că există o serie de autori francezi de renume, printre care G. Klein, M. Jeury și S. Brussolo. Că există și autori din estul europei care sunt recunoscuți la nivel mondial: frații Strugațki din Rusia, St. Lem din Polonia și alții. Iar în ultimul timp a început să devină tot mai apreciați - și traduși în Statele Unite - autori din Germania, Finlanda, Polonia sau Spania. Granițele culturale s-au extins și nu mai există n monopol american în privința literaturii SF.
Laureat al premiului Nobel pentru literatură, Coetzee ascunde în spatele autobiografiei ficţionale Tinereţe o parte din ratarea unui artist care se vede nevoit să se piardă printre blocurile de beton şi sticlă ale Londrei în orele rigide de lucru ale unui programator în care nu se regăseşte. Luându-şi ca mentori literari scriitori precum Pound şi Eliot, refuză orice sentimentalism în literatură, suprapunându-şi peste normele acestora propria formare şi aplecare spre matematica pură.