Suntem în Cracovia anilor 90, la un concert de muzică clasică. Vioara sună dumnezeiește în mâinile unei femei mature, tristă și timidă. Instrumentul muzical este moștenit de la tatăl ei adoptiv, care l-a și creat, în niște împrejurări demne de documentarele istorice despre Holocaust. Așa începe micul roman Vioara de la Auschwitz, care a ajuns bestseller internațional la mai bine de zece ani de la moartea autoarei sale, Maria Angels Anglada.
Plăcerile bărbaților, de Kate Williams. Londra, pe la 1840, chiar la începuturile revoluției industriale. Regatul Unit e împărțit în săraci și bogați, nu există clasă de mijloc. Există bogații opulenți, indolenți, care dispun de viețile și sentimentele celorlalți după bunul plac. Și există săracii – unii săraci lipiți, care nu au ce mânca zile în șir, și săracii cu lustru, care își ascund rușinea sub spoiala unei respectabilități îndoielnice. Ei sunt negustorii altădată bogați și vestiți, acum uitați și falimentari.
În Creionul tâmplarului, Herbal, un gardian zelos al prizonierilor încarceraţi la Santiago de Compostela şi ziaristul Carlos Sousa, dezvăluie fiecare în felul său povestea de dragoste a cuplului Daniel Da Barca şi Marisa Mallo. Povestea celor doi începe încă din anul 1936, de la începutul Războiului Civil din Spania (război care a durat până în 1939). Herbal, un ultra-naţionalist şi membru al falangei fasciste din Spania, îndrăgostit de iubita medicului Da Barca şi dezvoltând un soi de admiraţie amestecată cu invidie faţă de el, îl urmăreşte din închisoare în închisoare mai mult pentru a vedea cum evoluează relaţia dintre cei doi decât pentru că ar fi dedicat facțiunii politice din care face parte.
Există multe forme de contestare a unui lider, a unei vedete pop, a oricărei personalităţi care ne intră în ochi, în urne, în viaţă fără s-o cerem neapărat. Cum îl conteşti? Masha Gessen, ziaristă cunoscută în spaţiul american şi rus, alege o naraţiune presărată cu mărturii, ipoteze, pasaje pamfletare, interpretări hazardate sau deştepte.
Mi-am petrecut weekendul în Jackson, Mississippi, jucând alba-neagra. Mai întâi am citit cartea: Culoarea sentimentelor, de Kathryn Stockett. O carte mult aclamată în Statele Unite în 2009, care imediat după apariție a intrat pe lista celor mai bine vândute titluri. Și la scurt timp a devenit un film, The Help, care a primit multe aprecieri, mai ales grație intepretării personajelor de culoare. Am văzut și filmul! Din toată combinația de alb și negru a ieșit o experiență gri …strălucitor.
Biblia vitaminelor și mineralelor esențiale. Ghid complet pentru crearea unui program de suplimente de Dr. Shari Lieberman și Nancy Bruning, este considerată un manual complet pentru alcătuirea unei scheme de suplimente vitamino-minerale, mai ales pentru maturitate și maturitatea târzie: 55- 90 de ani (dar nu numai). Având trei ediții publicate până în anul 2011, cartea reprezintă un ghid concis și deosebit de explicit elaborat de specialiști în nutriție și geriatrie din Statele Unite.
Avem un zoo! este o carte despre inspiraţie, pasiune şi compasiune, despre curaj, puterea de a o lua de la zero, de a investi în afaceri care poate par descurajante la primul contact. Este o carte despre iubire, despre iubirea pentru animale, dar şi despre iubirea pentru şi dintre oameni. Este o carte despre familie şi despre motoarele pe care le pornesc uneori fraţii, fiii, mamele, soţiile. Este o carte completă, bazată pe un fapt real, scrisă într-un stil mai degrabă jurnalistic decât într-unul poetic.
Sofi Oksanen declară în toate interviurile că scrie despre postcolonialism şi imigranţi şi că această temă a fost ca şi inexistentă în literatura finlandeză. Oksanen scrie despre Estonia, despre sovietici, despre fascişti ascunşi în pădure, despre abuzuri. Dar principala ei ţintă e să atingă cît se poate de direct sensibilităţi noi şi o problematică de care e aproape. Mama sa e de origine estoniană, Oksanen spune că şi-a luat multe dintre poveştile sovietic-estoniene din familie şi că aşa a reconstruit istoria.
Cărţile Dianei Wynne Jones, în special cele din seria Chrestomanci, din care face parte şi cartea Cele 9 vieţi ale lui Christopher Chant (1988) au fost de multe ori comparate cu cele din seria Harry Potter, ale scriitoarei J.K. Rowling, însă din păcate n-au avut la fel de mult succes în ceea ce priveşte ecranizările. Cu toate acestea, aventurile lui Christopher sunt cel puţin la fel de savuroase şi extraordinare ca ale lui Harry.
Anul trecut, când a fost inclus pe lista pentru Premiul Man International Booker, John Le Carré a respins vehement nominalizarea, susținând că nu vânează nici un premiu. Reacția sa a stârnit vii polemici, dar scriitorul britanic avea dreptate: de ce să aștepți judecata unui juriu literar constipat, când mulțimile de cititori te aclamă și așteaptă noile tale romane cu nerăbdare? Mai ales că de-a lungul anilor a convins, chiar și criticii, că este demnul urmaș al lui Christopher Marlowe, Ben Johnson, Daniel Defoe, Graham Greene, John Dickson Carr, Somerset Maugham, Alec Waugh și Ted Allbeury.
Portughezul Rui Zink are un delir literar, plin de entuziasm şi de imaginaţie. Îmi închipui că îşi pune mereu un zâmbet radios pe chip când se aşterne la scris. Naturaleţea condeiului sau a tastaturii lui Zink atinge suflete pentru că poveştile sale izvorăsc din generozitate, din jumătate de copilăria de care îşi mai aduce aminte, dintr-un umor dezarmant şi savuros.
John Grisham îşi începe în forţă cea mai nouă fabulă alegorică, aşa cum şi-a început atâtea romane înainte: prezentând contradicţiile binelui şi răului. În tabăra îngerilor: Kyle McAvoy, idealistul redactor-şef al publicaţiei The Yale Law Journal. La începutul romanului Asociatul, Kyle antrenează o echipă de baschet pentru copii defavorizaţi din New Haven în timp ce aşteaptă să termine facultatea şi să-şi urmeze cariera aleasă. A acceptat o slujbă de avocat într-un birou de asistenţă juridică gratuită, plătită cu 32.000 de dolari pe an, ca să poată ajuta zilierii din Virginia.