Recenzii | BookMag

Pierderea şi regăsirea sinelui

Romanul de debut al scriitorului Abraham Verghese, intitulat atât de inspirat, în traducere românească, Să tai în piatră vie, este construit pe un masiv fundal autobiografic. Născut în Etiopia, din părinţi aparţinând comunităţii creştine din Malabar (India), scriitorul – medic de profesie, actualmente profesor la Stanford University din Statele Unite – a fost şi rămâne ceea ce se numeşte un multiplu minoritar. Mai întâi, datorită unei istorii familiale învolburate: părinţii erau originari din Malabar, comunitate creştină indiană străveche, întemeiată, conform tradiţiei, de Sfântul Apostol Toma. Abraham se naşte, însă, la Addis Abeba, în Etiopia, unde părinţii săi lucrau ca profesori.

O carte bună. Dar o dilemă „cu ingineri”: Cristian Tudor Popescu faţă în faţă cu C.T.P.

Filmul surd în România mută e o carte utilă. Cristian Tudor Popescu trece în revistă filme de propagandă din istoria României, le rezumă, le pune în context. Fără mari pretenţii filozofice sau de critic de film. Mijloacele de bază în propaganda cinematografică sînt enumerate cu răbdare, sînt interpretate fără volute inutile, deci avem de la CTP o carte didactică (jurnalistul ţine şi cursuri de film de ani buni, iar asta se vede mai ales în structura cărţii), nu un compendiu jurnalistic-stilistic cum ne obişnuise în ultimii ani.

Dragostea este putere, nu există putere fără dragoste

Această carte, Mîndra fecioară, publicată de Joyce Carol Oates în 2009, are un subiect ciudat. Uneori te duce cu gândul la Lolita lui Nabokov, dar de fapt îți dezvăluie altfel de trăiri. Este o carte cu un amestec bizar între onirism si realism, între ireal și real. Ne introduce într-o lume pe care o percepem ca pe ceva în care trăim, ceva în care se îmbină înălțimile minții cu micimile ei, splendoarea cu ticăloșia. În acest fel, simțim ca și cum personajele principale ale cărții sunt în preajma noastră, printre noi sau chiar noi. Personaje pe care le detestăm uneori, dar care ne plac în măsură egală, pentru că le înțelegem și chiar ne regăsim în ele, chiar dacă nu în extremismul gândurilor și gesturilor lor.

Răspunsuri elegante

Neagu Djuvara este un domn în adevăratul sens al cuvântului – un domn talentat, spiritual şi care ştie să fie fermecător. Ca atare, modul în care a reacţionat la criticile ce i-au fost adresate în urma publicării volumului Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești a fost pe potriva firii şi educaţiei sale. N-a ignorat nici un articol – nici pe cele ale unor istorici de prestigiu, precum Răzvan Theodorescu, nici pe cele ale unor bloggeri. Le-a răspuns tuturor cu tact, politicos, dar susţinându-şi în continuare punctul de vedere.

Un profet sceptic şi cultivat

Băieţii de pe strada noastră este o parabolă subversivă, o reinterpretare modernă a miturilor din Biblie şi din Coran. Romanul a fost considerat o blasfemie, cititorilor arabi fiindu-le interzisă lectura lui timp de 50 de ani. Autorităţile din ţările arabe l-au citit printre rânduri şi s-au temut de o chemare la revoltă. Şi ce poate fi mai îmbietor decât o chemare profundă şi artistică sau decât un migălos arabesc ţesut din intrigi, trăiri umane cutremurătoare

Pure British style: Beryl Bainbridge

Dacă tot ne străduim, la început de an, să facem planuri fanteziste şi liste cu lucruri imposibil de respectat – gen „să învăţ chineza până la Paşte, „să mă duc la sală de trei ori pe săptămână ori „să citesc toate cărţile la modă –, de ce n-am încerca să privim puţin peste umăr, la lucrurile bune pe lângă care am trecut în grabă sau pe care le-am tot amânat? La cărţile care merită citite şi recitite peste ani, nu pentru că ne schimbă viaţa, ci pentru că ne învaţă cum să o stăpânim...

Chinezării americane

Se spune că nimeni pe tot pământul nu îţi e mai aproape decât o soră sau un frate. Aşa sunt şi eroinele cărţii semnate de Lisa See, Pearl şi May, care scriu şi trăiesc, de fapt, istoria unei naţiuni mari, dar destul de confuze, la întâlnirea cu Marea Americă, plină de visuri şi promisiuni.

Inocenţă versus strategie

Joyce Carol Oates a scris mai mult de 50 de romane şi a fost nominalizată de trei ori pentru Pulitzer aveam să aflu cu ajutorul prietenului google. Eu însă am făcut cunoştinţă cu ea abia odată cu romanul Mândra fecioară. Desigur, tot cu ajutorul prietenului virtual am citit câteva recenzii nefavorabile, romanul de mai sus ar fi pe rând: lipsit de originalitate (pentru că prea seamănă cu Lolita lui Nabokov), lipsit de implicare din partea scriitoarei, plin de expresii repetitive, cel mai prost roman al ei etc. Nu mi se pare.

Voluptatea rafinată şi preţul ei prea mare

Murakami s-a jucat iar cu memoria auditivă. De data aceasta este vorba de o bijuterie din repertoriul lui Nat King Cole. Dacă ai citit şi Pădurea norvegiană, vei fi tentat să compari cele două romane. Acelaşi personaj care îşi rememorează viaţa afectivă, derulând o coloană sonoră din timpul ce nu mai poate fi luat înapoi. Acelaşi vârtej emoţional obsesiv, unde erotismul se întâlneşte cu moartea. Acelaşi tribut adus voluptăţii rafinate, în compania unei cărţi şi a unui disc memorabil. Finalul este, însă, diferit.

O singură alegere, o altă viaţă

Romanele cu vampiri şi cu îngeri căzuţi sunt so passé! După ce s-au scăldat în romanţe siropoase despre fete disperate să facă orice pentru a fi pe placul vreunui ins paranormal, care duce lupte seculare în paralel cu orele de la liceu, adolescenţii au decis că e cazul să treacă la un nivel superior. Aşa au câştigat teren distopiile – care au fost aici dintotdeauna, doar că nu erau prea appealing pentru tânăra generaţie, fiindcă nu aveau personaje cool, care să vorbească pe limba lor. Fiindcă de fapt ăsta e secretul oricărui gen care se adresează tinerilor cititori: limbajul comun cu al lor.

Să râdem cu încălzirea globală

O propagandă dură, fie şi pentru o cauză bună, generează automat un reflex satiric până şi în cele mai inocente spirite apărătoare ale naturii, echilubrului pământesc, anti-poluare etc. Figura gumilastică a lui Al Gore, campaniile sale rudimentare, m-au pus mai mult în cumpănă decât dezvăluirea emailurilor cu falsificarea datelor despre încălzirea globală. Climategate-ul trebuia să aibă şi urmări literare. Ian McEwan şi-a făcut deja încălzirea cu multe evenimente ultrarecente narativizate în timp record. Aşa că trebuia să ajungă cumva şi în zona savantului impostor şi a cinismului din jurul ideilor bune şi frumoase.

Minţi frumoase, minţi bolnave

Nu, schizofrenia nu e prostie. Dar încearcă să le explici asta oamenilor aflaţi în afara minţii tale sucite, dinspre universul tău paralel, bolnav, uneori frumos, uneori urât. Nu o să reuşeşti. Mission: Impossible. Autorul Saşa Sokolov a făcut în Şcoală pentru proşti poate cel mai greu exerciţiu de imaginaţie din lume – să fii din nou copil şi să fii şi neobişnuit pe deasupra.

Categorie: Recenzii