Pentru că suntem în post, specialiștii noștri în nutriție Prof. Dr. George Puia Negulescu și Dr. Șerban Negulescu vă vor recomanda câteva alimente esențiale pentru sănătate și formă intelectuală maximă! Începem o mini-serie despre gustările de la birou: fisticul, nucile Macadamia și nucile de Brazilia.
Fisticul
Arborele de fistic este originar din Asia Minor. Plinius cel Bătrân, în Historia Naturalis menţionează că fisticul era cunoscut la Roma, fiind adus din Siria în timpul Împăratului Tiberius de către Lucius Vitelius, Guvernatorul Siriei (34-35 d.Hr.). El îl va înlocui în funcţie pe Pontius Pilat, Guvernator al Iudeei, cel care l-a condamanat pe Iisus Hristos. 
Este o plantă dioică, (arbori masculi şi arbori feminini), cu flori unisexuate, pentru polenizare fiind necesar un copac mascul la 12 copaci feminini. Copacii au vârf de producţie după 20 de ani, trăiesc peste 150 de ani şi se pot obţine două recolte pe an.
Cel mai mare producător de fistic este Iranul, urmat de SUA, Turcia şi Siria.
După recoltare seminţele de fistic sunt opărite ca să se deschidă, apoi sunt uscate la soare. Seminţele au gust delicat şi dulce. Sunt prezentate la vânzare coapte şi sărate, în coaja lor. Dacă sunt decojite trebuie să fie împachetate în vacum pentru păstrarea prospețimii. Fisticul poate fi utilizat în întregime, măcinat sau tocat, cu sau fără adaos de sare, în salate, sosuri, budinci, prăjituri sau îngheţată. În bucătăria asiatică se adaugă în condimentele pentru carne, iar în cea indiană pentru condimentarea orezului şi a legumelor.
Decojirea (albirea) fructelor de fistic se face după ce a fost ridicată coaja celulozică, rămânând doar coaja subţire exterioară a acestora. Seminţele albite se opăresc, după care sunt aruncate în apa foarte rece, pentru desprinderea uşoară a membranei exterioare. Nedecorticate se pot păstra în frigider timp de 3 luni, iar congelate timp de un an.
Uscate şi sărate fructele de fistic au un conţinut ridicat energetic (peste 2.350 cal/ kg); glucidele simple reprezintă 28 g %, din care zaharuri simple 7-8 g %.
Proteina totală este asemănătoare cu carnea de cea mai bună calitate, 21 g %, iar grăsimile totale sunt cuprinse între 40-48 g %. Din acestea, acizii graşi nesaturaţi sunt în concentraţie de 83%, din care 68% mono-nesaturaţi şi 15% acizi graşi polinesaturați. Raportul între aciziii graşi pare a fi unul de excelență. Studii recente consideră ca optim raportul între acizii polinesaturați şi mononesaturați de la 1:4 până la 1:6.
Seminţele de fistic conţin de asemenea cantităţi importante de luteină şizeaxantina, carotenoizi cu rol activ în special în metabolismul ocular. Asigură aproape în totalitate DZR pentru vitaminele B1 şi B6. Cantitatea de mangan organic (1,275 g/100 g ) asigură DZR peste valorile necesare (Conform analizelor USDA). Pot fi considerate seminţe ce au ca aport o cantitate importantă de celuloză, pentru optimizarea digestiei în intestinul terminal. Asigură cantităţi importante din toate vitaminele complexului B şi microelemente ca: Fosfor, Potasiu, Fier, Magneziu, Zinc.
Datorită conţinutului ridicat de nutrienţi, vitamine şi săruri minerale (comparabile cu carnea de pasăre de bună calitate), seminţele de fistic pot fi considerate, ca şi seminţele de susan, un aliment funcţional complet.
O porţie zilnică de 50 grame de seminţe de fistic poate asigura un raport optim între HDL şi LDL( colesterolul bun si colesterolul rău), însoţită în paralel de creşterea nivelului antioxidanţilor în serul sanguin.
Precauțiuni: Toate speciile din Familia Anacardiaceae (sumac, mango, fistic etc.) secretă pentru apărare o rezină alergenică mai cunoscută sub numele de ulei urusiolic, care la manipulare provoacă o dermatită de contact. Această substanţă se distruge însă, la trecerea prin sare şi prăjirea seminţelor de fistic.
Nucile de Macadamia (australiene)
Nucul de Macadamia (Macadamia integrifolia, Fam.Proteaceae) este originar din Australia de Nord, unde aborigenii foloseau nucile deosebit de grase (73% grăsimi totale) din cele mai vechi timpuri. A fost numit astfel după numele botanistului australian John Macadam. Acest fel de nuci a devenit cunoscut europenilor doar după secolul al XIX-lea.
Acestea au un miez alb învelit într-o coajă foarte dură, sunt grase, dulci şi au o aromă deosebită, asemănătoare cu nucile de cocos. Nucile de Macadamia sunt toxice pentru câini și nu pot fi incluse în recepturile de producere a hranei, ca sursă de grăsimi esențiale, la această specie. Alături de om, nucile de Macadamia sunt consumate cu deosebită plăcere de cel mai mare papagal brazilian (1 metru lungime), care are forța necesară pentru a sparge coaja exterioară, foarte rezistentă.
Nucile conţin puţină celuloză şi proteine totale (respectiv 4% şi 8%) având în schimb un conţinut foarte ridicat de grăsimi totale (aproximativ 75%, depinzând de varietate), din care 81% sunt grăsimi nesaturate. Remarcabil la aceste nuci este conţinutul ridicat de acid mononesaturat palmitoleic (omega 7, ce reprezintă 22% din grăsimile totale). Datorită acestei caracteristici, extractul uleios este folosit în special în industria cosmetică pentru îngrijirea şi susţinerea metabolică a tegumentelor. Au un conţinut de 17% glucide simple, ce dau gustul caracteristic şi sunt o sursă adecvată de Magneziu, Potasiu, Zinc, Cupru, Fier, Fosfor şi vitaminele B1 şi B6.
La consum sunt preferate sub formă prăjită sau sărată şi prăjită, incluse în ciocolată sau miere. Se pot adăuga în orez, vegetale, friptură etc. Prin măcinare se pot transforma în unt de macadamia, asemănător cu untul de arahide. Datorită conţinutului ridicat de acizi graşi nesaturaţi, comparativ cu alte nuci, se degradează rapid în contact cu aerul şi dacă nu sunt păstrate la frigider se alterează. Nedecorticate se pot păstra, la temperatura camerei, până la un an.
Nucile de Brazilia
Nucul de Brazilia (Bertholletia excelsa, Fam.Lecythidaceae), creşte sălbatic în pădurile tropicale din zona amazoniană (Brazilia și Paraguay). Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez al secolului al XVI-lea, este cel care aduce pentru prima oară acest fruct în Europa. 
Copacul a fost numit după numele chimistului francez C.Louis Bertholet, are o înălţime considerabilă pentru un arbore fructifer, peste 35-70 de metri, cu un diametru al trunchiului de 1,5 – 2 metri, fiind unul dintre cei mai mari arbori ai pădurii umede amazoniene, și poate trăi între 500-1.000 de ani. Din această cauză, culesul fructelor devine dificil. Numai ploaia şi vântul puternic pot doborî fructele coapte ce cântăresc între 1 și 3 kg. De la această înălţime şi cu greutatea amintită, nuca de Brazilia poate răni mortal culegătorii. Oricum, culesul se face doar după trecerea furtunii tropicale, când vremea s-a stabilizat.
Maimuțele Capucin au învățat să spargă coaja groasă asemanătoare cu cea a nucilor de cocos, folosind o piatră ca pe o nicovală.
După decojirea mecanică, sunt observate fructele care sunt așezate ca feliile de portocale, fiind învelite într-o coajă maronie.
Nutriţional, conţin 14% proteine totale , 12% glucide simple şi 65% grăsimi totale din care 71% sunt grăsimi nesaturate. Reprezintă surse excelente de Magneziu, Cupru, Fosfor, Potasiu, Zinc, Fier, Calciu şi vitaminele B1, B6.
Ca şi nucile Macadamia se alterează rapid după decojire sau după deschiderea ambalajului vidat. Nedecorticate, se pot păstra 2 luni la temperatura camerei.