Otrăvuri, bombe şi poliţişti

Otrăvuri, bombe şi poliţişti

Lloyd Allen era un nebun periculos, internat în spitalul Bradfield Moor. Într-o noapte cu lună plină a auzit vocea Domnului – care i-a cerut să plece din ospiciu şi să omoare pe cineva. În încăierarea provocată de tentativa de evadare a nebunului – care găsise un topor în trusa antiincendiu de la primul etaj al spitalului – doctorul Tony Hill a reuşit să-i distragă atenţia lui Allen suficient timp cât să permită infirmierilor să-l imobilizeze, dar s-a ales cu o lovitură de topor în genunchi…Aşa începe o nouă aventură a doctorului Hill şi a inspectorului-şef Carol Jordan. Pentru că aceste personaje apar în mai multe romane ale scriitoarei Val McDermid.

Deci doctorul Hill a ajuns în spital, unde a fost operat, iar Carol Jordan – care este chiriaşa acestuia – vine să-l viziteze. Tocmai la timp ca să afle că tot oraşul fierbe pentru că Robbie Bishop, marea vedetă a echipei locale de fotbal, a fost internat în stare gravă, iar doctorii nu reuşesc să-şi dea seama ce boală are.

O tânără doctoriţă nu poate să stea în banca ei şi, analizând simptomele, ajunge la concluzia că fotbalistul fusese otrăvit cu ricin. Când analizele îi confirmă bănuiala, anunţă poliţia.  Şi poliţia intră în alertă, iar doctorul Hill – care este consultant al poliţiei pentru probleme psihologice (adică întocmeşte profilul psihologic al criminalilor şi acordă asistenţă psihiatrică lucrătorilor din poliţie care au suferit traume psihice) – se apucă să studieze şi el cazul, din moment ce e imobilizat la pat şi nu poate să-şi vadă de activitatea obişnuită. Şi-i trece prin cap că s-ar putea să fie vorba de un criminal în serie, aşa că se apucă să scotocească prin arhive şi găseşte un caz asemănător…

De aici lucrurile se complică, poliţia urmăreşte tot soiul de piste… iar autoarea contribuie şi ea la complicarea poveştii, pentru că în paralel cu ancheta poliţiei ne descrie acţiunile unui musulman care construieşte o bombă…

Vreau să vă asigur că vor avea loc multe răsturnări dramatice de situaţie, că acţiunea e trepidantă şi extrem de captivantă şi – mai ales – că autoarea nu va folosi nici un fel de şabloane (deşi pare deseori că se va lăsa sedusă de formule facile, în realitate va miza pe prejudecăţile cititorilor doar ca să ne inducă în eroare). Iar rezolvarea finală va fi surprinzătoare, convingătoare şi inteligentă.

Mărturisesc cinstit că n-am mai avut o surpriză atât de plăcută de foarte, foarte muţi ani, pentru că am  descoperit un autor de romane poliţiste britanic deosebit de talentat. O surpriză comparabilă cu descoperirea lui Dick Francis.

Evident, am vrut să ştiu mai multe despre autoare. Şi am aflat că Val McDermid este scoţiancă, iar unii dintre critici numesc genul de literatură practicat de ea tartan noir, ceea ce ar vrea să însemne roman noir cu specific scoţian. Sincer vorbind, romanul despre care vorbim – Dincolo de sânge – mi se pare un roman poliţist clasic, în care poliţistul sau detectivul se străduieşte să descopere cine e autorul unei crime, un roman în genul Agathei Christie (adică aşa cum ar scrie Agatha Christie în epoca Internetului), romanul noir fiind o aventură sângeroasă, în care eroul sfârşeşte, de obicei, prin a fi ucis (de poliţie sau de rivalii săi) sau, dacă are noroc, ajunge în închisoare. Dar autoarea scoţiană a scris mai multe cicluri romaneşti (pe care mă voi strădui să le procur, pentru că a citi o carte de McDermid e o plăcere deosebită) şi e posibil ca unele din romanele ei (a scris mai mult de douăzeci) să aparţină genului noir. Cât despre atmosfera scoţiană, de asta avem parte din belşug.

Şi, ca să spunem tot adevărul, Val McDermid este lesbiană militantă (una din eroinele ei este o poliţistă lesbiană, ba chiar şi în Dincolo de sânge avem un personaj secundar de acelaşi fel, adică o poliţistă lesbiană). Însă, în ciuda a ceea ce puteţi bănui, autoarea are o atitudine destul de rezervată în problemele sexuale delicate, aşa că puteţi citi cărţile ei fără să vă indignaţi sau să vă enervaţi. Sincer vorbind, eu nu am dedus din text că autoarea acestei cărţi ar fi lesbiană, ci doar că este o scriitoare deosebit de talentată, iar romanul ei m-a entuziasmat.

Back to top