Lui Alan Bradley îi place să fie straniu. În detalii, în personaje, în insistenţa cu care o pune în felia de lumină sumbră pe eroina sa, Flavia de Luce. Ea a apărut şi în Plăcinta e mai dulce la sfârşit şi se întoarce acum, în Buruiana care împleteşte ştreangul. O copiliţă pe care creatorul ei vrea s-o facă detectiv şi, ca atare, o antrenează încă din pruncie. Are 11 ani, o vârstă parşivă. E mai deşteaptă decât aiuriţii superficiali de seama ei, dar asta şi pentru că duce în spinare un bagaj emoţional mai pestriţ şi mai greu decât ceilalţi. Flavia este o Cenuşăreasă iubitoare de chimie – are două surori care o persecută şi un laborator în care coace parcă, pe alocuri, destinele lumii întregi. Nu-şi cunoaşte mama, dispărută de lângă ea, dar nici tatăl, figură absentă şi distantă, chiar dacă aflat în apropiere.
Din aceste cauze, Flaviei i se pare mult mai uşor şi mai relaxant să-şi bage nasul în mistere, crime, cazuri dificile. Uneori este mai uşor să investighezi ce s-a întâmplat cu Rupert Porson, un păpuşar care are un accident mortal chiar în timpul unei reprezentaţii, când îi era lumea mai dragă şi nu se aştepta ca electricitatea să-l ia pe el drept marionetă. Lista suspecţilor se măreşte văzând cu ochii, de la asistenta artistului care şi-a dat sfârşitul pe scenă până la o femeie nebună care sălăşluieşte în pădurea din liniştitul sat Bishop Lacey.
Pentru rezultate cât mai înspăimântătoare şi enigmatice, în poveste încap, ingenios şi potrivit, imaginea şi legenda unei spânzurători din vremuri de mult apuse, obiect dătător de fiori, care are în spate umbre sângeroase. Prin contrast, fotografia în mişcare a Flaviei, inocentă cât îi mai permite etatea şi genială cât să-şi completeze experimentele chimice cu pasiunea pentru ascunzişurile de unde se scurg secrete, devine cu atât mai provocatoare pentru cititor.
Bradley excelează nu doar la construcţia personajului principal, ci şi în desenarea evantaiului bogat de suspecţi care, fără doar şi poate, susţin întregul Taj-Mahal al acestei crime dintr-o zonă potolită cu forţa şi diversitatea unui circ plecat în paradă. Flavia îşi conduce anchetele fără teamă, cu dialoguri de multe ori spumoase, de multe ori pline de umor, Flavia prinde viaţă ca o eroină care are abilitatea de a-i pune şi pe ceilalţi în valoare. Fetiţa este regină pe domeniul său, iar în lumea ei încărcată de tensiune şi mister. Experţii în lectură crime spun că Flavia este mai tare chiar şi decât Nancy Drew, ceea ce, trebuie să recunoaştem, e greu de închipuit.
O carte pentru cei cărora le plac aventurile, amănuntele, complicaţiile şi suspansul. Nu e nici pe departe o lectură grea, ci una cursivă si plăcută, care pune creierul în mişcare şi îl relaxează în acelaşi timp. E un joc grav, redus totuşi la un puzzle copilăresc, cu piese multe şi colorate, care, până la urmă, îşi găsesc îmbinările şi rezolvarea.