„Corecții“ de Jonathan Franzen, ediție nouă la Polirom

Noua ediție a romanului Corecții pregătește, la Polirom, apariția celei mai noi traduceri din opera lui Jonathan Franzen: Libertate, „cel mai bun roman al secolului” (Guardian), a cărui publicare a fost considerată un veritabil fenomem cultural în Statele Unite – dovada stă faptul că însuși președintele Obama a cerut, vara trecută, un exemplar înainte ca romanul să fie lansat oficial, ca să-l poată citi în vacanță. Ediția în limba română a romanului Libertate va apărea la începutul lunii august. Corecţii este cel de-al treilea roman al lui Jonathan Franzen, fiind distins cu prestigiosul National Book Award.

Corecţii este o capodoperă tragicomică despre o familie care se fărâmiţează într-o epocă a satisfacţiilor facile. Întinzându-se din Midwest-ul de la jumătatea secolului trecut până pe Wall Street şi în Europa răsăriteană de astăzi, Corecţii aşază lumea demodată a virtuţilor civice şi a inhibiţiilor sexuale într-un contrast violent cu vremea locuinţelor supravegheate electronic, a educaţiei liberale, a îngrijirilor de sănătate mentală făcute din cărţi de popularizare şi a lăcomiei globalizate. De un realism bogat, un umor întunecat şi un umanism profund, cartea îl confirmă pe Franzen ca pe unul dintre cei mai fini comentatori ai societăţii şi spiritului american.

„În cazul lui Jonathan Franzen, a fost nevoie de zece ani de corecturi pentru a scrie romanul, opt ani de privţtiuni, de rigori autoimpuse şi de trudă. Dacă America l-a ratat pe Fitzgerald, n-avea să-l mai rateze şi pe Franzen, reîncarnarea hiper-romantică a tânărului autor «blestemat».” (Les Inrockuptibles)

Back to top