Întâi de toate, cred că nu ar trebui să scriu nimic despre o carte a unui autor contemporan cu o sensibilitate atât de aparte ca a lui Mircea Cărtărescu! Pentru că, după cum am observat în Zen, jurnalul autorului dintre anii 2004-2010, granița între succes și eșec e foarte volatilă.
Și da, i-aș da dreptate dacă m-ar judeca pentru această îndrăzneală, pentru că nu i-am citit opera în totalitate. Dar am citit (și) acest jurnal scris sincer, uneori seară de seară, care arată zbaterile creației, dar și ale traiului cotidian.
Mi-a fost drag de fiecare dată când am descoperit că este uman, că vorbește de soție, copil, cumpărături, rate, călătorii. Și am putut intui și empatiza cu el, de fiecare dată când avea 
nevoie de inspirație, când subiectul cărții cocea în mintea lui zile, luni sau poate chiar ani până îl așternea pe hârtie.
La început nu mi-a plăcut cartea, pentru că se plângea cam mult de lipsa inspirației mai ales. Dar apoi am constatat că nici lui nu-i place asta, dar e în firea omului să se vaite, ca să se elibereze. „Ce imensă diferență între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) și cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar și-n deznădejde, celelalte – disperate chiar și când viața pare blândă cu mine“, recunoaște el.
Cel mai bine plătit autor român, conform unui clasament al Forbes România, Cărtărescu are cele mai vândute cărți, iar tirajul maxim l-a atins cu De ce iubim femeile. Spune că nu știe să-și negocieze contractele (și probabil nu o face), însă pe lângă timiditate, are și un dram de pesimism: „Un scriitor de mâna întâi dintr-o țară de mâna a șaptea nu poate aspira la o notorietate mai mare decât a unui scriitor de mâna a șaptea dintr-o țară de mâna întâi“, scrie în jurnal.
De multe ori, mărturisește, s-a lăsat încălecat de viață, în contextul în care nu mai reușește să scrie, deși scrisul îl face fericit, mai ales atunci când e singur. Alteori face referire la obligațiile contractuale cu diverse publicații (ziare) din România, articole care îi denaturează scrisul dar îi asigură traiul (zilnic).
Visele lui obsesive, aproape din fiecare seară, au fost obositoare în carte, povestite atât de des și atât de amănunțit. Doar că, pentru el, toate aveau legătură cu realitatea ori se legau de vreun personaj.
Citind Zen ai o recenzie sau un punct de reper pentru multe cărți pe care le-a parcurs Cărtărescu și care i-au marcat, într-un fel sau altul, existența. Pentru cei care vor să cunoască omul din spatele trilogiei Orbitor sau pe autorul celebrei De ce iubim femeile, Zen este o carte pe care merită să o citești cu răbdare. Păcat că autorul crede că „succesul este calea cea mai sigură către singurătate și nefericire“.