Make love, not war! Acesta pare să fi fost dictonul care i-a ghidat tinereţea unui Don Juan în varianta lusitană, considerat a fi reincarnarea lui Dom Sebastiao, regele nesăbuit ucis în războiul împotriva maurilor. Spre deosebire de „strămoşul“ regal, de la care a împrumutat şi numele, protagonistul romanului era un altfel de conchistador. Nu s-a luptat cu niste păgâni rebeli sau cu fortăreţele îndepărtate. Inamicii lui au fost dintotdeauna pudoarea şi ezitarea fecioarelor îndărătnice. Punând faţă-n faţă imaginea unui rege din secolul al XVI-lea, cunoscut mai ales datorită abstinenţei şi dispreţului pentru farmecele prin care încercau (în zadar) să-l ademenească fiicele Evei, şi un Don Juan care avea să fie născut peste veacuri într-un oraşel anonim, scriitorul portughez Almeida Faria creeaza o parodie sensibilă, situată la graniţa dintre umor şi dramă. Conchistadorul este romanul tuturor chipurilor aflate în umbra celui despre care avem impresia c-am aflat mai tot ce trebuia.
Talentul scriitorului Almeida Faria constă în a contura acea reflexie opusă, din oglinda care îi arată fiecăruia în ce s-ar fi putut deghiza dacă nu ar fi ceea ce a fost obligat să devină. Regele nevrotic şi auster, duşman al plăcerilor, s-a reincarnat într-un cuceritor liric, dedat bucuriilor efemere. Un precoce galant şi un pacifist, iată noua identitate a lui Dom Sebastiao, un rege legendar care nu s-a mai întors în ţara sa, deşi acei înfocati adepţi ai Sebastianismului încă îl mai caută. Şi-l vor găsi!… în trupul unui copil 
naufragiat în apropiere de farul ce lumina extremitatea continentului european. Despre naşterea acestui copil au circulat numeroase legende. Cea mai cunoascută era inspirată din mitologia marină. Dar toate aceste legende păleau în faţa adevăratei meniri-aceea de a-l reînvia pe Dom Sebastiao. Copilul primeşte numele unui rege lusitan, iar concidenţa legată şi de ziua naşterii (20 ianuarie, data naşterii lui Dom Sebastiao) îi convinge pe locuitorii superstiţioşi, care nu mai distingeau între închipuire şi realitate, să-l considere noua reincarnare a regelui portughez.
În loc să participe la jocul închipuirii colective din localiatea natală, cerându-şi privilegiile „regale“, micul Sebastiao devine un cuceritor precoce. Nu se îndreaptă spre teritoriile îndepărtate, unde sălăşluiesc „păgânii“, ci spre cele mai râvnite fortăreţe din toate vremurile – femeile. Colegele de şcoală, profesoarele sau turistele de peste mari şi ţări vor cădea în mrejele noului rege, care nu va fi nici un războinic, nici un colecţionar ostentativ. În schimb, îşi va drămui bine gesturile de seducţie şi va dispreţui vulgaritatea unui macho. Va fi, mai degrabă, ceea ce se poate numi un conchistador misterios, tăcut, discret, dar persuasiv şi acaparant în campaniile de cucerire, altele decât ale regelui considerat virgin. El s-a vrut reincarnarea plină de un subtil erostism a conducătorului încrâncenat, dar periplurile hedoniste îl vor duce spre o destinaţie neaşteptată, bântuită de umbra monarhului.
Aşa cum oglinda născocită de Almeida Faria îi oferă lui Dom Sebastiao un portret opus, la fel şi conchistadorului din budoar un chip şi câteva dintre apucăturile unui om pe care-l va dispreţui, la început. Deşi îşi va continua multă vreme seria de cuceriri, devenite raţiunea sa de a fi, noul Sebastiao va urma, treptat, fără să conştientizeze, traseul fostului rege. Ajunge în inima Lisabonei, unde va studia la un liceu care poartă numele fostului tutore al regelui şi tot imaginea monarhului caruia îi seamănă (doar) din punct de vedere fizic îl va ghida spre Paris, unde se înscrie la cursurile de istorie. Parisul este orasul uneia dintre amante, dar şi al escapadelor abundente, care îl vor epuiza fizic şi afectiv. Oboseala din Oraşul Luminilor îl determină să caute liniştea unui pustnic, asemenea regelui portughez. Nu va dura mult retragerea sa din lumea voluptăţilor, dar îi va fi sufiecientă cât să-şi deruleze întreaga existenţă pentru a regăsi amintirile legate de singura femeie de care s-a putut apropia şi emoţional.
Sebastiao, cel fără titlu regal, nu este un simplu colecţionar de plăceri. El pândeşte experienţe, senzaţii şi trăiri la graniţa realităţii cu ficţiunea. Însăşi naşterea lui este un păienjeniş de poveşti neverosimile, dar complet fireşti în locul de baştină, unde oamenii îşi apărau imaginarul cu îndârjire. Sebastiao va fi salvat de imaginar de la aplatizarea superficialităţii, care îl ameninţă pe orice Don Juan. Deşi nu cunoaşte sensul cuvântului fidelitate, memoriile din perioada izolării, departe de plăceri, scot la iveală tendinţa lui de rămâne mereu credincios…mai multor femei, dar cărora le recunoaşte meritele pentru şlefuirea erotică. Singura femeie care îl va înţelege cu adevărat nu are calităţile unei amante atotştiitoare, ci puterea de-ai încuraja explorarile sensibile. Bunica lui Sebastiao l-a învăţat să viseze, să caute fantasticul şi poezia acolo unde alţii vad numai supremaţii trecătoare.
„Nu aleargă mai mult cel care umblă, ci cel care-şi închipuie. Această zicală înţeleaptă (…) mi-a revenit în minte de mai multe ori pe când alergam după lumi şi femei“.
Romanul conchistadorului fără blazon îţi aminteşte de memoriile scrise de Casanova, dar, în jurnalul protagonistului, libertina Veneţie a fost înlocuită cu nişte ţarmuri aspre de la marginea continentului, realitatea cu fantezia magică, iar cuceritorul a ieşit la pensie mult prea devreme. Conchistadorul pare să fie o farsă reuşită, fără perdea, în care a fost atras un războinic fanatic, devenit călăul plăcerii. Nu lipseşte nici sensibilitatea poetică, invocată pentru a se alunga ispita frivolităţii.
Jurnal unui mare cuceritor, sau mit? Nu mai contează! Conchistadorul este un roman care nu-i dezamăgeşte pe cei aflaţi în căutarea unei lecturi concentrate şi captivante, dar şi a unei poveşti în care fantezia nu are graniţe.