Cu Un animal sălbatic, roman apărut în colecția Fiction Connection a Editurii Trei și care va intra în curând în librării, Dicker semnează un polar dublat de un thriller psihologic care îți taie răsuflarea. Ne amintim de ce, de la Adevărul despre cazul Harry Quebert, autorul a devenit un fenomen editorial în întreaga lume, cu peste 20 de milioane de cititori.
Iulie 2022: doi răufăcători sunt pe punctul să jefuiască un mare magazin de bijuterii din Geneva. Dar jaful este departe de-a fi un simplu fapt divers. Cu 20 de zile înainte, într-un cartier de lux de pe malul lacului Léman, Sophie Braun se pregătea să sărbătorească 40 de ani. Stătea împreună cu familia într-o vilă superbă lângă pădure și viața îi surâdea. Însă lumea idilică începe să se clatine. Soțul ei este încurcat în micile lui aranjamente. Vecinul lor, un polițist cu reputație impecabilă, e fascinat până la obsesie de ea și o spionează în momente intime. Iar un vagabond misterios îi oferă un cadou care o va bulversa. Va fi nevoie de multe călătorii în trecut, departe de Geneva, pentru a ajunge la originea acestei intrigi diabolice, din care nimeni nu scapă nevătămat. Nici măcar cititorul.
Un thriller extraordinar, cu o construcție ingenios imaginată, care curge agreabil de la început până la sfârșit, scria Tribune de Geneve la apariția romanului. Iată un fragment în exclusivitate din romanul pe care îl veți găsi foarte curând în librăriile din toată țara:
”La aproape un an după aceea, în vara lui 2010, administrația franceză hotărî să controleze mai riguros expatrierea fiscală a lui Samuel Hennel. Acesta era nevoit să supervizeze situația de la Geneva, din cauza unei operații recente de șold care îl împiedica momentan să călătorească. Îi telefona de mai multe ori pe săptămână Maestrului Thémard, dar acesta îl pasa de obicei lui Sophie, care făcea totul pentru a‑l liniști.
Când discuțiile telefonice cu Sophie nu mai fură de ajuns, Samuel Hennel, care se simțea ca leul în cușcă la Geneva, îi ceru acesteia ca Thémard să îi facă o vizită în Elveția. Sophie îi transmise cererea patronului ei.
— După ce m‑a bătut pe mine la cap să mă duc la el, la Geneva, acum te folosește pe dumneata să îmi ceară același lucru? se enervă Thémard.
— Dar e blocat în casă, pledă Sophie în favoarea clientului.
— Și ce mă interesează pe mine că e el blocat? I‑am explicat deja de zece ori la telefon că am transmis fiscului toate informațiile necesare.
— Îl sperie situația asta. Eu cred că i‑ar face bine să vă vadă în persoană.
Thémard o privi pe Sophie cu un aer curios, ca de pasăre:
— Dar cine ești dumneata, de fapt? Purtătorul lui de cuvânt?
— Nu putem rezolva totul la telefon. Ar trebui să avem mai multă grijă de clienții noștri.
Sophie avea dreptate și Thémard știa asta, așa că, până la urmă, se predă:
— Foarte bine, mă duc. Te rog să faci toate pregătirile necesare, da? Iar pentru că ai insistat atât, o să vii și dumneata cu mine.
Plecară în Elveția săptămâna următoare. Sophie și Thémard făcură drumul dus‑întors, cu trenul, în aceeași zi. Plecară dimineață devreme din gara Lyon și sosiră înspre prânz la Geneva. Săriră în primul taxi și se duseră direct acasă la Samuel Hennel, care îi aștepta să mănânce împreună. Locuia într‑un conac aflat în mijlocul unei proprietăți impresionante, pe malul lacului, în comuna Collonge‑Bellerive.
Thémard mâncă pe fugă, trecând rapid în revistă elementele dosarului care îl îngrijora pe clientul său. Hennel le oferise un prânz sofisticat, de zile mari, dar Thémard era într‑o dispoziție mult prea proastă pentru a‑i aprecia atenția. Refuză desertul, acceptă într‑un mod nepoliticos o cafea, apoi își făcu cunoscută intenția de a pleca. În taxiul care îi ducea în centrul orașului, îi spuse lui Sophie:
— Ai văzut că n‑ar fi trebuit să venim până aici? Ne‑am pierdut vremea cu bla‑blauri.
Prânzul fusese atât de rapid, că lui Thémard și Sophie le rămâneau acum trei ore de libertate până la plecarea trenului. Era o zi frumoasă și Sophie spera să poată vedea puțin orașul. Însă Thémard, nemernic ca de obicei, îi spuse în momentul în care coborî din taxi:
— Fii drăguță și du‑te să iei niște bomboane pentru Hennel. Și să i le duci personal. Vei învăța că micile atenții contează nespus în meseria noastră. Omului îi plac la nebunie bomboanele cu lichior de cireșe.
Sophie se conformă. Intră în două ciocolaterii, dar nu era foarte convinsă de ceea ce îi propusese patronul. I‑ar fi plăcut ceva mai simbolic. O plantă, poate? Găsi un bonsai superb într‑o florărie. Samuel Hennel îi povestise într‑o zi că soția lui cultivase cu pasiune acești pomișori japonezi.
Sophie cumpără bonsaiul, sări într‑un taxi și se întoarse la Collonge‑Bellerive. Când ajunse în fața conacului, îl rugă pe șofer s‑o aștepte cât să ducă cadoul și să se întoarcă. Îi lăsă arbustul unui angajat de‑al casei și se întoarse imediat la mașină. Însă înainte de a ieși de pe aleea cu pietriș, angajatul îi prinse din urmă, fugind.
— Stați! strigă el cu răsuflarea tăiată înspre Sophie, care lăsă geamul în jos. Domnul Hennel vrea să vă spună ceva.
Taxiul făcu cale‑ntoarsă și, câteva clipe mai târziu, Sophie se afla din nou în fața stăpânului locului, care o privea cu un aer interogativ.
— Maestrul Thémard v‑a spus să îmi cumpărați asta? întrebă el.
— Da, s‑a gândit că o mică atenție v‑ar face plăcere.
— Sunteți o mare mincinoasă, continuă Hennel să o privească fix. Nu vă cred nici cât negru sub unghie.
— Mă scuzați, dar nu am înțeles, răspunse Sophie ușor iritată.
— De ani și ani, Thémard îmi trimite în mod sistematic bombonele din alea îngrozitoare, umplute cu lichior. Iar lui nu i‑am povestit nimic despre bonsai…
Văzând că Sophie nu mai spunea nimic, continuă:
— Aveți un pic de răgaz, să discutăm ceva?
— Nu prea. Trenul nostru pleacă la ora 17.
— Deci aveți totuși puțin timp, hotărî Hennel, apoi se întoarse către angajatul său. Plătește‑i taxiul domnișoarei și spune‑i șoferului să plece, te rog. O să o conducem noi la gară.
Apoi Hennel se întoarse din nou către Sophie și o întrebă:
— Vă pot oferi o cafea?
— Desigur, mi‑ar face plăcere.
La sfârșitul verii, neplăcerile provocate de fiscul francez lui Samuel Hennel duseră la nașterea unui litigiu cu banca geneveză în care își depusese banii. Era necesară o deplasare la fața locului pentru o discuție directă cu instituția. Thémard o convocă pe Sophie în biroul său.
— Du‑te la Geneva să te ocupi de treaba asta, îi ordonă Thémard, aflat într‑o proastă dispoziție evidentă.
— Singură? se miră Sophie.
— Închipuie‑ți că Hennel a insistat să te duci neapărat dumneata. Fără mine. Trebuie să recunosc că mie îmi convine, chiar n‑am timp să mă duc tot timpul în Elveția. Nu știu ce i‑ai făcut, dar nu mai are încredere decât în dumneata.
— Nu mi‑am făcut decât datoria de avocat, ripostă Sophie. Probabil că i‑a plăcut asta.
Thémard o privi aproape dezgustat:
— Știi, micuțo, nu ești obligată să îmi dai răspuns chiar la orice.
— Nici dumneavoastră nu sunteți obligat să‑mi faceți remarci răutăcioase.
Thémard se simți imediat jignit:
— Atenție la ton, micuțo. Nu‑ți permit să… Îți reamintesc că eu sunt șeful aici.
— Și tocmai de aceea ar trebui să dați un exemplu pozitiv.
Așa cum făcea de obicei când se enerva, Thémard își împinse mai bine pe nas, cu vârful degetului, ochelarii cu ramă din baga și spuse:
— Gata! Nu se mușcă niciodată mâna care te hrănește! Te cam joci cu focul, Sophie! Să rezolvi imediat situația aceasta cu banca din Elveția. E în joc postul dumitale!
După două zile, Sophie cobora din tren la Geneva. La gară era așteptată de un șofer care o conduse până la o mașină sedan neagră, în care se afla, pe bancheta din spate, Samuel Hennel. Se duseră direct la bancă.
Pe drum, Samuel îi făcu lui Sophie o scurtă recapitulare a situației, deși aceasta o cunoștea deja prea bine.
— Este totuși incredibil, spuse el, că francezii vor să‑mi blocheze banii, iar banca elvețiană se declară dispusă să colaboreze cu ei.
— O să rezolvăm totul, îl asigură Sophie.
— Nu mă îndoiesc nicio clipă de talentul dumneavoastră, o flată Hennel.
Ajunși la bancă, Sophie și Hennel fură conduși într‑o sală de ședințe. Imediat cum intră, Sophie rămase șocată la vederea bancherului care îi aștepta. Iar bărbatul păru și el să nu‑și creadă ochilor.
— Sophie? rosti el în cele din urmă.
— Arpad? replică ea.
Se priviră intens câteva clipe, în tăcere.
— Vă cunoașteți? întrebă într‑un final Samuel, care asista ușor amuzat la această regăsire.
— De la Saint‑Tropez, încuviință Sophie.
Ceva mai târziu în acea zi, pe când pleca de la bancă, Sophie nu se putut abține să întoarcă capul pentru a se uita înspre fațada clădirii. Arpad stătea în spatele ferestrei de la al treilea etaj. Privirile li se întâlniră. Își zâmbiră reciproc.
Samuel Hennel observă scurta interacțiune.
— Zici că e o scenă dintr‑un film, spuse el pe un ton amuzat.
— A fost drăguț să ne intersectăm așa, minimiză Sophie evenimentul. Nu ne‑am mai văzut de câțiva ani.
— A fost o poveste serioasă între voi?
— Ne‑am văzut o vreme. Pe atunci, el lucra pentru tatăl meu.
— Tatăl dumneavoastră are o bancă?
— Restaurante.
— Ah, mă simt foarte liniștit acum, când știu că bancherul meu s‑a format într‑un restaurant, glumi Samuel.
— După ce și‑a luat diploma la Londra, Arpad a făcut o scurtă escală la Saint‑Tropez. Avea nevoie de bani să se întrețină, așa că s‑a angajat într‑unul dintre restaurantele tatălui meu, unde lucram și eu pe atunci, înainte să îmi termin studiile de Drept.
— Dar nu mi‑ați răspuns: a fost o poveste serioasă?
— Am putea spune că ne‑am plăcut mult, da.
— Și de ce s‑a terminat?
— Pe cuvântul meu dacă nu sunteți ca babele alea bârfitoare care trebuie să știe tot! se amuză Sophie.
El izbucni în râs. Sophie continuă:
— Ei bine, închipuiți‑vă că cretinul ăsta s‑a evaporat peste noapte.
— În orice caz, „cretinul ăsta“ nu vă este încă indiferent…
Înainte de a se urca în trenul care trebuia să o ducă înapoi la Paris, Sophie și Samuel luară prânzul împreună la restaurantul italian de la Hôtel des Bergues.
— Vă datorez niște scuze, începu el. Eram perfect conștient de faptul că Thémard avea să se enerveze pentru că am insistat atât să veniți dumneavoastră azi, în locul lui. Dar am făcut‑o cu un scop… Doream să vă văd în acțiune, singură. Voiam să mă conving că luam cea mai bună decizie…
Sophie își privi circumspectă interlocutorul.
— Ce decizie? întrebă ea.
Samuel Hennel așteptase special ca ea să pună întrebarea, pentru a continua:
— Vreau să vă propun să lucrați pentru mine. Singură.
— Adică să devin avocata dumneavoastră? întrebă Sophie cu o voce sufocată de surpriza unei astfel de propuneri neașteptate. Thémard o să fie de‑a dreptul furios…
El zâmbi.
— Asta înseamnă că acceptați?
— Nu știu ce să zic. Ar fi o mare schimbare.
— Eu am impresia că sunteți gata să vă hotărâți singură destinul. Iar aici, la Geneva, există o mare oportunitate pentru dumneavoastră.
— Adică să vin să locuiesc aici?
El încuviință:
— Regula de bază atunci când începeți o afacere proprie e să aveți mai mulți clienți, adică mai multe surse de venit. Eu sunt deja bătrân, deci clar trebuie să vă găsiți și alte surse de venit în afară de mine, ca să nu vă treziți în pom când eu nu voi mai fi. Iar eu vă pot ajuta în acest sens.
— Cum anume?
— La Geneva există o colonie întreagă de francezi înstăriți care ar fi foarte încântați să beneficieze de serviciile unei avocate ca dumneavoastră.
— Sunt sigură că toți au deja avocați.
— Aveți dreptate. Dar doar pentru că încă nu v‑au cunoscut pe dumneavoastră.”
Joël Dicker s-a născut în 1985 la Geneva, unde locuiește și acum. A scris cinci romane, traduse în 40 de limbi și vândute în peste 20 de milioane de exemplare. La 24 de ani, a primit premiul Erwan Bergot pentru romanul său de debut, Les Derniers Jours de nos pères. Următoarea sa carte, Adevărul despre cazul Harry Quebert, a fost romanul francofon cel mai vândut în ediție franceză în deceniul trecut. A făcut parte din selecția pentru premiile Goncourtși Femina și a primit premiul pentru vocație literară Bleustein-Blanchet, Grand Prix de l’Académie Française, premiul Goncourt pentru liceeni, premiul Segalen și premiul Tulipe. Romanul a fost adaptat pentru serialul american omonim produs de MGM și regizat de Jean-Jacques Annaud, difuzat din 2018, cu Patrick Dempsey în rolul lui Harry Quebert. În 2018, Dicker a publicat Dispariția lui Stéphanie Mailer, cea mai vândută carte în Franța în 2018, apoi Enigma camerei 622 s-a clasat timp de mai multe săptămâni pe primul loc în topul bestseller din mai multe teritorii, fiind vândut în 5 milioane de exemplare în 60 de țări și tradus în 40 de limbi. În 2022, Dicker a revenit în forță cu thrillerul Cazul Alaska Sanders, apărut la propria editură, Rosie & Wolfe.