Un corp dezvelit poate mări tirajul unei publicaţii. Un detaliu expus fără perdea, în scop artistic, a trimis în anonimat un tablou din secolul al XIX-lea. Enis Batur, unul dintre cei mai mari scriitori turci, analizează Originea Lumii, controversata pânză a lui Gustave Courbet. Tabloul a fost expus la Musee d’Orsay abia în anii ’90, la peste un secol de la intrarea lui în colecţia unui diplomat otoman. Mărul este un eseu despre cunoaşterea necenzurată, despre curiozitate, un portret al străinului oriental sedus de Parisul decadent al poetului Baudelaire şi un studiu prin care s-au analizat graniţele dintre pornografie şi erotism. Atunci când imaginile unei compoziţii sunt considerate explicite, neprelucrate din punct de vedere simbolic, Enis Batur demonstrează cum arta poate adăuga mister, conotaţii şi percepţii divergente.
Dar ce i-a determinat pe iniţiaţii în arta să amâne expunerea lucrării Originea Lumii? Un rapid search într-o galerie virtuală ne arată o compoziţie ostentativă pentru epoca 
lui Courbet, reprezentând un trup de femeie, întins printre cutele unui aşternut. Pictorul îi acoperă chipul, întărâtând şi mai mult curiozitatea privitorului. Ar fi fost un nud ca oricare altul dacă nu ar fi apărut un detaliu şocant în prim-plan: sexul neacoperit al unei femei. Prea mult! Chiar şi pentru prima jumătate a secolului XX, secolul psihanalizei. Până şi moştenitorul lui Freud, Jaques Lacan, a ţinut compoziţia, primită cadou, departe de ochii musafirilor. Acolo unde mulţi au văzut o imagine veche de când lumea, Enis Batur a descoperit un şir infinit de semnificaţii, precum şi povestea unui otoman atipic la Paris.
Mărul poate fi împărţit în câteva prelegeri despre interpretarea (subiectivă) în artă şi despre legătura pictor-colecţionar în contextul unor diferenţe culturale. Trei elemente i-au captivat pe istoricii artei şi pe scriitori din momentul dezvelirii publice a tabloului: perspectiva modernistă, obţinută prin adăugarea conotaţiei din titlul compoziţiei, înlocuirea plăcerii estetice, atribuite nudului, cu invitaţia la reflecţie şi apariţia unui mecena exotic pe malul Senei. Lucrarea a fost comandată de un ambasador al Imperiului Otoman la Paris, Halil-bei. Moştenitorul unei familii bogate, diplomatul a dat naştere multor legende prin apariţia sa printre artiştii secolului al XIX-lea. Încăperile din reşedinţele somptuoase erau încărcate de picturi, ambasadorul fiind generos odată intrat în atelierul pictorilor. Totuşi, pentru contemporanii săi a fost mereu Celălalt, un levantin înavuţit, un hedonist primitiv şi un risipitor opulent, care a inclus-o in colecţia personală şi pe amanta lui Bonaparte. În jurul acestui străin, numit mereu Celălalt, îşi răsuceşte Enis Batur prelegerile estetice, dorind să alunge imaginea unei caricaturi otomane, având trăsături deformate mai ales de impresiile autohtonilor de pe malul Senei.
Hilal-bei şi Originea Lumii au în comun statutul de intrus. Au fost greu de primit în saloanele pariziene. Enis Batur a pornit de la exotismul ambasadorului pentru a putea reda un dialog intercultural purtat între colecţionar şi pictor, uniţi de tutunul scump din aceeaşi tabacheră şi absorbiţi de reveriile din care lua contur frumuseţea corpului feminin. I-a despărţit apartenenţa culturală, dar i-a unit scenariul existenţial. Ambii au fost nişte risipitori. Hilal-bei a topit averi la masa de joc, iar Courbet a-mprăştiat pasiuni revoluţionare, care l-au determinat să-şi caute un refugiu în Elveţia. Amândoi fugeau de moarte şi iubeau frumosul, sub toate deghizările sale. Originea Lumii a fost realizată când pictorul şi colecţionarul traversau maladii nemiloase. În viziunea lui Enis Batur, sensul psihanalitic al picturii le amână teama de moarte.
Courbet si Hilal-bei ies din coordonatele istorice. Scriitorul turc îi plasează în propria mitologie referitoare la geneza artei şi a plăcerii. Interpretarea ţesută de acesta în jurul Originii Lumii merge pe urmele cuplului alungat din Paradis, care a putut lua în lunga pribegie doar voluptatea oferită de fructul cunoaşterii, un fruct ajuns în atelierul pictorilor, pe canapeaua psihanaliştilor şi în cazierul pe care tabuul îl pune în cârca ispitei. Adam şi Eva au pierdut un paradis alegând să-şi urmeze curiozitatea. Cei care au acoperit pânza lui Courbet s-au temut că vor pierde raiul subtilităţilor, al simbolurilor complicate, şlefuite de-a lungul a mii de ani, special pentru a permite şi exprimarea gândurilor interzise.
Enis Batur se declara, într-unul dintre pasajele cărţii, un profesor care ţine prelegeri nu despre artă, ci despre cum se caută, cum se rătăceşte. În volumul Mărul, scriitorul îşi preia roul de ghid, ignorând limitele studenţilor pudici. Pe teritoriul artei nu există limite şi nici ruşine, ci doar o luptă permanentă a fiinţei umane împotriva înstrăinării de sine. Originea Lumii nu este o compoziţie pornografică. Dimpotrivă, este creaţia unui pictor vizionar, care a putut anticipa viitoarele dialoguri dintre artă, psihologie şi teoria semioticii. Dacă li s-ar fi permis, privitorii secolului al XIX-lea ar fi asistat la primele încercări de a-i oferi unui detaliu corporal nişte conotaţii greu de tradus prin invocarea unui erotism imediat, senzualist.