Herodot şi oamenii cu care se întâlneşte

Dacă ar fi trăit în secolul nostru, Herodot ar fi avut următoarele joburi: ar fi fost un reporter bun de trimis în zonele fierbinţi, realizatorul unor emisiuni pline de situaţii extreme, difuzate pe Discovery, căpitan de cursă lungă…şi lista poate continua. Ar mai fi fost, probabil, şi un militant Greenpeace. Dar s-a născut în anii de glorie ai papirusului, ai navigatorilor greci şi fenicieni. Nu avea nevoie de limba engleză pentru a se putea înţelege cu oficialităţile, îi era suficient graiul matern deoarece se găsea oriunde câte o colonie grecească, unde să tragă la mal. Atlasul personal se oprea la India şi ridica-n slăvi civilizaţiile apărute în jurul Mediteranei. Atât i-a fost dat să cuprindă-n Istoriile sale.

Ironic sau nu, lucrarea a fost bine primită într-o perioadă în care geopolitica era la cheremul unor regi puternici şi neînduplecaţi, dar ignorată, abia după 2000 de ani de la apariţie, de nişte lideri care promiteau binele tuturor. Jurnalistul Ryszard Kapuscinski, un Herodot modern, ajunge acolo unde părintele istoriei nu a reuşit. Să urmeze India, China şi adâncul Africii!, şi-a promis reporterul entuziasmat. Călătorind cu Herodot este un tribut original adus mentorului său, dincolo de timp.

Nici măcar inofensivul Herodot nu a scăpat de cenzura comunistă din Polonia. Traducerea Istoriilor, şi aşa anevoioasă, a stat la uşa tipografiei mulţi ani. Kapuscinski nu a putut să se bucure de ea în timpul facultăţii. El şi colegii săi au fost lăsaţi de izbeliste la cursul de istorie din vina unor tovarăşi zeloşi. Ajuns într-o redacţie, lui Kapuscinski i se face brusc un dor de ducă, în afara Cortinei de Fier, dacă s-ar putea. Şefii lui nu-l trimit în Occident, la duşmanul capitalist, dar îi permit să vadă Asia şi Africa, devenite scenele unor conflicte armate, ale unor tensiuni interminabile. Lângă actele necasare călătoriei găseşte, în sfârşit, traducerea textelor lăsate moştenire de Herodot.

„În vremea aceea mă străduiam să cunosc arta scrierii reportajului, iar Herodot mi s-a părut un maestru valoros şi de mare ajutor. Herodot şi oamenii cu care se întâlneşte. Era o temă care mă intriga, pentru că ceea ce descriem în reportaje provine de la oameni şi din relaţia eu-el, eu-alţii; calitatea şi temperatura ei vor influenţa mai târziu valoarea textului. Depindem de oameni şi reportajul este, poate, cel mai reuşit gen literar, creat în colectiv“.

Având în faţă titlul, îţi pui întrebarea De ce aş mai citi un jurnal de călătorie? Kapuskinki, spre deosebire de alţi călători, s-a gândit şi la cei care au chiulit de la orele de istorie. Stând la umbra unui arbore exotic din Congo, povesteşte despre păţaniile suveranilor perşi, în timp ce-si mai aruncă, din când în când, un ochi peste corespondenţa de război. În imaginaţia sa construieşte o punte între Iranul din vremea şahului alungat de susţinătorii lui Khomeini şi ruinele de la Persepolis.

Jurnalistul polonez a reuşit să pună în ordine poveştile încâlcite ale popoarelor antice, comparând metehnele vechilor suverani cu slăbiciunile conducătorilor moderni. Păstrează uimirea fostului student căruia îi pică în mână cartea preferată, de care nu s-a putut bucura la timp, şi entuziasmul jurnalistului aflat pentru prima oară în afara ţării natale. Îl năpădeşte canicula din oraşele africane, se arată intrigat în faţa smereniei moştenite de urmaşii lui Confucius şi debusolat în furnicarul indian.

Jurnalul scris de Kapuskinski este un amestec între descrierile colorate, peripeţiile ce-l pândesc pe neiniţiat şi reportaj. Aş fi tentată să dau în vileag aventurile din India, Iran, Sudan sau Egipt, dar cred că v-aş alunga orice urmă de curiozitate. Un lucru vă spun: jurnalistul ieşit pentru prima oară în lume nu este deloc timid în preajma unor experienţe-limită, la graniţa ilicită, experinţe pe care nu le va descrie spăşit, prin limba de lemn.