V-ați imaginat vreodată cum ar fi să trăiți fără să știți să citiți și să scrieți, într-o lume în care toți ceilalți o fac deja? Este cam greu de închipuit exercițiul propus de Bernhard Schlink, însă așa am înțelege, fie și pentru scurt timp, acțiunile Hannei Schmitz, protagonista cărții Cititorul. „Analfabetismul înseamnă marginalitate. Prin faptul că avusese curajul să învețe să scrie și să citească, Hanna a făcut pasul hotărâtor de la starea de subordonare la descoperirea conștiinței de sine“, scrie Bernhard Schlink în volumul său.
Dar cartea vorbește în special despre povestea de dragoste dintre adolescentul Michael Berg și taxatoarea de tramvai Hanna Schmitz (mai mare decât el cu 20 de ani) și 
despre Germania de după război. Nu vorbește direct despre Holocaust, ci despre generația care i-a urmat și care căuta cumva să spele rușinea faptelor de-atunci, încercând să condamne pe unii și pe alții pentru faptele lor.
Tânărul de 15 ani este învățat tainele dragostei de către matura Hanna, cumva în schimbul lecturilor. Ritualul lor începea cu citirea unei cărți, apoi cu un duș și o partidă de dragoste. Relația lor nu a durat decât câteva luni, până în momentul când Hanna a fost promovată de la stadiul de taxatoare la lucrul într-un birou. Fapt care o sperie îngrozitor și care nu-i mai poate acoperi rușinea de a nu ști să scrie și să citească. Și atunci fuge, iar tânărul nu mai aude de ea nimic până când, student la drept fiind, asistă la judecata iubitei sale pentru faptele comise pe vremea când era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei. Până la proces însă și mult timp după aceea, Michael este marcat de cele învățăte și simțite cu Hanna și niciuna dintre iubitele sale nu reușește să umple golul lăsat de aceasta. Se căsătorește, dar divorțează după cinci ani, deși avea o fetiță.
Dar drama lui Michael nu se referă numai la relațiile intime cu iubitele sale. El întruchipează cumva o vină colectivă, a generației post-Holocaust, și se trezește că trebuie să învețe cum să își vindece rănile și cum să își accepte părinții și bunicii responsabili de ororile comise evreilor. Lupta sa este foarte intensă în perioada procesului Hannei, pentru că nu poate spune nimănui că o cunoaște. În plus, asistă neputincios la „îngroparea“ Hannei, care, în sinceritatea și neștiința sa, nu realizează dimensiunea faptelor sale. Apoi, face un gest care-l macină intens pe fostul său protejat. Recunoaște că a scris un proces-verbal pe care în fapt nu l-a scris, doar pentru a nu spune public adevărul despre neștiința sa. „Dar rușinea Hannei de a nu ști să citească și să scrie putea fi motivul comportamentului ei la proces și în lagăr?“, se întreabă Michael Berg.
Iubita sa este condamnată la închisoare pe viață dar stă în detenție 18 ani. În tot acest interval, naratorul (Michael Berg) se gândește la ea, deși nu o vizitează și nu-i scrie niciodată. Face însă un gest și mai puternic: îi citește și înregistrează totul pe casete pe care le expediază la închisoare. Cu înregistrările și volumele în față, Hanna învață să citească și să scrie și îi adresează, periodic, câteva rânduri lui Michael. Acesta însă nu-i răspunde. După 18 ani este chemat de directoarea penitenciarului să o introducă în lumea liberă, el fiind singura persoană de contact pentru Hanna. În ziua eliberării însă, aceasta se sinucide. Cel mai mult m-a mișcat finalul, atunci când Michael a aflat că fosta sa iubită a învățat să scrie și să citească după înregistrările sale. Am urmărit și filmul (și constat cu plăcere că marea majoritate a cărților Polirom din colecția top 10+ sunt ecranizate), dar, ca de obicei, este mai slab decât cartea.
Regizorul Stephen Daldry a făcut și ecranizarea după romanul Orele al lui Michael Cunningham. Filmul a fost lansat în 2009, în rolul Hannei fiind Kate Winslet (distinsă cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță), iar Michael Berg a fost jucat de David Kross și de Ralph Fiennes (pentru un Michael matur). Filmul a câștigat 14 premii și a avut 32 de nominalizări.
Cititorul rămâne însă o poveste tulburătoare, încheiată și publicată pentru prima oară în Germania anilor 1995 și apreciată de milioane de alți cititori de atunci încoace.