După ce-am citit O femeie şi piesele de teatru grupate în volumul Rubens şi femeile neeuclidiene, m-am aşteptat să găsesc în Privirea contesei Hahn-Hahn o scriitură plină de originalitate, jocuri de cuvinte, viziuni parodice asupra istoriei sau trimiteri culturale ghiduşe.
Peter Esterhazy nu se dezminte nici în acest volum, în care îmbină jurnalul de călătorie, aluziile de tip autobiografic şi evenimentele istorice răstălmacite după cum vrea el să le vadă. Însoţind cursul Dunării alături de scriitor, cititorul va întâlni un povestitor care va trece uşor de la concretul realităţii la detaliile fantastice, considerate neverosimile, dar pline de simboluri, şi de la o imagine sau întâmplare la următoarea, din alt secol, fără să-l anunţe. Pentru cei care nu s-au mai întâlnit cu Peter Esterhazy, Privirea contesei Hahn-Hahn este o surpriză literară.
Titlul cărţii m-a făcut să caut date referitoare la contesa menţionată. Spre ruşinea mea, nu ştiam dacă ea a fost o născocire a lui Esterhazy, sau chiar a existat în realitate. Prietenul internauţilor, Sfântu’ Google, mi-a revelat o parte din identitatea unei nobile scriitoare pe nedrept lăsate în uitare.
Ida Hahn-Hahn a fost varianta germană a lui George Sand, deşi alesese o emancipare moderată, preferând să rămănă în cercurile aristocraţilor, deveniţi primii fani ai scrierilor ei. Sătulă de viaţa conjugală nefericită, contesa Hahn-Hahn se lasă în voia dorului de ducă. Alege viaţa de călător, lăsând în urmă jurnale şi însemnări despre Scandinavia, Italia sau ţările orientale vizitate în drum spre Ierusalim. Gurile rele spun că, odată cu dezicerea de morala conjugală, abandonase chiar şi pudoarea…dar aceste picanterii nu intră-n sfera de interes a cititorului aflat în căutarea unei scriituri de calitate şi nici a lui Esterhazy.
Ce-au în comun personajul-călător din această carte şi contesa din secolul al XIX-lea? Interesul pentru istoria şi cultura ţinuturilor străbătute. Scrierile contesei depăşeau frontierele unui ghid referitor la ţările vizitate, imaginile pitoreşti fiind însoţite de gânduri şi remarci spirituale, aşa cum sunt cele ivite în timp ce urmezi valurile Dunării, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. Povestea călătorului danubian începe din Germania, trece prin marile porturi ale României, apoi se termină în mirifica deltă. Călătoria uneşte acele ţări ale Occidentului tributare culturii germane sau Imperiului Habsburgic și meleagurile est-europene, aflate la răscruce de influenţe şi etnii. Pentru Esterhazy, Dunărea înseamnă legende, istorie, acel cod fluid al policromiei culturale.
„Am înţeles pe loc că acest fluviu îmi va dărui totul, orografie şi hidrografie, istorie, etnografie, turism, cu anecdote, cu speranţe, cu morţi, or să fie de toate, prezent, trecut, viitor, inundaţii şi secetă, apă care țâşneşte din crăpături şi ciorbă de peşte, şi or să fie oameni…“
Nu contesa Ida Hahn-Hahn este în centrul acestei cărţi despre universul danubian, ci un călător de profesie, care, într-o lume a pachetelor turistice achiziţionate „din timp”, la un preţ avantajos, decide să-şi câştige o pâine într-un mod original. Se lasă închiriat de cei dornici să aibă parte de-o călătorie memorabilă, ceva mai spirituală. Există un client dornic să călătorească prin intermediul unor telegrame şi acest călător închiriat. Mai precis, va fi redactat un contract în care se va specifica traseul, apoi se vor trimite câteva telegrame cu doleanţele clientului, mereu schimbătoare, oferind indicaţii referitoare la obiectivele ce trebuie vizitate, ca nu cumva acest călător închiriat să aibă impresia că se află hai-hui prin lume de capu’ lui. Nici gând! Trebuie să redacteze un raport clar, serios, dar şi umplut cu vorbe de duh care să-l impresioneze pe comanditar. Ultimul ordin pentru călătorul închiriat? Să urmeze cursul Dunării, din Pădurea Neagră până la Marea Neagră!
Călătorul închiriat pentru a străbate malurile Dunarii trecând prin Viena, Budapesta şi porturile din România, devine un pictor hâtru, care, în loc de peisaje şi case vechi, pictează un colaj ameţitor. Chipurile marilor personalităţi ale vieţii culturale din Europa centrală, amintirile de la curtea vieneză, poveştile întunecate ale unei Budapeste comuniste, imaginile suprapuse, jocurile pline de aluzii social-istorice sau portretele orăşenilor scoşi din anonimat curg odată cu apele fluviului, asemenea unui şal acvatic halucinant, care poartă memoria unui continent încărcat de istorii şi popoare amestecate. Printre misterele Dunării şi-au făcut loc şi peripeţiile unchiului Roberto, un fante şarmant urmărit de comunişti. El îl ajută pe viitorul călător de închiriat să-şi descopere vocaţia după ce-l poartă în primele aventuri pe Dunăre. Unchiul Roberto, care îţi aminteşte de protagonistul unui roman scris de Jiri Marek (Unchiul meu Ulise) este un personaj prin care Peter Esterhazy pune faţă-n faţă moştenirea Imperiului Austro-Ungar şi Europa care a fost uitată în partea întunecată a Cortinei de Fier.
Pentru scriitorul Peter Esterhazy, Dunărea este mai mult decât o realitate hidrografică. Este o lume în sine, plină de mistere şi evenimente istorice ale căror semnificaţii ascund regrete, conflicte nerezolvate, cotropitori şi jocuri puse la cale de marile puteri, ce le-au exclus pe naţiunile mai mici. Dincolo de culoarea prozei condimentate cu anecdote şi poveşti locale, cititorul român va regăsi în meditaţiile personajului-călător ofurile, întrebările şi revoltele unui locuitor dintr-o ţară est-europeană, aflată la confluenţa marilor forţe politice şi alianţe pe care le acuză mereu că l-au cam lăsat de izbelişte în faţa influenţei sovietice.
Privirea contesei Hahn-Hahn poate fi trecută pe lista titlurilor de neuitat dacă te pasionează atât călătoriile însoţite de legendele pline de poveţe, cât şi proza încărcată de referiri istorice sau artistice.