Alberto Moravia este un talentat autor de povestiri şi nuvele, putând fi considerat un Cehov al Italiei la capitolul proză scurtă. Ultimele sale povestiri au fost adunate în volumul Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă. Cititorul familiarizat cu stilul şi personajele create de Moravia va descoperi câteva schimbări dacă se raportează la miniaturile publicate, cu ani în urmă, în volumul Iubitul nefericit. Proza este mai concentrată, replicile mai puternice, imaginile mai expresive, iar trăirile se prefac în tensiuni explozive. Veţi întâlni un Moravia cinic, jucându-le feste protagoniştilor chinuiţi de patima geloziei sau de nevroze vechi, ajunse în stadiul malign. A păstrat aceleaşi personaje feminine greu de înţeles de către partenerii asezaţi în prim-plan, precum şi obsesia personajelor masculine pentru autoanaliză, ca mecanism de apărare împotriva unei erupţii afective.
Acest volum cuprinde şaisprezece proze scurte, prin care Alberto Moravia a încearcat să redea culisele psihologice ale relaţiilor de cuplu. Scriitorul italian a creat într-o perioadă în care arta italiană a fost puternic influenţată de psihanaliza clasică. Moştenirea lui Freud a determinat şi maniera în care Moravia şi-a conturat personajele. De 
cele mai multe ori, cititorul va descoperi nişte personaje masculine pentru care un gol din relaţia erotică poate fi umplut de interesele artistice, iar complexul de inferioritate este vecinul unei gelozii mistuitoare.
În schimb, personajele feminine din operele sale uimesc prin elasticitatea afectivă şi prin talentul de a jongla cu propriile sentimente contradictorii, fără a fi prinse în menghina unor gânduri şi vinovaţii obositoare, care parazitează iniţiativa. Tipologiile din operele anterioare s-au păstrat şi în volumul Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă, dar francheţea protagoniştilor este frapantă şi expusă direct, nu amânată prin jocurile regizate de Moravia în trecut.
Majoritatea prozelor din acest volum au ca temă clasicul triunghi conjugal, dat în vileag de ambii soţi. Reproşurile, în schimb, mocnesc acoperite de interminabile dialoguri referitoare la amantlâc. Fiecare aduce în discuţie calităţile amantului şi dinamica mult prea complicată a relaţiilor clandestine. Când nu vrea să-şi implice personajele în dialoguri încâlcite din punct de vedere psihologic, Moravia le oferă deznodământul furtunos, plin de reacţii comice.
Pentru cei obișnuiţi să vadă gelozia stropită cu sângele consoartei necredincioase, majoritatea personajelor create de Alberto Moravia sunt atipice. În loc să-şi toarne injurii non-stop, ele se pierd în discuţii sofisticate despre invidie, amor conjugal, erotism şi tentaţii sadomasochiste. Alberto Moravia nu vrea tragedii, ci numai dramolete, aşadar, Othello va trebui să-şi consume gelozia în episoadele încheiate prin gesturi eşuate, sub privirile unei Desdemone care preferă farsele.