Lumea culturală din România regretă nespus încetarea din viaţă a Irinei Mavrodin, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai ţării noastre, cunoscută în primul rând prin traducerea în română a integralei În căutarea timpului pierdut (începută în 1987 şi finalizată în 2000) a scriitorului francez Marcel Proust.
Debutând în spaţiul literar ca poetă (Poeme, Ed.Cartea Românească,1970), continuându-şi ascensiunea ca eseistă prin cunoscutele studii Romanul poetic (Ed. Univers, 1977), Poietică şi poetică (Ed. Univers, 1982), ca o continuare a reflecţiilor declanşate de activitatea de poet şi traducător, Irina Mavrodin îşi întregeşte profilul cultural prin activitatea academică în cadrul Universităţii Bucureşti, şi ca profesor asociat al Universităţilor din Craiova, Sibiu, Braşov, Suceava. Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava îi acordă înalta distincţie Doctor Honoris Causa; în cadrul acestei universităţi, Irina Mavrodin pune în practică întâlniri ale tinerilor traducători, manifestări sprijinite de Ambasada Franţei.
La prestigioasa École normale supérieure din Paris, coordonează cursuri şi stagii de poetică. Unul dintre recentele evenimente care poartă marca traducătoarei Irina Mavrodin este reeditarea seriei În căutarea timpului pierdut, lansată sub egida Academiei Române, la sfârşitului anului 2011.
Ceea ce este de remarcat în activitatea de traducător a Irinei Mavrodin este diversitatea traducerilor, de la clasicii literaturii franceze (Gustave Flaubert, Marcel Proust) la autorii contemporani din spaţiul francofon, Amélie Nothomb, Calixthe Beyala, Albert Cohen, sau a autorilor români de expresie franceză, Emil Cioran. Textelor literare li se adaugă traducerea unor mari teoreticieni, precum Gérard Genette, Paul Ricoeur, Maurice Blanchot.
În activitatea de promovare a literaturii române în spaţiul francofon, Irina Mavrodin este coordonator al volumelor apărute la editura Actes Sud, unde reuneşte în traduceri în limba franceză scriitori români precum Mircea Eliade (Gaudéamus, 1992, Le roman de l’adolescent myope, 1994, traducere Irina Mavrodin), Mihai Eminescu, (Le pauvre Dionis suivi par Cezara, 1993, traducere Michel Wattremez), Bujor Nedelcovici (Le matin d’un miracle, 1992, traducere Alain Paruit).
În 2000 publică traducerea în franceză a unui volum de pseudo-reţete culinare semnat de Sanda Niţescu, Un brin d’aneth et le ciel bleu (Editura L’Harmattan, Paris, 2000). Printre ultimele traduceri publicate se numără Microficţiuni, Regis Jauffret, Editura Vallent, 2011 şi Paradoxul iubirii, Pascal Bruckner, Editura Trei, 2011.
Dintre cele mai importante distincţii pe care le primeşte Irina Mavrodin de-a lungul carierei sale, merită menţionate Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“, conferit de Statul francez; Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler.
Pentru că este cu adevărat imposibil să cuprindem într-un articol imensul aport pe care l-a adus culturii române, lăsăm mai departe cărţile să vorbească despre traducătorul, eseistul, poetul, dar mai ales omul Irina Mavrodin.
Foto: Observator cultural