Chiar dacă au apărut la vreo 20 de ani distanță, Firma și Jocurile foamei au în comun aceeași luptă acerbă pentru supraviețuire, pentru eliminarea adversarilor, pentru conservarea familiei. Și mai au ceva în comun: ecranizările. Acum Firma a devenit și serial de televiziune, pe care îl veți putea vedea de duminica aceasta la AXN (la ora 21.00). Dar să vă reîmprospătez puțin memoria, în caz că ați uitat prin ce peripeții a trecut Tom Cruise în lung-metrajul din 1993….sau dacă v-a ieșit din memorie acțiunea cărții lui John Grisham.
Mitch McDeere este varianta modernă a băiatului sărac, dar ambițios și studios, care ajunge în sfârșit să culeagă roadele eforturilor sale. După ce termină pe un meritoriu loc trei 
Facultatea de Drept de la Harvard și ajunge să fie dorit de mai multe firme juridice, el alege să lucreze într-un birou de avocați din Memphis: Bendini, Lambert & Locke. Până aici toate sunt frumoase și devin minunate când tânărul avocat primește o casă, un BMW, un salariu impresionant și descoperă că are niște colegi foarte cool. Firma se mândrește cu faptul că nu a înregistrat nici o demisie de-a lungul anilor. Pare că e jobul care te ține fericit o viață și ieși la pensie mulțumit și cu planuri mari de cheltuire a banilor agonisiți din pledoarii și cazuri complicate. Dar nici chiar așa, Grisham nu scrie scenarii de soap opera! Nu demisionezi de la Bendini, Lambert & Locke, dar poți să dispari din organigramă în multe alte feluri, depinde de imaginația celui care îți face de petrecanie. Când doi dintre colegii săi mor într-un accident maritim, Mitch începe să analizeze mai atent activitatea firmei. Iar când soția lui, Abby, care se împrietenise cu soția unui coleg, îi spune că miroase necazuri la firmă, Mitch tinde să o ignore, dar deja are propriile bănuieli.
Lucrurile se complică și se clarifică în același timp în momentul în care tânărul avocat este abordat de agentul FBI Wayne Tarrence. Acum, dac-aș fi fost Mitch, nici eu nu l-aș fi crezut pe Tarrence din prima clipă: cum să mă spioneze colegii aceia atât de amabili? Cum să aibă ei legături contra naturii cu mafioții? Cum să elimine ei avocații din propria firmă când aceștia doreau să plece ori să nu fie implicați în diverse manevre oculte?
De aici încolo eu îmi imaginez că Grisham a scris gâfâind, pentru că doza de adrenalină crește periculos de mult: urmăriri, discuții cifrate, temeri, frică, groază, amenințări, subterfugii, sex (aici autorul nu e prea dibaci în descrieri), scenarii alternative, planul A, planul B…totul ducând spre apoteoticul final în stil american, cu el și ea pe plajă, sărutându-se în lumina apusului, morți de beți.
