Haruki Murakami este genul de scriitor capabil să scoată nişte povestiri captivante şi din plângerile primite de angajatul unui supermarket. Nimic din începutul povestirilor incluse în volumul Elefantul a dispărut nu prevesteşte întorsătura absurdă, ilară sau dramatică a naraţiunii. Dar Murakami are acea reputaţie menită să-ţi creeze aşteptarea extraordinarului din cotidian. Cele şaisprezece proze scurte sunt o revelaţie pentru cei obişnuiţi să citească numai romanele scriitorului japonez. 
Cum sună discursul cangurilor? Va reuşi un cuplu să fure treizeci de hamburgeri dintr-un fast-food, doar pentru a scăpa de plictiseală? De ce incendiază piromanul doar hambarele? Este real monstrul verde apărut în grădină? Şi, mai presus de toate, unde s-a dus elefantul? Întrebările unei realităţi hotărâte să le joace feste eroilor aplatizaţi de cotidian. Răspunsurile apar tocmai la finalul unei povestiri liniare, anticipate de un ritm alert şi de suspansul reflectat în detaliile aparent invizibile.
Murakami îmbină perfect fantasticul şi reperele verosimile pentru a exprima temerile, singurătatea, obsesiile şi lipsa comunicării. Tocmai când personajele sale îşi pierd vitalitatea necesară unei exorcizări prin confesiune, Murakami le trimite păţanii bizare, menite să-i resuciteze. Singurătatea, liniştea prin care este sufocată o lume interioară asurzitoare şi plictiseala sunt trăsăturile comune ale personajelor. Paravanul celor ce nu se mai acceptă aşa cum sunt? Un discurs înregistrat şi trimis unei necunoscute, aşteptarea insomniei…şi lista poate continua.
Elefantul a dispărut ne dezvăluie un Murakami imprevizibil şi ghiduş. Un singur lucru îţi mai poţi dori când ai ajuns la finalul volumului: să mai scrie Murakami povestiri.
Adriana Gionea, Towmportal, pentru BookMag