Una dintre cele mai adorate scriitoare americane, care a cucerit recent și publicul românesc, datorită traducerilor de la Polirom, Curtea Veche și Leda, Joyce Carol Oates scrie frust, dureros de real și reușește să atingă cele mai sensibile zone ale sufletului și minții cititorului.
Dacă vreți să o cunoașteți prin intermediul cărților sale, puteți începe cu Mândra fecioară, Violul, Foxfire, pentru a continua cu Apa neagră, Femeia, victimă a speciei? și Fiica groparului. În curând va apărea în colecția Biblioteca Polirom și Grădina plăcerilor lumești, o lectură recomandată de BookMag.
Oates ilustrează cel mai bine vorbele unui alt mare autor american, Henry James, despre destinul scriitorului: „Lucrăm în obscuritate — facem tot ce putem — dăruim tot ce avem. Îndoiala e pasiunea noastră, iar pasiunea ne e datorie. Restul e nebunia artei“. Veți compune un portret al autoarei Joyce Carol Oates din răspunsurile sale la câteva întrebări, extrase din interviuri publicate de-a lungul vremii în Statele Unite:
Care au fost cărțile favorite ale copilăriei dumneavoastră?
Alice’s Adventure in Wonderland and Through the Looking-Glass (Alice în Țara Minunilor. Alice în Țara din Oglindă). În adolescență am citit mult Henry David Thoreau, Emily Bronte, Ernest Hemingway, William Faulkner, Dostoievski, dar și Arthur Conan Doyle, horror și science fiction.
Care e cartea care v-a marcat adolescența?
Cred că Walden, a lui Henry David Thoreau. Thoreau e un spirit independent, un iconoclast cu un simț al umorului foarte pronunțat. Îmi amintește de tatăl meu, cumva.
Ați avut vreun profesor care v-a inspirat?
Da, am avut niște dascăli care m-au inspirat, inclusiv prima mea învățătoare, care era un fel amazoană care conducea mica noastră școală cu mână de fier.
Ce v-a atras către cariera didactică?
Dintotdeauna mi-am dorit să fiu profesoară. Eram îndrăgostită de profesorii mei din școală. Dar m-am atașat cu adevărat de meseria aceasta după ce am predat patru cursuri la Universitatea Detroit.
Țineți un jurnal?
Da, țin, e un fel de scrisoare continuă către mine, mai ales pe teme literare. Ce revelații am mai avut, ce simt după ce termin un roman, și aici pot să trec de la frustrare la inerție și depresie. Jurnalul este forma mea de meditație când nu scriu ficțiune.
Care sunt cărțile care v-au inspirat la maturitate?
E o carte anume la care tot revin. Poemele lui Emily Dickinson. Unele sunt foarte scurte, ca niște haiku-uri, dar sunt niște revelații permanente. Eu totdeauna am așezat-o pe Dickinson alături de Shakespeare. Sunt diferiți, este evident, dar Dickinson excelează în privința introspecției și a spiritualității. Shakespeare este minunat, și la scrierile sale mă întorc adesea.
Imagine scriitoare: Marion Ettlinger, prin amabilitatea Kentucky Women Writers Conference