Dacă mi-a plăcut primul l-am citit şi pe al doilea: Pact cu diavolul. Nu e la fel de atent scris, se simte liniştea conturilor din bancă, alimentate generos după succesul Sub hipnoză. Prea multă relexare, dar Joona Linna, poliţistul de la criminalistică inventat de Kepler, îşi păstrează vioiciunea. Nu prea înţeleg de ce am ales noi să traducem ceea ce în original era Paganinikontrakten (Contractul Paganini) cu mult mai neinteresantul Pact cu diavolul (cred că sînt cîteva zeci de cărţi, filme, muzici cu numele ăsta).
Ce avem de data asta în plus e şi mai multă vioiciune în inventivitatea răului. Nu m-apuc să stric poveşti, vă dau doar un citat frumos în care e vorba de cum lucrează un asasin profesionist:
„Un păianjen îşi ţese pînza din două feluri de fire, gîndeşte el. Firele cleioase de prindere şi firele pe care se caţără el însuşi.
Păianjenul îşi aminteşte modelul şi de aceea poate alerga iute pe pînză, fără să se prindă în ea“.
Cred că e o bună definiţie şi pentru munca de scriitor.
Cu acest al doilea roman am început să enumăr şi motive din ce în ce mai solide pentru care se vînd în afară atît de bine poliţistele suedeze. 
Apar foarte des personaje idealiste (în acest roman e o luptătoare împotriva traficului de arme – Suedia e un exportator serios de arme în lumea a treia) care luptă cu diverse carteluri, companii periculoase, cu oameni de la vîrf suedezi etc. Să ne gîndim numai la Stieg Larsson, cel mai cunoscut dintre ei, şi veţi găsi o formă tabloidală de luptă cu sistemul, oarecum specifică thrillerului suedez, mult mai aproape în felul ăsta de o tradiţie mai curînd americană decît europeană.
De altfel, briza asta pop-americană se simte parcă şi în numărul de victime. Exact ca în unele filme de succes hollywoodiene, se moare pe capete, apar asasini robotizaţi care comit adevărate masacre. Sau poate ţine doar de puterea economică şi armată a unei ţări să facă multe victime inclusiv în literatură sau film.
O altă frică vizibilă în romanele poliţiste suedeze. Frica de extremism. La Kepler (cum v-am povestit data trecută, Kepler e pseudonimul a unui cuplu de romancieri, soţ-soţie) avem chiar scene în care oameni din serviciile secrete suedeze încep cu obsesii clişeistice anti-extremism de stînga şi termină prin a fi contrazişi de realităţi mult mai dure: crima din interes economic.
Suedezii vînd luptă anti-sistem. Una autentică, deşi „pop”. Larsson îşi lăsase averea partidului comunist din oraşul natal (pînă la urmă nu i-a ieşit pentru că testamentul n-a fost redactat corect), pînă şi Kepler al nostru prin eroii săi „de partea bună” descrie atitudini împotriva unui establishment politic-financiar corupt pînă în măduvă. Idealistul care vrea să schimbe lumea în care trăieşte din rădăcini este un personaj cheie.
Altă obsesie a romancierilor noştri: să prezentăm adevărata Suedie. Lisa Marklund rezuma bine situaţia: în fond, toată lumea crede despre Suedia că e un paradis al statului bunăstării şi în continuare se „vinde” aşa în exterior, deşi situaţia e departe de a fi comparabilă cu ce se întîmpla acum 3-4 decenii. Însă această tendinţă critică, aceea de a dezvălui o putere coruptă şi o ţară în care ceva e putred, este contrabalansată de un „spirit suedez luptător” care iarăşi are ceva substanţă hollywoodiană puternică în compoziţie. Eroina serviciilor secrete suedeze, Saga, frumoasă ca o zînă şi obsedată de antrenament şi lupte, spune la un moment dat, frustrată de faptul că inamicul pe care-l urmăresc nu e în Suedia:
„Nu vom ajunge la Raphael Guidi, sîntem conştienţi de asta, spune Saga. Dar putem face al dracului de mult în Suedia, şi asta o s-o simtă…
– Ce anume?
– Putem începe prin a stopa afacerea, explică Saga. Pentru că vaporul de marfă nu va părăsi portul din Goteborg fără licenţa de export de la Axel Riessen.”
Ăsta e Kepler, romane suedeze poliţiste sînt multe şi bune, înţeleg mai ales din materialele despre ele (noi neavînd încă prea mulţi traduşi). Aşa că distracţia continuă.
Credit foto: www.sweden.se