Editura Vremea vă invită miercuri, 4 mai, la ora 14:00 la Muzeul George Enescu (Calea Victoriei, nr. 141) la lansarea volumului A treia viață de Hedi Fried.
Vor vorbi scriitoarea Doina Jela, Hedi Fried autoarea, Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea.
Fiică a unei familii de intelectuali evrei din Sighet, Hedi Fried a fost deportată la Auschwitz împreună cu întreaga familie, în perioada ocupației maghiare a Ardealului de nord. A supraviețuit, împreună cu sora sa, și a ales să trăiască în Suedia. Istoria deportării ei și cea a inserarii dificile într-o nouă societate au fost scrise în două cărți, apărute deja în românește (Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz și Întoarcere la viață).
Personalitate marcantă a societății civile suedeze, Hédi Fried s-a remarcat prin activitatea neobosită pusă în slujba idealului înțelegerii și bunei conviețuiri între oameni. Eforturile ei de a face cunoscut coșmarul Holocaustului sunt concretizate în volumul Pendulul vieții.
Pornind de pe pozițiile profesiunii ei de psiholog, ea a oferit, de mulți ani încoace, consiliere și tratament supraviețuitorilor Holocaustului stabiliți în Suedia. Organizarea unui centru, în care acești oameni suferind de traume profunde sa fie întâmpinați cu căldură și înteleși, este descrisă în volumul A treia viață, cu talent și seriozitate.