Lansare de carte la Muzeul Taranului

Clubul Taranului din cadrul Muzeului Taranului Roman va gazdui lansarea romanului Orasul jumatatilor de inger de Florin Toma, aparut in colectia „Proza” a editurii Cartea Romaneasca. Evenimentul va avea loc miercuri, 7 iulie de la ora 18.00 si sunt invitati sa prezinte Bianca Burta-Cernat, Cristian Teodorescu si Daniel Cristea-Enache.

Un oras in care frica este pururi treaza, iar locuitorii lui traiesc dupa indicatii si norme precise, incontinuu amintite, spre a se evita greseala. O asezare cu automatisme dramatice, sufocante, construita pentru a opresa si a zdrobi fiinta. Este povestea unei societati terifiante, anchilozata intr-o stratificare sociala inflexibila ce transforma defectele in reguli de functionare. Un narator neobosit basculeaza mecanica tragica implacabila si o contrapune rememorarii unor sarbatori fabuloase din sinul familiei sale, cind fictiunea baleiaza neasteptat, intre comic si sarcastic sau intre parodie si fabula.

Altminteri, insa triada mama-sotie-fiica reprezinta singurul motiv pentru care naratorul traieste. in rest, visul e calea de a transcende o lume avortata.

 

Back to top