Lansare Noam Chomsky la Gaudeamus 2011

Lansare Noam Chomsky la Gaudeamus 2011

Costi Rogozanu a prezentat, vineri, la Gaudeamus, cartea Speranțe și Perspective. Neoliberalism vs. democrație, de Noam Chomsky, apărută în colecția Studii la editura Paralela 45. O lectură importantă pentru cei care sunt interesați de mersul lumii, de filosofia contemporană și de schimbările generate de evenimentele istoriei recente.

Acum două decenii, Francis Fukuyama anunța că istoria se îndreaptă spre sfârșitul ei: Războiul Rece se terminase și se părea că-l câștigaseră băieții buni – lumea întreagă urma să pășească în trena superputerii învingătoare, Statele Unite, pe calea democrației și a libertății. Apoi a venit fatidicul 11 septembrie 2001 și lumea s-a schimbat din nou, iar profeția lui Fukuyama pare din ce în ce mai puțin plauzibilă.

Dar ce s-a schimbat atât de radical în aceste ultime două decenii? Mai sunt lucrurile atât de clare ca în momentul 1989? Cine sunt – dacă mai sunt -, în noul context mondial, băieții buni? Mai există speranțe pentru viitor? Și dacă da, care sunt acelea?

În volumul de față, Noam Chomsky analizează cu minuțiozitate situația internă și internațională a Statelor Unite. Motivul e simplu: absolut tot ce se întâmplă pe scena politicii internaționale are legătură cu SUA. Tot binele și tot răul par să vină de-acolo, dar despre rău nu se va vorbi nicicând în discursurile oficiale. De aceea trebuie să o facă intelectuali de calibrul lui Noam Chomsky, ca să-l aducă în vizorul opiniei publice, să-i dibuiască rădăcinile, să ne scoată de sub vraja optimismului declarațiilor oficiale, să ne arate cât de rău stăm, dar să ne și dea speranțe.

Back to top