Nutriționiștii George Puia Negulescu și Șerban Puia Negulescu vă propun de această dată o altă mirodenie extraordinară: cuișoarele. Se spune despre ele că erau foarte prețuite în Antichitate, mai ales la curtea imperială chineză, unde dregătorii le mestecau pentru a nu fi stânjeniți de halenă în vreo discuție confidențială cu împăratul. Iar doamnele de companie de la curțile europene își parfumau batistele cu apă în care ținuseră cuișoare, pentru a răspândi aroma inconfundabilă a rarei mirodenii, semn că aveau amanți influenți. Indonezienii folosesc și acum țigaretele Kretek, făcute dintr-un amestec egal de tutun și praf de cuișoare.
Cuişoarele au denumirea latină Eugenia aromaticum și fac parte din familia Mirtaceae, fiind originare din Insulele Moluce din Indonezia (Insulele condimentelor). Se cultivă in Madagascar, Indonezia, Tanzania, Sri Lanka, Malaezia.
Primele referinţe despre utilizarea cuişoarelor în zone limitrofe ale Europei s-au găsit în Siria şi datează din anul 1721 i.Hr. În perioada romană, Plinius cel Bătrân, un bun contabil al cheltuielilor imperiale menţiona că „nu este an în care India să nu scoată din visteria Romei aproape 50 de milioane de sesterți“, jumătate din valoarea pe care o plăteau pentru scorţișoară. Dacă mai adaugăm încă atât pentru preţul piperului, realizăm că Roma Antică nu se uita la bani când era vorba de condimentele sofisticate ale bucătăriei aristocratice romane.
Cuişoarele, alături de piper, au constituit monopoluri care au urmat aceeaşi istorie cu cea descrisă anterior la scorţişoară. Ca toate produsele venite din Indonezia şi Madagascar, preţul 
lor a fost unul de monopol, exagerat şi cu profituri dezonorante pentru importatorii secolelor XV – XIX. Un kilogram de cuişoare adus de portughezi în secolul al XVI-lea costa, în valoarea în aur, aproximativ 100-120 euro/kg, iar în secolele XVII-XVIII, cuişoarele aduse de britanici care au preluat monopolul, ajunseseră la paritate cu greutatea lor în aur (aproximativ 16.000 euro /kg). Europa cosmopolită a dorit şi a plătit pentru valoarea etică, nutriţională şi terapeutică a utilizării acestor produse, care s-au impus apoi ca obligatorii în bucătăria anumitor clase sociale.
Forma vegetativă de utilizare: Copacul de cuişoare este o liană veşnic verde, asemănătoare viţei de vie, şi creşte până la înălţimi de 20-25 m, din care se pot recolta circa 3 kg de fructe. Ajunge la maturitate la 6 ani şi se menţine în cultură circa 60 de ani. Se recoltează manual bobocii, atunci când sunt încă închişi (patru petale sunt deschise iar patru rămân închise, formând un mic balonaş în centru), au 1,5-2 cm şi prezintă o inflorescenţă incipientă de culoare roşie. Dacă se respectă această tehnologie de recoltare, calitatea finală a produselor este optimă, în caz contar cuişoarele îşi pierd valoarea aromatică şi nutriţională (plutesc în apa de control, orizontal, spre deosebire de cele recoltate optim care plutesc vertical cu inflorescenţa în afara apei). După recoltare, se usucă la soare până ce ajung la culoarea maron închis.
Trebuie amintită şi varianta europeană a cuişoarelor, anume planta cunoscută sub denumirea de Schinduf (Trigonella foenum-graecum ) sau „cuișoarele grecești“, care este o plantă de talie joasă, ce produce din florile albe caracteristice păstăi cu seminţe. Aceste seminţe sunt iuţi şi amare, cu miros de trifoi proaspăt cosit, au un conţinut ridicat de cupru şi fier fiind răspândite în Europa doar în zona Alpilor şi sunt folosite pentru prepararea brânzei de capră. Seminţele de schinduf au un conţinut ridicat de saponine şi cumarină care sunt factori adjuvanţi în tratamentul afecţiunilor vasculare, al varicelor şi hemoroizilor în mod special.
Indicaţii de utilizare: Cuişoarele au miros şi gust deosebit de puternic. Se utilizează în produsele dulci, dar şi în pregătirea alimentelor pe bază de carne, vânat sau pește. Ciocolata devine fină şi foarte aromată atunci când este botezată cu un praf de cuișoare, scorţişoară şi nucşoară. Esenţele eterice obţinute din cuişoare constituie baza de producţie pentru numeroase parfumuri, paste de dinţi, săruri de baie şi aromatizarea diverselor băuturi alcoolice. Pot fi folosite în prepararea alimentelor, înlocuind total sarea, şi pot stopa setea excesivă în timpul sezonului cald. Forma de păstrare optimă este cea nemăcinată, deoarece după măcinare uleuirile esenţiale volatile se evaporă foarte repede. Împreună cu scorţişoara intră în amestecurile speciale de Crăciun . Fructele nemăcinate pot fi conservate în recipiente închise etanş, la întuneric şi în spaţiu uscat până la trei ani, păstrându-şi calităţile iniţiale.
Efectele terapeutice: Compusul chimic principal este reprezentat de eugenol, care în produsul uleios distilat reprezintă între 70-90%, alături de acetil-eugenol, vanilină, tanini, flavonoizi, terpenoizi şi metil-salicilat.Ultimul compus este un blocant al durerilor din zonele cu aplicare externă. Această compoziţie transformă cuişoarele într-un produs deosebit de eficient în procesele antioxidative şi în special în cel al proceselor metabolice ale tubului digestiv (stomac şi intestin subţire). Din punct de vedere chimic, eugenolul este un fenol puţin solubil în apă, dar solubil total în grăsimi. Este folosit ca antiseptic sau chiar anestezic local. Împreună cu oxidul de zinc se solidifică şi formează un material cu aplicaţii în medicina dentară. Calmează tusea şi astmul, este diuretic şi depurativ şi înlătură viermii intestinali, fiind considerat un antihelmintic natural. În arsurile grave, cuișoarele reduc sensibilitatea locală a pielii şi implicit a durerii. Intră în compoziţia substanţelor atractante pentru diverse insecte (în special ţânţarii), iar pentru peşti poate fi utilizat ca substanţă anestezică, în studiile experimentale sau în manipularea acestora.
Precauțiuni în utilizare: Folosirea externă excesivă poate conduce la dermatite alergice de contact, iar supradozarea poate avea ca efect diareea sau deficien’e clinice la nivel cardiac sau renal. În general, cuişoarele sunt folosite în cantităţi extrem de reduse şi sunt asociate cu alte condimente precum piperul, ghimbirul şi nucşoara. Când se folosesc cuişoare măcinate, trebuie cântărită cu mare grijă cantitatea utilizată. Cuişoarele sunt condimente foarte puternice, a căror aromă influenţează serios produsele alimentare finale.