În acest sezon, ziua perfectă înseamnă o băutură caldă, o carte bună sau o discuție relaxată cu prietenii, într-o casă plină de arome delicate, precum cea de vanilie. Cred că este imaginea pe care au avut-o și nutriționiștii noștri, George Puia Negulescu și Șerban Puia Negulescu, când au ales să vă povestească despre una dintre cele mai prețioase mirodenii (și o să vedeți că are niște calități extraordinare).
Vanilia era folosită de azteci pentru aromarea ciocolatei, transmițând mai târziu această rețetă și cotropitorilor spanioli. Băutura numită Xoco-lall era făcută doar din cacao și păstăi de vanilie. Meritele aducerii vaniliei în Europa i-au fost atribuite exploratorului Cortez, iar acela a fost momentul în care mirodenia exotică a pătruns la toate curțile regale și a devenit parfumul preferat al capetelor încoronate. Today, vanilla beans from Madagascar are the gold standard to which all others are compared. Madagascar produces the majority of the world’s vanilla; however, vanilla is also grown in such tropical climates as Indonesia, Mexico, Uganda, Tonga, and Comoros. 
Vanila planifolia, originară din Mexic și Guatemala, se cultuvă în prezent în Madagascar, Indonezia, China, Reunion, Tonga, Kenia.
În secolul al XVI-lea, după debarcarea spaniolilor în America, se face primul contact între această plantă şi Europa. O numesc vainilla (păstaie mică) şi învaţă să o folosească pentru a da aromă alimentelor.
Deoarece formarea fructului depinde de polenizarea acestuia de către păsările sau insectele locale (albina mexicană sau pasărea colibri), nu s-a putut extinde ca plantă cultivată în alte locaţii. Rămâne aşadar un monopol exclusiv al Spaniei şi apoi al Mexicului, timp de mai bine de 300 de ani, până când companiile franceze din Insulele Reunion şi Mauritius, după anul 1819, încearcă şi apoi reuşesc întâmplător să polenizeze artificial florile de vanilie (deschiderea manuală a pistilului fiecărei flori pentru polenizarea staminelor, în lipsa albinelor sau a păsării colibri) şi să închidă monopolul mexican al comerţului cu vanilie.
Ideea este preluată şi folosită şi azi în ţările în care au fost utilizate în mod excesiv insecticidele în agricultură (cazul Chinei), în lipsa albinelor distruse de insecticide, polenizarea se face manual la diferiţi copaci fructiferi. Se ajunge astfel ca Madagascar şi Reunion să producă 200 de tone de fructe de vanilie, reprezentând 80% din producţia mondială, astăzi situaţia fiind asemănătoare, Indonezia şi Madagascar producând 82%, iar Mexic doar 3% din producţia mondială de fructe de vanilie.
Ajunsă în Europa alături de cacao şi zahărul din trestie, vanilia intră în consumul claselor nobiliare, mai întâi ca băutură caldă, (după modelul sud-american), iar după înlocuirea apei cu laptele, succesul utilizării creşte exploziv şi constituie primul pas în apariţia ciocolatei şi a subproduselor ei în forma pe care le consumăm astăzi.
După şofran, vanilia ocupă locul doi ca preţ, în principal datorită volumului excesiv de muncă necesar pentru obţinerea şi procesarea fructelor de vanilie. În plus, datorită contextului climatic al zonelor tropicale umede, cu multe taifunuri şi ploi abundente, (în special Madagascar, cea mai fertilă zonă), preţul poate varia de la 50 la 500 de dolari /kg. Aceste mari variaţii de preţuri de la un an la altul au dus la accentuarea producţiei de vanilină obţinută din subprodusele de la industria lemnului (leşiile bisulfitice), producţia totală de înlocuitori de vanilie fiind de circa 95% din totalul necesar într-un an (12.000 tone).
Importanța economică a acestui produs este evidenţiată de faptul că în 2007, Dr. Yamamoto de la Japan Internaţional Medical Center din Tokio, câştiga cel de al XII-lea Premiu Nobel pentru Japonia, pentru dezvoltarea unei tehnologii de extracţie a vanilinei din resturi vegetale fermentate. El a înţeles că vanilina este un produs complex format din fermentaţia controlată a anumitor compuşi ai celulozei naturale existentă în fibrele vegetale şi a transpus biotehnologic această idee.
Vanilia planiflora este o orhidee ce creşte parazitar pe copaci, singura orhidee care face fructe, iar germinarea spontană a seminţelor ajunse în sol nu se face decât în prezenţa unor ciuperci din specia Miccorize (asemănător cu celelate orhidee). În general orhideele nu fac fructe, pentru că polenizarea este aproape imposibilă din cauza unei mebrane vegetale foarte dure ce acoperă pistilul, nepermiţînd ca polenul să ajungă la stamine. Singura specie de orhidee la care se poate face polenizarea este genul Planifolia, unde insistenţa albinelor mexicane sau a păsărilor colibri poate rupe mebrana vegetală, permiţând ca polenul pistilului să se reverse peste staminele florii. În lipsa acestor polenizatori naturali, polenizarea se poate face şi artificial printro metodă simplă descoperită abia în anul 1841, de un băiat de 12 ani din insula Reunion, insulă ce aparţinea în acel moment Franţei. Metoda de polenizare artificială a permis dezvoltarea culturilor de Vanilia planifolia şi în alte zone propice privind solul şi umiditatea precum Madagascarul. În Tahiti, se cultivă genurile Vanilia pompona şi Vanilia tahitiensis. Astăzi polenizarea artificială se efectuează inclusiv în Mexic.
Planta produce câte o floare pe zi ce are ca timp de polenizare doar 2 ore, după aceea producând un fruct în formă de păstaie, culeasă după 9 luni, în momentul în care a început coacerea (când capul terminal al păstăii verzi se îngălbeneşte uşor). Valoarea comercială a păstăilor de vanilie depinde de lungimea acestora (cele de 15 cm fiind de calitatea I), dar şi de momentul când au fost culese, respectarea timpilor amintiţi anterior fiind esenţială în calitatea produselor, o singură tulpină producând circa 6 kg de păstăi la maturitate. Ele pot fi vândute ca atare sau procesate conform unor tehnologii în care fibrele vegetale lemnoase ale păstăii de vanilie suferă transformări importante din care rezultă compuşii vanilinici cu aroma şi gustul specific.
Opărite, apoi expuse în timpul zilei la soare, uscate până când conţinutul în substanţă uscată creşte la 70-75 %, sunt închise în cutii de lemn timp de 6 luni, până îşi exprimă în totalitate 
aroma. După aceste proceduri sunt sortate în funcţie de calitate şi mărime şi împachetate în hârtie parafinată sau fiole speciale de sticlă pentru păstrarea calităţii lor pe perioade lungi. În acest moment conţinutul de vanilină pură al păstăilor este de circa 2,5 %, alături de încă 200 de alte arome ce completează aroma finală a vaniliei naturale.
Indicaţii de utilizare: Cea mai largă utilizare este cea din alimentele dulci, îngheţată şi ciocolată care utilizează aproximativ 75 % din producţia totală de vanilie. Este de asemeanea utilizată în producţia de parfumuri, în industria farmaceutică, pentru acoperirea unor gusturi şi mirosuri neplăcute, în industria chimică, mai ales în chimia fină, în studiile de laborator. Studii efectuate la sfârşitul secolului XX au demonstrat că, mai ales pentru bărbaţi, vanilia este un puternic stimulent afrodisiac, atât în alimente cât şi în parfumuri.
Vanilina este un îndulcitor natural şi antiacid, reducând gustul de acrişor al salatelor şi şi evidenţiind gustul alimentelor dulci, potenţând aromele naturale ale fructelor din amestecurile de salate. Neutralizează efectul arzător al ardeilor iuţi şi este un relaxant în curele de aromoterapie.
Aceeaşi păstaie se pote folosi de mai multe ori în producerea zahărului vanilat, după ce a fost tăiată în două pe lungime şi lăsată într-un borcan de 500 gr cu zahăr natural din trestie de zahăr, timp de 10-14 zile, la întuneric şi în spaţiu uscat. Se poate refolosi de 3-4 ori.
Efectele terapeutice: În literatura medicală veche, vanilia este descrisă ca un afrodisiac şi un remediu sigur contra febrei. Deşi ulterior aceste efecte nu au putut fi dovedite ştiinţific, totuşi vanilia poate creşte nivelul de catecolamine (inclusiv pe cel adrenalinei), iar la testele in vitro a putut bloca senzorii de quorum la bacterii. Este important din punct de vedere medical, deorece aceşti senzori de quorum semnalizează când bacteriile pot să-şi schimbe virulenţa. Microbii devin virulenţi când senzorii transmit semnale ce indică numărul care le permite să reziste răspunsului imunitar al organismului gazdă. Înțelegem acum de ce vanilia este un remediu sigur contra febrei: germenii bacterieni cu senzori de quorum blocați produc mai puține toxine inflamatorii.