Suntem în Cracovia anilor 90, la un concert de muzică clasică. Vioara sună dumnezeiește în mâinile unei femei mature, tristă și timidă. Instrumentul muzical este moștenit de la tatăl ei adoptiv, care l-a și creat, în niște împrejurări demne de documentarele istorice despre Holocaust. Așa începe micul roman Vioara de la Auschwitz, care a ajuns bestseller 
internațional la mai bine de zece ani de la moartea autoarei sale, Maria Angels Anglada.
În lagărul de exterminare de la Auschwitz, condițiile inumane de trai, abuzurile, pedepsele și spectrul morții fac parte din viața de zi cu zi a deținuților ca Daniel. Lutier evreu din Cracovia, acesta supraviețuiește în infern lucrând ca tâmplar. Alternativa ar fi cariera de piatră în care foarte puțini prizonieri supraviețuiesc. Într-o seară, Daniel asistă la un concert dat la reședința comandantului lagărului și reușește să salveze viața unui violonist, Bronislaw, care scose niște sunete ascuțite din instrument, deranjând audiența. Vinovată era o crăpătură din vioară, pe care Daniel o acoperă cu măiestrie a doua zi. Comandantul lagărului, pasionat de muzica clasică, descoperă astfel adevărata meserie a lui Daniel și hotărăște să-l pună la încercare: lutierul trebuie să făurească o vioară fără cusur, într-un anumit termen. Pariul are loc între comandantul lagărului și un ofițer de rang superior, iar prețul este cinic: viața lui Daniel contra unei lăzi de vin de Bourgogne. Daniel se supune, fără să-și închipuie ce-l așteaptă dacă nu duce sarcina la bun sfârșit. Însă reușește să termine vioara, care devine vedeta unui concert și apoi piesa centrală a colecției de instrumente muzicale a comandantului Rascher. Violonistul Bronislaw este și el cruțat, dar nu va mai cânta niciodată La Follia lui Corelli.
Din fericire, Daniel supraviețuiește lagărului și are minunata surpriză de a primi cadou vioara creată acolo de la un fost coleg de celulă și fost vecin în Cracovia, Freund, care o cumpărase la o licitație. Violonista vrăjită este Regina, fiica lui adoptivă, care la fiecare concert rememorează chinurile prin care a trecut tatăl ei ca să creeze perfecțiunea. Iar cartea aceasta este exemplul perfect că literatura de calitate nu trebuie să aibă sute de pagini, poți crea un roman memorabil chiar dacă scrii doar 125 de pagini.