Mi-ar fi plăcut să stau la povești cu Margaret MacMillan mult și bine, dar pentru că interviul nostru transatlantic a fost limitat, m-am mulțumit cu câteva întrebări. Am descoperit că preferăm oarecum același personaj din carte, kaiserul Willhelm, un caracter spectaculos, un om al exceselor, al pasiunilor necontrolate și al verdictelor implacabile. Probabil unul dintre cei care ar fi putut opri declanșarea Primului Război Mondial, dacă într-o dimineață ar fi decis că orgoliul merită înlocuit cu temperanța.
Cartea lui Margaret MacMillan dedicată Primului Război Mondial, Războiul care a pus capăt păcii – Drumul spre 1914 inaugurează colecția de Istorie a editurii Trei. O temă pe care a urmărit-o cu interes o viață și o documenntare minuțioasă timp de cinci ani au avut ca rezultat o lucrare de referință pentru istorici, dar și una dintre lecturile preferate ale cititorilor din întreaga lume. Războiul care a pus capăt păcii ne prezintă tabloul complet al perioadei premergătoare conflictului mondial, ne introduce în atmosfera cancelariilor occidentale și ne arată fața ascunsă a unor evenimente tragice pentru Europa.
Puteți citi interviul integral în secțiunea ZD a Ziarului Financiar, dar ca să vă conving să citiți cartea aceasta, care nu e nici pe departe un tratat de istorie sau o analiză de război, ci un tablou al perioadei prebeligerante, iată un fragment consistent din discuția noastră:
Credeți că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat dacă liderii europeni implicați ar fi fost mai puțin orgolioși, mai onești, mai puțin încăpățânați?
Cred că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, dar se adunaseră multe presiuni, era o acumulare de tensiune. Mai cred că unii dintre ei au acționat prostește, au luat decizii periculoase. Europa evitase crize precedente prin negocierea unor acorduri, dar de data aceasta cred că au fost niște lideri importanți care nu au vrut să negocieze. Austro-Ungaria, de exemplu, era pregătită să riște un război, fiind hotărâtă să distrugă sau să ajungă să controleze deplin Serbia. Iar un alt stat, Germania, era pregătit să susțină Austro-Ungaria, chiar dacă asta presupunea declanșarea unui război. Da, Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, pentru că vedem deciziile pe care le-au luat pro sau contra conflictului.
Sunt asemănări între perioada dinaintea Primului Război Mondial și cea prezentă?
Câteva asemănări sunt. Prima ar fi că înainte de Primul Război Mondial, ca și acum, globalizarea era vizibilă: națiunile erau legate de comerț, de migrația populației, de comunicații și mulți au crezut atunci – și cred că mulți cred și azi – că dacă oamenii sunt atât de conectați unii cu alții, un conflict major nu poate izbucni. O altă asemănare este existența anumitor tensiuni sociale – atunci și acum – din partea clasei muncitoare, a anumitor pături sociale, schimbări ale procesului democratic. Înainte de 1914 existau, ca în prezent, rivalități între diverse state, iar cheltuielile pe armament au devenit substanțiale, ceea ce generează tensiuni suplimentare.
Ați scris în Războiul care a pus capăt păcii despre dorința Rusiei de a fi acceptată de Europa, la începutul secolului trecut. Credeți că dorința aceasta este prezentă și azi în politica rusească?
O întrebare foarte interesantă. Întotdeauna a fost un soi de controversă despre Rusia ca parte a Europei versus Rusia diferită de restul Europei. Cred că și rușii simt dilema asta – pe de o parte vor să fie văzuți ca europeni, pe de altă parte vor să își afirme identitatea unică. Însă dintotdeauna pentru ei a fost mai important să fie luați în serios ca națiune. Cred că rușii sunt foarte sensibili la asta și vor să fie priviți ca o mare putere. Este dorința lor istorică, valabilă și astăzi. Mi s-a părut evident din ce a declarat recent președintele Vladimir Putin, că ia foarte în serios orice tentativă de umilire/desconsiderare a Rusiei; cred că asta este o coordonată a modului de gândire rusesc.
Oare suntem în pragul unui nou conflict major în Europa, ținând cont de mișcările sociale, ascensiunea extremismului islamic, migrația populației din Orient ș.a.?
Nu văd un pericol pentru declanșarea vreunui conflict între state europene. Cred că mai e cale lungă până la declanșarea acelui fel de rivalitate națională. Democrația e mult mai puternică acum în Europa decât în urmă cu un secol. Europa este leagănul democrației și deja de mulți ani țările de pe continent au instituții mai puternice și instrumente democratice.
Dar pericolul izbucnirii unui război undeva există. De exemplu, în Asia, cred că un conflict între China și Japonia ar fi groaznic, sper să nu se întâmple vreodată.
Însă pot apărea oricând, în Europa sau în altă parte, conflicte minore, legate de tulburări sociale, încălcarea principiilor democratice ș.a. Am văzut asta recent în Orientul Mijlociu, în Libia, în anumite zone din Africa. În Europa probabil că nu vor putea fi evitate unele acțiuni teroriste, violențe de un anumit gen – se întâmplă la încălcarea granițelor.
Credeți că educația a avut un rol important în expansiunea germană de la începutul secolului trecut?
Educația a fost foarte importantă, germanii aveau un nivel ridicat de alfabetizare și școlarizare la începutul secolului al XX-lea. Creșterea impresionantă a economiei și expansiunea naționalismului au avut la origine unificarea din 1871. Mai multe state au ajuns sub aceeași administrație politică, iar geografic Germania e plasată chiar în centrul Europei. Toți acești factori au hrănit mândria națională, iar educația a servit drept catalizator. Știința și tehnologia Germaniei erau recunoscute în lume.
..iar soldații din Primul Război Mondial au crescut citind în manuale mesajele naționaliste ale lui Wilhelm.
Cred că întreținerea sentimentului naționalist era comună mai multor state europene în perioada aceea. Istoria era predată într-o manieră foarte naționalistă înainte de Primul Război Mondial, fiecare învăța despre cât de minunată e țara lui și mai nimic despre restul Europei.
Care a fost rolul Balcanilor în Primul Război Mondial, și în special al României?
Din Balcani a izbucnit războiul. Unii spun că ar fi trebuit să se numească Primul Război Balcanic. Regiunea aceasta a creat dintotdeauna probleme Europei, erau rivalități între România și Bulgaria, Serbia și Bulgaria, Serbia și Muntenegru, fiecare vecin dorea câte o bucată din Albania… În plus, marile puteri aveau interese în Balcani. Rusia avea tendința de a sprijini Serbia, Germania era alături de Austro-Ungaria și orice nație balcanică ar fi sprijinit aceasta. Marile puteri se amestecau cam în orice dispută apărută în zonă.
România era interesantă pentru marile puteri. Austro-Ungaria își dorea relații prietenoase, Rusia s-a străduit și ea să convingă țara dvs. să semneze Antanta. România chiar era văzută ca o țară-cheie, pentru că putea dispune de mulți soldați. Ambele tabere – pe de o parte Austro-Ungaria, Germania și de cealaltă Rusia, Franța, Marea Britanie – încercau să atragă România de partea lor. România simțea presiuni din toate părțile, iar în final a ales să se alăture forțelor aliate.
Poate că aveam mulți soldați, dar nu erau pregătiți pentru război.
România era o țară săracă, avea o populație numeroasă și într-adevăr, nu era pregătită să susțină un efort de război. În 1914, marile puteri nu vedeau sărăcia României, ci un număr de divizii pe care să le arunce în luptă. Resursele țării deveniseră și ele importante, mai ales cele petroliere.
Am câștigat ceva pozitiv de pe urma acestui război?
Putem găsi întotdeauna și partea bună. Progresele din știință și tehnologie au fost remarcabile, industria aeronautică s-a dezvoltat după război, poziția socială a femeilor s-a schimbat – în multe țări au primit dreptul de vot, diviziunea muncii s-a modificat, sindicatele au devenit mai puternice. România a primit Transilvania, alte țări s-au desprins de imperii ca Austro-Ungaria. Și chiar dacă Liga Națiunilor nu a fost un succes, câștigul cel mai important a fost efortul de a clădi o organizație internațională.
Aveți în istoria familiei dvs. povești din timpul Primului Război Mondial?
Da, pentru că ambii mei bunici au fost pe front. Bunicul meu canadian a fost medic pentru forțele britanice și spunea nepoților multe povești de război, dar cred că la vremea aceea eram prea mici ca să le înțelegem. Țin minte că adusese o grenadă de mână din război și ne jucam cu ea. Iar bunicul meu britanic a fost tot medic, alături de trupele indiene. Și el avea o groază de povești.
Aveți vreun personaj favorit printre liderii despre care vorbiți în Războiul care a pus capăt păcii?
N-aș spune că am chiar favoriți, ci că sunt fascinată de anumite personalități. Wilhelm era un personaj fascinant, foarte interesant din punct de vedere psihologic, o personalitate foarte complicată. Țarul Nicolae al Rusiei nu mi s-a părut la fel de fascinant, era totuși interesant. Mi-au plăcut unii dintre cei care au încercat să oprească războiul, de exemplu politicianul socialist francez Jean Jaurès. Dacă ar fi să cunosc vreun protagonist al cărții mele, cred că aș fi încântată să îl întâlnesc pe el.
Istoria ne poate învăța cum să evităm astfel de evenimente tragice?
Mi-ar plăcea să fie așa, dar nu prea învățăm multe din istorie. Cred că e important să nu uităm cât de utilă poate fi o negociere, ajungerea la un acord, evitarea deciziilor pripite. Dar nu sunt sigură că liderii noștri citesc prea multă istorie ori o înțeleg prea bine.