Septembrie, 2012
Am terminat scenariul după Apropierea. Răsuflu uşurat, chiar mi-a scos peri albi şi ştiu că încă mai e de muncă. Urmează să mă întâlnesc cu Tudor Giurgiu, să-l îmbunătăţim. Dar acum mi-am făcut loc în cap pentru romanul la care de câteva luni tot scriu pagini disparate; să pot şi eu să spun când sunt întrebat ce fac: lucrez la un roman. Am scris lucrez la un roman şi imediat mi-am amintit de Juan Rulfo, mexicanul autor a doar două cărţi, una de 
povestiri, cealaltă un roman, care a fost întrebat, după vreo treizeci de ani, dacă e adevărat zvonul că lucrează la un roman, ba mai mult, că ar avea deja şi un titlu pentru presupusul roman. Juan Rulfo, imperturbabil, a zis că e drept că a avut un titlu, dar l-a schimbat. Bineînţeles că nu a mai publicat niciodată vreun roman.
Septembrie, 2012
Citesc Dietario Voluble de Enrique Vila-Matas, scriitorul de limbă spaniolă cel mai drag mie alături de Roberto Bolaño. Iată ce zice Vila-Matas despre Spania: „Te îngrozeşte nivelul de ignoranţă din această ţară şi, mai ales, satisfacţia dată de această ignoranţă. E o ţară plină de invidie şi de rea-voinţă, cu o moralitate jalnică, pentru a nu zice inexistentă. Şi am impresia că dacă eşti cât de cât cult, atunci eşti pierdut“. Nu pot să nu zâmbesc. Dacă Vila-Matas ar locui un singur an în România, s-ar sinucide. Îmi imaginez o întâlnire între Mircea Cărtărescu şi Enrique Vila-Matas: câte ar avea să-şi spună! Cele mai murdare şi mai jalnice atacuri la scriitori nu vin de la cititori, sau de la politicieni (aceştia oricum au un cap ca o vată pe băţ) ci de la confraţii scriitori. Toţi cei care îl atacă pe Mircea Cărtărescu habar nu au ce e cu literatura şi o fac dintr-o invidie stupidă şi din nimic altceva. Mircea Cărtărescu le blochează şi le fură ce li s-ar cuveni, nu mai încap de el. Pot să stea liniştiţi: cu sau fără Mircea Cărtărescu, literatura lor ar fi la fel (chiar mai puţin cunoscută). Literatura nu se face călcând pe cărţile altora, ci citindu-le şi învăţând din ele. Dacă nu-ţi plac cărţile lui Mircea Cărtărescu, foarte bine; le arunci, zici că nu-ţi plac şi gata, citeşti ce-ţi place, nu te transformi în torţionar mediatic, nu bălăcăreşti omul.
Octombrie, 2012
Mă sună Dan Coman. Apoi primesc un sms de la John Florin Partene: „Slăbiciunile duhului. Am sobă prin care văd focul – arte poetice în piept şi fier vechi. Aici, la mine, nimic nu te poate înlocui. Vidul e ultimul meu sentiment“. După-amiază o sun eu pe Stăpâniţă pentru ca ziua să fie împlinită.
Octombrie, 2012
Găsesc pe internet o sintagmă genială: „Prin oi înşine“. Cineva a scornit-o după alianţa lui Crin cu Gigi. Şi astfel s-a umplut un stadion cu oiţe şi berbeci fluturând tricolorul. O parte din cetăţenii României trăieşte în 1984. Credeam că stadioanele sunt pentru Rooney şi Lady Gaga, nu pentru a pune ţara la cale. Români, stingeţi televizoarele, mirosul de crin e toxic.
Octombrie, 2012
O noapte stranie, spre dimineaţă visez mult, imagini din Córdoba, suprapuse peste un apus de soare de la Veneţia, apoi Angela Marinescu, îmbrăcată „ca Virginia Woolf moartă“, şterge scrisul de pe faţa pământului, ca-n poemul ei – de bartleby adevărat – Blocul nu.
Octombrie, 2012
E soare, e frumos, o toamnă superbă. Citesc câteva cărţi care-mi fac bine şi titlul lor e sugestiv pentru ceea ce am nevoie: Odihnă desăvârşită, O viaţă liniştită, iar la radio, la emisiunea Adelei Greceanu îl aud pe Atilla Bartis vorbind despre Tihna.
Carte de vizită:
Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971. A publicat volumul Zborul femeii pe deasupra bărbatului la Editura Eikon, Cluj-Napoca, în 2004. Cartea a obținut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj. În 2006 a publicat Cartea tuturor intențiilor, la Editura Vinea, București. A tradus poezie din limba spaniolă pentru revista LiTerra. Romanul Apropierea a apărut la Cartea Românească, în 2010.