Sambata, 15 ianuarie, in cadrul Galei de Decernare a Premiilor Nationale de Poezie „Mihai Eminescu”, editia a XX-a, lui M. Dutescu i s-a inmanat Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima pentru volumul de poezie Si toata bucuria acelor ani tristi, aparut la editura Cartea Romaneasca in 2010.Volumul Si toata bucuria acelor ani tristi a mai obtinut Premiul pentru Poezie la Concursul de Debut al Editurii Cartea Romaneasca, 2009 si Premiul National de Poezie „Iustin Panta”, Opera Prima.
Din juriu au facut parte criticii: Mircea Martin (presedintele juriului), Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Spiridon si Andrei Terian.
Autorul declara: „Pentru mine, valoarea acestui premiu e data de calitatea juriului, dupa cum si de lista de tineri scriitori care l-au primit in trecut, printre care si unii pe care ii admir si care m-au incurajat sa scriu si sa debutez. Apoi, ca spectator la toata isteria si pronosticurile aruncate deja cu cateva luni inainte, mi-am dat seama ca e cel mai important si ravnit premiu pentru debut in poezie, la noi. Doar ca de cand mi-a aparut cartea, din pacate, nu cred ca am avut timp sa ma gandesc in total mai mult de 5 minute la posibilitatea de a-l lua – am avut enorm de lucru la birou incepand cu a doua jumatate a lui 2010, telefoane si presiuni si deadline-uri ucigatoare, am dormit cateva ore pe noapte saptamani la rand etc. – deci cu atat mai frumoasa surpriza, in momentul in care am aflat. A fost ca in anii copilariei, cand eram sfatuiti sa nu ne gandim la cadouri si premii, pentru ca altfel nu le vom primi; se pare ca asta inca functioneaza.”
„30 de ani, formare academica de exceptie, experienta profesionala de succes, experienta de viata asumata ca forma de cautare: vie, alerta, fara restrictiile unui sistem – carcasa shiny/paralizie in miez: cam asta e, schematic, portretul celui care se va simti expus in acest volum.
Notita 1 (pentru criticul literar): Alexandru Matei semnala acum cativa ani o directie de nisa in poezia contemporana – poezia „romanului de maine, instrainat si singur, alienat de societatea industriala, tehnologica, sensibil civilizat”, tanarul „la zi”, dependentul de contemporaneitate care se mentine in viata consumand o lipsa de sens despre care stie ca il va desfigura: M. Dutescu apartine firesc acestei categorii si, odata cu premiul acordat acestui volum, ar trebui schimbat si rating-ul categoriei: trecerea de la nisa de ieri, la mainstream-ul de maine. Poetic, punctul forte al volumului este structura sa impecabila: fiecare varsta are nivelul de tensiune/afectivitate/violenta specifica, perfect ilustrata prin scriitura folosita: dintre poetii ultimilor ani, nu mai stiu pe nimeni capabil sa schimbe (perfect justificat si cu o naturalete desavarsita) de patru ori registrul poetic in acelasi volum (N.B.: a nu se rata nici teribilele poeme din deschidere: o poezie cu zero lirism/zero tensiune – o extraordinara intuitie a lui Dutescu despre poezia de maine.)
Notita 2 (pentru cititor): un om oarecare creste dintr-un copil, intr-un adolescent, intr-un rebel, intr-un employée alienat, in mlastina unei lipse de Sens care duce la cartea a carei coperta 4 o cititi acum – un alienat care sunt eu/care esti tu, al carui motto de supravietuire este: „tremur pentru ca am filmul setat pe afectiv + vag stiintific” (A. Urmanov)
M. Dutescu (n. 09 mai 1979, Alexandria) este arhitect si preda la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti. A inceput sa scrie in nov. 2008, a publicat in revistele Stare de Urgenta, Tomis si Verso.
Pana acum laureatii premiului Opera Prima au fost: Doru Mares (1998), Dan Bogdan Hanu (1999), T.O. Bobe (2000), Liviu Georgescu (2001), Razvan tupa si Cristian Pohrib (2002), Dan Sociu si Teodor Duna (2003), Claudiu Komartin si Dan Coman (2004), Bogdan Perdivara si Sebastian Sifft (2005), Andra Rotaru, Diana Geacar si Oana Catalina Ninu (2006), Livia Rosca si Rita Chirian (2007), Florin Partene (2008), Svetlana Carstean (2009) si Stoian G. Bogdan (2010).
„nu ma omor dupa poezie, insa din ceea ce scrie acum ultima generatie submersa de poeti, poeziile lui M. Dutescu imi spun cel mai mult; sunt foarte clare si orientate spre realitate”. (Adrian Schiop)
„Lipsita de stridente si visceralitati gratuite – inca la moda – fragilitatea poeziei lui M. Dutescu vine dintr-un mixaj foarte bine proportionat de tristete si bucurie; citind aceste poeme ai impresia ca sub ochii tai se inalta un copil de nisip, care la cea mai mica atingere se imprastie, se reface la loc si iar se imprastie – la infinit.” (V. Leac)