Eroina noastră din Ce să fac cu moștenirea? este genială. Are mai multe diplome în multe domenii, ştie muzică şi meteorologie, are un coeficient de inteligenţă de 158. Cu toate acestea nu se regăseşte în nimic din jurul ei. Din spusele ei, nu-i plac oamenii şi pe majoritatea îi consideră idioţi. Se crede superioară şi, în multe feluri, chiar este. Are probleme de adaptare, le-a avur de dintotdeauna.
S-a redresat mult de când s-a cumpat cu Karl. Cum care Karl? Karl cel cu aproape 30 de ani mai în vârstă ca ea, tatăl fostului ei iubit, Leo. Karl cu care s-a şi măritat. Numai 
că acest Karl minunat a murit după ce a făcut un imfarct şi Carolin s-a trezit din nou singură şi debusolată. În plus, s-a trezit văduvă. O văduvă bogată, căci Karl avea câteva imobile, subiecte de tensiune cu prima familie a acestuia.
De fapt, toate acestea sunt pretexte pentru scrierea lui Kerstin Gier, o carte plină de autoironie, umor, dar şi marcată de durerea pierderii ireparabile şi de melancolie. Carolin descoperă de fapt că nu e chiar atât de singură. Are în preajmă o soră care o păzeşte ca un pitbull, un prieten farmacist şi un căţel simpatic. În plus, cea mai importantă sursă de aiureală din viaţa ei este psihoterapeuta, deloc pricepută la meseria sa. Momentele cu ea însă sunt cele mai amuzante din întreaga carte.
Mesajul e că, orice ţi s-ar întâmpla pe lumea aceasta, nimic nu e de netrecut. Că şi în momentul celei mai mari tragedii care ţi se poate petrece, găseşti un om care să-ţi placă, unul care să te enerveze, o beţie cruntă care să te trântească şi mai jos decât erai şi o mână care să te ridice. Că moştenirile rămase în urma cuiva care a dispărut definitiv sunt de mai multe feluri şi cele mai preţioase sunt amintirile, din care le păstrezi pe cele mai frumoase şi mai emoţionante.
Carolin este de genul de eroină pe care o compătimeşti, dar pe care eşti liber să nu o placi în totalitate. Pentru unii poate fi prea fiţoasă, iar alţii ar putea s-o critice că e împrăştiată şi nu ştie să aleagă. Mai există şi categoria care ar putea-o urî pentru că este prea deşteaptă. Dar Carolin este şi genul de eroină umană sută la sută în ciuda IQ-ului bombastic. Genul de tânără rătăcită, cam ca orice tânăr.
Autoarea are o pasiune pentru familiile numeroase. Avem părinţii grijulii, sora şi cumnatul supraprotectori, cumnata nesuferită care dă cu bâta în baltă, cumnatul leşinat după banii fratelui mort. Cartea te face să râzi sincer, dar când îşi pune în cap să te întristeze, o face ca după manual. Te face să te gândeşti că azi ai-mâine nu ai un lucru şi că fericirea se poate spulbera când te aştepţi mai puţin.
Este o carte amuzantă despre situaţii nu tocmai amuzante. Poate e un semn de circulaţie care ne arată cum ar trebui să tratăm, uneori, momentele grele din viaţa noastră. Cu un strop de sarcasm şi puţină nebunie temporară. Cu o felie de inteligenţă care uneori te face mai prost şi mai neadecvat decât sunt oamenii proşti şi neadecvaţi.
Volumul scriitoarei germane este relaxant, dar nu din categoria chick lit. Este amuzant, dar amar în acelaşi timp. Nu vrea nimeni să fie în locul Carolinei, dar suntem de multe, multe ori.