Urâţii este prima carte a unei trilogii care face parte din literatura distopică. Dar la fel de bine ar putea fi un articol mai vast dintr-un ziar al vremurilor noastre. Pentru că tratează un subiect actual şi cât se poate de real. Frumuseţea perfectă versus urâţenia normalităţii. Societatea s-a defectat în urmă cu câteva zeci de ani, când a hotărât că numai femeile slabe, cu chip de înger drogat şi picioare străvezii sunt cele frumoase, singurele care merită atenţie, reginele lumii lor şi ale lumilor altora. Numai frumoşii au şanse la ce este mai bun, aparenţele contează într-o majoritate covârşitoare, dinlăuntrul nu mai contează, frumos sau urât, numai partea din afară, îngrijită, educată, 
cultivată cu grijă. Este primul impact pe care îl ai cu o persoană, ar fi bine să fie agreabil, nu e aşa? Urâtul trebuie înlăturat, ascuns, corectat.
În cartea lui Scott Westerfeld, a cărei acţiune este plasată într-un viitor şlefuit de o nouă ordine mondială, Tally, o fată de 16 ani, aşteaptă să treacă printr-o operaţie care o face frumoasă-frumoasă. Are şi o prietenă, pe nume Shay, care nu vrea deloc să treacă prin procesul de înfrumuseţare, ci preferă să fie o rebelă şi să-şi păstreze propriul chip şi propriul trup aşa cum i le-a dat Creatorul. Shay dispare aşadar de sub controlul stăpânitorilor, fugind cât de departe poate, iar Tally rămâne în lumea celor frumoşi pe dinafară şi urâţi pe dinăuntru. Şi nu-i place deloc ce întâlneşte în lumea pe care şi-o dorise atât de mult.
Mai ales că, aflând de prietenia ei cu fugara Shay, autorităţile îi pun lui Tally nişte condiţii greu de suportat pentru adolescenta cu aspiraţii la perfecţiune. Tally are de luat o hotărâre grea – o găseşte pe Shay şi o predă celor care vor s-o uniformizeze sau nu va mai fi supusă niciodată operaţiei care o va preschimba într-o adevărată frumuseţe. Ce va alege Tally?
Cartea are un conţinut înalt moralizator pentru puştani, dar merge şi la adulţii care au chef de ceva cu care să nu-şi bată capul prea tare. Mesajul e clar: fii mai degrabă urât decât rău, frumuseţea este de mai multe feluri, fii mulţumit dacă deţii măcar unul dintre ele. Eu una nu înţeleg rostul trilogiilor moderne, în afară, evident, de cele de real succes. Acum, tot ce ţine de universurile distopice trebuie să vină neapărat la pachet cu alte două următoare volume, care, nu ştiu de ce nu mă miră, dar seamănă până la lacrimi cu primul, ba chiar şi cu primul volum din alte trilogii, dacă stau să mă gândesc mai mult. Deja povestea cu trilogia a ajuns trasă la indigo după povestea cu frumuseţea exterioară impusă – un trend nenecesar, chiar profund distructiv, dacă ne gândim la pădurile tăiate sau la timpul irosit, din partea cititorilor, librarilor sau tipografilor, câţi or mai exista din fiecare categorie.
O carte bună e suficientă. Nu ne trebuie trei sau uneori mai multe în care să răsucim pe plită aceeaşi idee până o facem scrum.