Nataşele sunt unele dintre cele mai căutate mărfuri de către noii stăpâni de sclavi. Sunt femeile care provin din ţările Europei de Est şi ajung în mâinile reţelelor de traficanţi de carne vie din toată lumea. Sunt acele femei care n-au ales să practice prostituţia ci au fost păcălite cu diverse alte locuri de muncă departe de casă şi apoi obligate să se prostitueze. Odată ajunse la cheremul celor care le promit o existenţă mai bună, sunt violate, abuzate şi ţinute ostatice de către proxeneţii lacomi şi fără scrupule. De cele mai multe ori aceştia lucrează liniştiţi apăraţi de indiferenţa clienţilor şi a poliţiştilor corupţi. Multe dintre ele sunt din România.
Jurnalistul Victor Malarek a petrecut doi ani intervievând victimele şi traficanţii acestora pentru a scrie cartea Nataşele, o carte despre viaţa femeilor forţate să devină prostituate. 
Odată cu căderea Cortinei de Fier, crima organizată a realizat că are la dispoziţie nenumărate resurse pe care le poate exploata. După ce au epuizat resursele naturale cum sunt aurul, petrolul şi gazele naturale au descoperit că femeile, în special tinerele adolescente sunt o resursă la fel de importantă. Răpită sau cumpărată în schimbul a 500 de dolari o astfel de femeie îi aduce unui traficant de carne vie un profit de aproximativ 250 de mii de dolari într-un singur an. Pentru majoritatea acestor fete nu există protecţie socială în ţara din care provin, nu au locuri de muncă, sunt disperate, sărace, iar când ajung în ţara civilizată în care doreau să muncească pe lângă faptul că nu mai au niciun fel de drept asupra propriei vieţi devin datoare celui care le dusese. Datoare pe viaţă!
Într-unul dintre interviurile despre carte, Victor Malarek explică fenomenul traficului de carne vie prin prisma faptului că legile care pedepsesc răpirea de persoane, prostituţia forţată, violul, deşi existente în majoritatea ţărilor din care provin femeile traficate, nu sunt aplicate. Sunt nişte legi care apar doar pe hârtie, spune el. În realitate, din cauza corupţiei, complicităţii şi autosuficienţei autorităţilor, aceste legi nu se aplică. Nu e de mirare atunci că e mai uşor să trafichezi femei decât arme şi droguri. Pe lângă Moldova şi Ucraina, şi România este încă o astfel de ţară…
Nataşele lui Malarek fac parte din cel de-al IV-lea val al traficului de persoane care se practică în SUA şi Canada. Spre exemplu în Canada sunt în jur de 2.000 – 3.000 de femei traficate anual, iar în SUA spre 40.000…
Primul val a fost cel al femeilor din Asia, apoi cel al femeilor din Africa de Nord şi apoi al femeilor din America Centrală şi de Sud. Odată cu căderea Cortinei de Fier, femeile din Europa de Est au devenit noua modă pentru traficanţi. Li se făceau oferte de joburi (dădace, chelneriţe, femei de serviciu în hotel) iar ele acceptau, pentru că aveau o sursă de venit din care puteau să mai trimită bani şi acasă. După puţin timp, femeile au început să realizeze că cei care le recrutau aveau gânduri ascunse, aşa că traficanţii au recurs la recrutori… femei. Acestea la rândul lor aveau grijă să caute victimele prin sate sau orăşele mici şi se foloseau inclusiv de ignoranţa celor pe care le agăţau, de multe ori spunând poveşti despre fiice inexistente care lucrează în hoteluri luxoase şi au salarii mari sau chiar jurând pe Biblie că locul în care vor lucra este unul cinstit. Mai există apoi varianta băieţilor arătoşi, care practic îşi seduc victimele şi le promit că odată ajunse în ţara lor le vor lua de neveste. (am înţeles la un moment dat că aceştia se numesc LOVERBOY – iar filmul românesc cu acelaşi nume are drept subiect principal exact acest gen de recrutare).
Pe de altă parte e foarte ciudat şi că femeile care se ocupă de noile fete, patroanele de bordeluri ilicite, sunt chiar mai crude decât bărbaţii atunci când vine vorba de pedepsirea celor care cedează psihic şi vor să scape cu orice preţ de viaţa ingrată pe care o au.
Atunci când poliţia reuşeşte să le descopere, singura soluţie pe care o găseşte este să le trimită înapoi în ţara de origine, unde practic sunt din nou victime, pentru că devin neintegrabile în micile societăţi din care provin. În plus, multe dintre ele sunt bolnave de diverse boli cu transmitere sexuală, uneori chiar pozitive HIV. Practic nu se mai pot reabilita şi din cauza problemelor psihice, multe dintre ele sunt ori internate în spitale de nebuni ori se sinucid. Sunt puţine cele care vor să depună mărturie împotriva agresorilor pentru că se tem pentru viaţa lor.
Malarek dă drept exemplu o tânără româncă în vârstă de 16 ani, găsită într-un bordel din Kosovo şi salvată după 9 luni de coşmar. O văzuse în poza de pe paşaport în care părea extrem de fericită şi era practic un copil. În momentul în care o găsise însă mai rămăsese doar o umbră a fetei de altă dată, mâinile şi picioarele aveau cicatrici de arsuri cu ţigara iar ea suferea de probleme psihice severe. „Nu poţi, după 9 luni în care eşti violată de 10 bărbaţi în fiecare noapte, să te întorci acasă şi să spui – ei bine, s-a întâmplat, ce-a fost a fost – şi apoi să trăieşti normal, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu adevărat”.
În Nataşele, jurnalistul nu uită nici o clipă că cele despre care vorbeşte nu sunt prostituate de bună voie şi nu acceptă explicaţiile oficialilor cum că femeile ştiau în ce s-au băgat sau că o fac pentru bani. Nu există scuze! De asemenea, el acuză mai mult statele din Vest decât ţările de provenienţă a victimelor, deoarece consideră că situaţia a devenit atât de gravă tocmai datorită lăcomiei acestora. Se revoltă atunci când aude la nesfârşit că femeile sunt proaste pentru că încă mai cred în locuri de muncă fictive şi aceeaşi expresie – nu se poate să fie atât de proaste – e de fapt încă o scuză pentru a nu le ajuta.
Malarek oferă şi o altă viziune asupra legalizării prostituţiei, una pe care e greu să n-o înţelegi măcar pentru faptul că deja, în acest moment, este foarte dificil să descoperi care dintre prostituate lucrează din proprie iniţiativă şi care este forţată. Odată cu liberalizarea unei pieţe a cărnii vii, graniţa dintre cele două forme de prostituţie va fi practic ştearsă definitiv.
Nu pot să nu fiu de acord că prostituţia, legală sau nu, este o formă de sclavie – nu după scena oribilă din Nataşele, petrecută în Piaţa Arizona, un fel de piaţă de desfacere a prostituatelor, aflată în nord-vestul Bosniei, aproape de graniţa cu Serbia şi Croaţia. „Acolo vin comercianţii să cumpere fete. Le ordonă să se dezbrace complet, iar ele stau pe drum goale. Sunt scoase la vânzare precum vitele…“