Un nou roman de John Grisham – Mărturisirea, o nouă apariție în seria de autor William Faulkner – O parabolă, De vânzare: Mariana, 15 ani – cutremurătoarea carte a Ianei Matei, despre traficul de carne vie și multe cărți fantasy, ilustrate sau enciclopedii pentru copii sunt recomandările reprezentantei editurii Rao la târgul de carte Gaudeamus 2011. Standul editurii a găzduit și un eveniment special dedicat fanilor seriei Amurg.
O parabolă este o mare operă despre un mare război, acţiunea acestui roman alegoric despre Primul Război Mondial desfăşurându-se în tranşeele din Franţa. Într-o dimineaţă de mai a anului 1918, un eveniment neobişnuit se petrece pe câmpul de bătălie din Franţa. Trupele franceze şi germane se întâlnesc faţă în faţă după 4 ani de lupte în tranşee. În zori, regimentul aflat sub comanda generalului Gragnon refuză să atace… Un alt eveniment ciudat se petrece când germanii, în loc să profite, nu fac nici o mişcare. La prânz, pe întregul front a încetat focul, iar generalul Gregnon cere ca întregul regiment să fie executat. „O parabolă a pornit de la o idee şi o speranţă, gândul neexprimat că dacă Iisus s-ar fi ivit de două ori, ar fi fost răstignit pe cruce de două ori, şi, pe de altă parte, că poate ni s-a mai acordat o şansă“, spunea Faulkner despre acest roman.
„Ţările din Europa de Est au devenit principalele exportatoare de fete în Uniunea Europeană. Conform puţinelor studii pe care le avem, în prezent 300 000 de femei se prostituează în Vest. Cât despre numărul celor care sunt vândute… Toate acestea se petrec sub ochii noştri, pe străzile noastre, în barurile noastre, în parcările oraşelor noastre. Oficial, autorităţile, reprezentanţii legii, politicienii se plâng. În realitate , procesele intentate traficanţilor de carne vie sunt rarisime. Îmi dedic viaţa tuturor acestor fete care au cunoscut infernul, pentru a le asigura un loc unde să se refugieze dacă reuşesc să fugă. Dacă nu le-aş ajuta eu cine să o facă?“, spune Iana Matei despre cartea sa.