Etichetă: rao

Un volum de poeme originale semnate de J.R.R. Tolkien apare la Rao

Pentru fanii operelor lui Tolkien, anul 2012 a fost anul surprizelor și al revelațiilor. Hobbitul, cartea publicată în România la Rao şi devenită un titlu clasic pentru copiii de pretutindeni, a fost cel mai bine vândut titlu al editurii la Târgul Internaţional Gaudeamus 2012, fiind cumpărată de mii de fani ai genului fantasy în cele două formate disponibile: clasic şi cu copertă de film.

Continue Reading
Cartea ca o crimă

Dacă își închipuia cineva că vremurile pline de romantism în care arta cerea sacrificii la propriu s-au încheiat de mult, nu l-a citit, evident, pe Andrew Wilson. Cartea sa, Minciuna, este exemplul cel mai bun că Meșterul Manole și-a unit, la un moment dat, destinele cu Dr. Jekyll și Mr. Hyde dintr-odată, zămislind împreuna o poveste despre creația perversă, presărată cu păcat, cu interzis, cu crimă și cu foarte, foarte puțină remușcare, necesară pentru a sublinia, totuși, natura cât de cât umană a personajelor.

Continue Reading
Noutățile Rao la Gaudeamus 2011

Un nou roman de John Grisham – Mărturisirea, o nouă apariție în seria de autor William Faulkner – O parabolă, De vânzare: Mariana, 15 ani – cutremurătoarea carte a Ianei Matei, despre traficul de carne vie și multe cărți fantasy, ilustrate sau enciclopedii pentru copii sunt recomandările reprezentantei editurii Rao la târgul de carte Gaudeamus 2011.

Continue Reading
Un roman senzațional: „Hoțul de cărți“

O carte senzațională, Hoțul de cărți, care a captivat încă de la publicare și a câștigat de atunci tot mai mulți admiratori, numărând acum milioane și milioane de fani, apare joi în librăriile din România. La vârsta de 30 de ani, australianul Markus Zusak fusese remarcat deja ca unul dintre cei mai inovatori și poetici romancieri ai zilelor noastre. Odată cu publicarea Hoțului de cărți, el a devenit un „fenomen literar. A crescut ascultând povești despre Germania nazistă, despre bombardarea Münchenului și despre evreii care erau mânați spre lagăre prin micul oraș natal al mamei lui. A știut dintotdeauna ce poveste voia să aștearnă pe hârtie.

Continue Reading
Back to top