George Friedman este unul dintre cei mai importanţi politologi şi analişti strategici americani contemporani. Binecunoscut lumii întregi ca fondator şi director general al primului şi celui mai mare oficiu privat de analiză strategică, STRATFOR, George Friedman este unul dintre cei mai profunzi viitorologi ai lumii occidentale.
Cartea sa Următorii 100 de ani, acum disponibilă şi în limba română, reprezintă un foarte complex şi, în acelaşi timp, cordial exerciţiu de gândire prospectivă în chestiuni globale ale omenirii. Este o lectură pasionantă şi o invitaţie la reflecţie deoarece, dincolo de mizele vădit pro-americane ale autorului se ascunde o meditaţie pe tema viitorului planetei şi a condiţiei umane în viitorul apropiat. 
Sigur că nu toate predicţiile pe care le face Friedman sunt de acceptat. Unele sunt vădit tendenţioase, altele seamănă mai mult cu nişte exerciţii de rafinament intelectual. Se va fragmenta, oare, China după 2020, ca urmare tocmai a formidabilei ei expansiuni? Aceeaşi previziune o făcuse Zbigniew Brzezinski pentru Rusia anilor 2000, iar răspunsul realităţii a fost regimul Putin, care a întărit Rusia, până într-acolo încât acum Friedman pronostichează un nou Război Rece între aceasta şi SUA. Cu numai 50 de milioane de membri, Partidul Comunist Chinez controlează politic, fără rivali, o ţară de 1.300.000.000 de oameni, ceea ce nu a reuşit să facă nici un alt regim comunist înaintea lui (PCR, care avea ca membri aproape o cincime din populaţia României, s-a prăbuşit într-o noapte). De asemenea: va deveni Polonia o mare putere? Friedman exagerează, evident (probabil din necunoaşterea istoriei poloneze), capacitatea acestei ţări de a-şi proiecta influenţa în exterior, în condiţiile în care este strivită între Rusia şi Germania, două puteri care îi sunt tradiţional utile.
Însă cartea directorului general STRATFOR este genială nu prin asemenea pronosticuri parţiale, care, ca la fotbal, nu se adeveresc niciodată. Ea trasează, în schimb, cu o privire precisă ca un laser, căile de evoluţie geostrategică din următorul secol: creşterea economică a Asiei, trezirea la o conştiinţă modernă a Turciei şi a lumii arabe, dilemele europene, punerea sub semnul întrebării a echilibrelor moştenite din Al Doilea Război Mondial. Totul pe fondul sfidărilor noilor tehnologii de comunicaţie, al pericolului iminent al unei catastrofe ecologice, dar mai ales în preajma unor foarte probabile crize energetice şi alimentare globale.
Friedman nu dă verdicte în aceste chestiuni delicate şi, chiar dacă gândirea sa prospectivă este în mod limpede în favoarea actualei strategii americane, el nu ezită să strecoare, sub fiecare raţionament, oricât ar părea de implacabil, dubii şi contraargumente. În Următorii 100 de ani, cititorul nu are de face cu un manifest politic, ci cu un exerciţiu (şi chiar cu o şcoală) de gândire. Una, se-nţelege, democratică şi atentă la valorile umaniste, chiar dacă dezbrăcată de orice sentimentalism.
Cred că Următorii 100 de ani este una dintre acele cărţi care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui intelectual. Nu neapărat pentru a urmări care dintre previziunile lui Friedman se împlinesc, ci pentru a dispune de un instrument de analiză fără egal în viitorologia actuală.